Marturia unui destin de exceptie: pictorul Mircea Ciobanu
Postat de: Contributii Inessentia - 31/01/2010, 11:18
7 comentarii, 906 vizualizari
Ne-am cunoscut pe 15 octombrie 1969, la aniversarea unui coleg de la Facultatea de Litere din București, care se numea Carol Malinovski, prieten bun cu Mircea Ciobanu. Pe atunci, Ciobanu era un tânăr student în primul an la Institutul de Arte Plastice, secția Pictură, la clasa Maestrului Corneliu Baba. Avea 19 ani, iar eu 20.
În acea seara festivă, târziu, când nu mai era așteptat niciun invitat, și-a făcut apariția un straniu personaj (…)
Capitolul 1: Episodul belgian
Partea 1
Partea a 2-a
Partea a 3-a
Partea a 4-a
Partea a 5-a
Capitolul 2: Episodul elvetian
Partea 1
Partea a 2-a
(va urma)
Similare:
- Mircea Ciobanu – pictura si destin
- Amma
- Maestrul si Margareta – cheia mistica
- Jurnal fantastic
- 4, 3, 2…unu si nimic. Sau: de ce nu-mi plac filmele “reusite”
Altele publicate in: Arte, Confesiuni, Povestiri, Repere
Altele publicate de Contributii Inessentia
English
RomĂąnÄ
La fel ca alti cititori, am citit pe nerasuflate ce ati scris. Astept cu interes continuarea. Mult succes!
Stimata doamna Ciobanu,
Am citit fara intrerupere cele doua capitole. Este o lucrare memorialistica de mare valoare. As cumpara cartea, cand va fi terminata. Intre timp astept continuarea.
Pe Mircea Ciobanu l-am cunoscut putin, pe cand era student, fiind cam de aceeasi varsta. Era o personalitate cu adevarat remarcabila. Extrem de erudit si inspirat, puteai sa-l asculti ore in sir. Cat despre creativitatea artistica… un geniu cu adevarat.
Este minunat ca faceti acest efort de a mentine vie memoria lui.
Doamne ajuta!
Stimata doamna Ciobanu,
Sunt profund intristat de continutul raspunsului dv., raspuns ce poate fi catalogat ca un strigat de durere si de neputinta in lupta cu un adversar cu multiple ‘valente’: neinteresat la nivel profesional si artistic, delasator si, de ce sa nu recunoastem, cupid si lipsit de patriotism. Cazul artistului M.Ciobanu nu este unic in istoria Romaniei. Multi artisti au fost validati mai intai in afara granitelor tarii si, doar apoi, in tara lor de origine. Cel mai recent caz apartine Hertei Muller. Ceea ce este insa surprinzator in istoria a maririi si decaderii lui M.Ciobanu, este ca, acum, dupa ‘89, romanii nu mai pot invoca nici cenzura, nici politrucii cei inculti si nici alte obsacole. In aceste zile primeaza probabil propriul interes al fiecarui individ in parte. Daca M.Ciobanu ar mai fi avut sansa sa traiasca, sunt absolut convins ca ar fi ajuns un nume in Pantheonul artei romanesti, chiar daca si-ar fi coninuata viata si cariera artistica pe alte meleaguri. Dar, asa cum a spus Marin Preda,”timpul n-a mai avut rabdare” lasandu-va sa va luptati cu inertia, suficienta si rapacitatea unora dintre cei carora v-ati adresat pentru a-l aseza pe impresionantul artist Mircea Ciobanu la locul pe care, cu siguranta, il merita.
Voi urmari cu interes memoriile despre cel care a fost pictorul Mircea Ciobanu (c regret despre sculptorul si filosoful M.ciobanu nu am nici un fel de referinte, dar asta nu inseamna ca nu a excelat si in acele domenii).
Va urez curaj, tenacitate si putere de munca.
Al dumneavoastra cu stima,
ProfuIoan
Stimate domnule Profu Ioan,
Am citit cu mult interes mesajul dvs, pentru care va multumesc mult.
