Vize

Nu-i asa ca ati cam uitat cum era cu vizele? Pe vremea cand statul la coada pe la ambasade si consulate era sport national in fiecare vara?

Niciodata n-am inteles barbaria asta a vizelor… Ma depaseste conceptul ca o tara civilizata in sec. XXI nu gaseste o alta modalitate de a gestiona intrarea strainilor pe teritoriul sau. Ca nu se pot gasi criterii mai fine de diferentiere a indivizilor decat cetatenia de pe pasaport. Chiar este nevoie de mizeria vizelor? Sistemul nu este numai anacronic, ci si proiectat parca sa umileasca aplicantul. Nu conteaza ca esti student, cercetator, artist, sportiv sau pur si simplu cineva cu dorinta de a calatori si de a vedea locuri si oameni; oricum, functionarul din spatele ghiseului consular te face sa te simti ca un sub-om; oricum, el se poarta ca si cum ti-ar fi superior doar pentru ca s-a nascut pe alt meridian al planetei.

Si este macar sistemul eficient? Tine el la distanta imigrantii ilegali, infractorii, traficantii? Ar trebui sa invatam ceva din scandalurile de coruptie legate de vizele acordate de unele ambasade occidentale la Bucuresti sau la Sofia. Va mai amintiti intreaga industrie a intermediarilor de vize, a celor de la “agentie” care intrau mereu in fata cu maldarul de pasapoarte? Pentru pretul “corect”, orice viza se putea obtine aproape de azi pe maine. Pentru cetateanul cinstit, statul la coada de la 4 dimineata cu liste strigate din ora in ora (cine nu era prezent era taiat de pe lista) si insultele functionarilor locali si straini ai consulatelor, ba pana si ale soldatilor de garda, dintre care nu putini luau spaga sa te lase sa intri pe poarta.

Tineti minte vizele de tranzit? Am amintiri nepieritoare cu o amarata de viza de tranzit pentru Italia in 1992, pe care nu am mai