Ce sa va spun? In primul rând faptul ca am apreciat interventia dvs si voi continua sa urmaresc raspunsurile acelora care vor avea ceva de mentionat in legatura cu artistul Mircea CIOBANU, cu opera lui monumentala, lasata posteritatii, dar si referitor la mine, vaduva lui, care de 19 ani, s-a luptat si continua sa se lupte pentru a mentine aprinsa flacara geniului lui?
Sunt convinsa ca ati avut timpul necesar sa vizitati site-ul http://www.ciobanu.ch, dar si pe cel http://www.inessentia.net.
Îmi permit sa va spun ca din toamna anului 2006 si pâna la sfârsitul anului 2009, demersurile mele în România, privitoare la readucerea numelui si a personalitatii artistice ale pictorului CIOBANU au fost desarte.
La toate nivelurile, politic, cultural sau amical, rezultatul a fost acelasi, adica un refuz opac, pentru a nu spune, o trista indiferenta.
Nu acuz pe nimeni si nici nu as dori sa va par dezamagita sau sceptica sau nu mai stiu ce altceva.
Din pacate, dar si din fericire pentru mine, de fiecare data când am dat adresa mea de la Geneva, acesti sau aceste doamne, extrem de harnici/e si “dezinteresati/e”, nu au uitat sa-si reaminteasca faptul ca eu locuiesc in Elvetia.
Din aceasta perspectiva, persoanele care nu se gândesc decât la propriul lor interes, nu au vazut in mine decât imaginea unei banci elvetiene, pe care as fi purta-o in spate. Ha, ha.. !
Nu vi se pare trist acest fel superficial de a vedea sau de a interpreta viata?
Profit de ocazia prezenta pentru a va informa ca din octombrie 2006 si pâna la sfârsitul anului 2009, am incercat in Romania, la toate nivelele, sa readuc in memoria publicului iubitor de arta, personalitatea si opera pictorului, sculptorului, scriitorului si filosofului Mircea CIOBANU (1950-1991).
Inutil. Eforturile mele n-au fost decât o pierdere de timp si de energie pentru ca in final sa constat ca toti nu sunt decât o apa si-un pamânt.
In plus, anul trecut, am incercat sa intru in contact, intr-un mod foarte politicos, dar direct, cu mai multi directori sau patroni ai unor case de licitatii de la Bucuresti.
Le-am indicat care sunt tablourile CIOBANU, aduse la Bucuresti, in mod fraudulos din Elvetia, pe care Mircea CIOBANU nu le-a creat sau pictat niciodata.
În zadar. Folosindu-se de eforturile mele de a promova numele si opera lui Mircea CIOBANU, timp de 19 ani de la plecarea artistului, acesti venetici, pretins negustori de arta, nu au dorit sau nu au vrut sa colaboreze cu mine.
De aceea ma adresez astazi acelui client, inselat de casa de licitatii Artmark, caruia i-a vândut, vara trecuta, un tablou, intitulat “Carturar”, care nu a apartinut nicioadata pictorului CIOBANU.
În realitate, nu era vorba decât de o mazgalitura si o semnatura falsa.
Cu toate ca i-am informat imediat pe cei de la Casa de licitatii Artmark, care se recomanda si anunta public a fi cea mai serioasa si competenta in domeniul artei, ea nu a propus la Bucuresti decât opere CIOBANU care au fost false sau furate si aduse din Elvetia, in mod ilegal in Romania.
Pentru mine, Michaela Ciobanu, vaduva pictorului Mircea Ciobanu (1950-1991), acesti nou veniti pe piata de arta româneasca prefea frauda in locul autenticitatii.
Ce credeti ca ar fi important sa va mai relatez in urma acestor esecuri?
Doar bucuria sau poate sansa mea de a fi fost invitata de proprietara site-ului wwww.inessentia.net pentru a relata, la rubrica “Refugiati – proza” povestea celor douzeci de ani de viata alaturi de pictorul Mircea CIOBANU, fostul meu sot si tatal fetelor noastre, Catinca si Cassandra Ciobanu?
Ma intreb: ce a inteles sau a asteptat clientul “inselat”, care a cumparat un tablou, atribuit in mod eronat sau
poate intentioant, pictorului CIOBANU?
Acest tablou, care se intitula “Carturar”, si reprezenta un fel de mâzgalitura, a fost vândut la licitatie la pretul ridicol de 700 de euros.
Daca vizitati site-ul artmark.ro, veti avea ocazia sa cititi ca aceasta case de licitatii se considera singura structura comerciala prestigioasa si autentica din lumea comertului de arta de la Bucuresti, care propune… dar un cazul tablourilor Ciobanu!!??
De asemeni, as dori sa mentionez faptul ca si casa de licitatii Goldart, cu care am intrat in contact in acelasi sens, a propus si continua sa puna la licitatie opere, apartinând in mod fals sau fraudulos artistului CIOBANU.
Interventiile mele nu a dat roade din aceleasi motive.
Pastraz, evident, e-mail-urile cu dovezile celor relatate.
Revenind la statutul de refugiat literar sau artistic, v-o marturisesc sincer ca ma simt mult mai aproape de acest calificativ simbolic, decât de acela de românca, refugiata politic în Elvetia, la inceputul anilor’80, din motive pe care le veti descoperi pe parcursul relatarilor mele. mele.
Prefer sa colaborez cu http://www.inessentia.net, decât cu demnitarii români, la toate nivelurile, din Cultura, de la Camera Deputatilor, de la Ministerul Culturii sau cu directorii muzeelor din Romania, de la Institutul Cultural Roman, la Ministerul Afacerilor Externe, sectia Relatiile cu Diaspora sau cu Muzeul National al României si cu Muzeul National de Arta Contemporana al României.
Am fost condusa, ca sa nu spun manipulata, in modul cel mai marunt sau josnic.
De aceea ma simt intrutotul refugiata pe site-ul http://www.inessentia.net.
De la CIOBANU, nu am facut decât sa preiau stafeta sau misiunea lui si a operei lui.
Va rog sa scuzati sinceritatea brutala a destainuirilor mele.
Nu am niciun scop fata de cei suspusi. Mi-as dori doar ca cei care simt arta si vibreaza in fata unor marturii reale sa aiba puterea de a striga sus si tare ca indiferenta este calea cea mai scurta catre eliminare sau uitare.
Înainte de a incheia aceste rânduri, as dori sa impartasesc cu dvs gândurile lui Mircea Eliade, care scria in 1936: “Românii constituie singurul popor din Europa care nu-si recunoaste valorile. De ce? Pentru ca românii sunt indisciplinati, imprevizibili si foarte caracteriali”.
Astept cu mult interes gândurile sau impresiile dvs.
Michaela Ciobanu
Geneva
Accept ideea ca rubrica pe care o gazduiti se refera la autoarea textului, desi, din cate stiu despre doamna Michaela Ciobanu, dansa este o persoana care doar locuieste in Elvetia dar, de luptat, se lupta mai ales in … Romania. In curand granitele nu vor mai fi atat de rigide ca acum, se vor volatiliza odata cu termenul de refugiati si vor ramane doar cele din prejudecatile noastre. Suntem locatarii acestei frumoase planete albastre si vom fi si europeni pe de-antregul. Daca vaduva artistului Mircea Ciobanu s-ar fi stabilit iarasi in Romania, ar fi fost la fel de ‘bine’ tratata de ‘businessul cultural’ cum il numiti dumneavoastra, iar aest fapt e regretabil si de neinteles si pentru mine. In finalul acestui prea lung mesaj, doresc sa apreciez, la modul elogios, ideea publicarii pe site-ul administrat de dvs. a memoriilor privitoare la Mircea Ciobanu, fie si sub un titlu de rubrica cu un nume discutabil. Astept insa cu nerabdare episoadele urmatoare. Cu stima si felicitari Michaelei Ciobanu, ProfuIoan
Stimate domnule Profu Ioan, va multumim pentru comentariul dvs.
Denumirea “refugiati artistic” este un joc de cuvinte (de la “refugiati politic”), si se refera la acei autori care, in ciuda valorii mesajului sau potentialului lor, sunt respinsi in mod nedrept, abuziv, de catre “business-ul” cultural (mari edituri, mass media, etc.). Cred ca acesta este si cazul d-nei Michaela Ciobanu, ale carei initiative cu greu si-au gasit sprijin, daca nu cumva au fost chiar descurajate, pana acum. Rubrica “Refugiati artistic” este o sectiune a editurii online Inessentia si se doreste a fi un refugiu pentru cei aflati in astfel de situatii, in sensul unui spatiu virtual care sa le ofere posibilitatea de a se exprima fara constrangeri. Termenul “refugiati”, deci, este unul simbolic. El se refera la autorii textelor publicate (poezie, eseuri, teatru si nu in ultimul rand proza – unde am inclus si biografiile) si nu la subiectul respectivelor texte. Inessentia a fost creata tocmai in speranta de a constitui o alternativa in fata unor situatii nedrepte de genul celor pe care le mentionati la finalul mesajului dvs.
Stimati editori,
Am citit cu sufletul la gura cele doua episoade din marturia Michaelei Ciobanu despre sotul ei, pictorul Mircea Ciobanu.
As dori sa remarc, in mod negativ, incadrarea amintirilor despre Mircea Ciobanu la rubrica REFUGIATI. Acest titlu de rubrica face trimitere la o bejenie, la o rupere definitiva si irevocabila de tara, de locul in care a invatat, a crescut, a debutat si s-a dezvoltat talentul lui Mircea Ciobanu. Cred cu tarie ca Mircea Ciobanu nu s-a rupt niciodata de Romania, in ciuda faptului ca ultimele sale cuvinte au fost soptite in frantuzeste. A fost atat de roman prin ambitiile sale, prin romantismul sau, prin aspiratiile sale, prin sacrificiile sale, prin plurivalenta talentelor sale, prin capacitatea sa de dedublare, prin sentimentele sale ca si prin greselile sale incat, eu nu pot sa cred in ruptul capului, ca vreun moment Mircea Ciobanu a putut sa fie desprins de radacinile lui romanesti, cu late cuvinte ca a fost un refugiat. El a plecat dintr-o Romanie a fricii, dintr-o Romanie a lipsurilor, dintr-o Romanie a talentelor native spre o noua Romanie, o tara pe care si-a recreat-o in Elvetia, asa dupa cum Brancusi si-a recreat-o pe a lui in Impasse Ronsin iar Pallady in nu stiu ce hotel parizian. Pictura lui Ciobanu te captiveaza, te subjuga, te pune pe ganduri. Are un magnetism aparte care te face sa te gandesti intotdeauna la sursa acestei forte artistice. E suficient sa priviti fotografiile lui si veti recunoaste adevarul celor sustinute de mine, veti recunoaste in datele lui fizice si artistice un roman mai roman decat multi altii. Va rog deci sa renuntati la incadrarea lui in rubrica REFUGIATI, fara sa intelegeti ca am ceva cu refugiatii, cu cei care se conduc dupa principiul, altfel sanatos, ‘Ubi bene ibi patria’. Nu cred ca a fost un refugiat. El a fost, este si va fi un mare pictor roman care a trait o perioada, prea scurta si prea amara, intr-o Romanie de aiurea. Nu vreau ca, prin aceasta incadrare la rubrica REFUGIATI, sa dati apa la moara acelor critici care nu-l pot incadra pe artist printre pictorii autohtoni. Ma apuca disperarea vazand cum artisti fara forta artistica, fara capabilitatile intelectuale ale lui Mircea Ciobanu, sunt inscrisi in cataloage, dictionare si enciclopedii artistice editate in tara lui natala, in timp ce vigurosul, luptatorul, filozoful penelului si al culorii, Mircea Ciobanu, este evitat cu obstinatie. Cui prodest ?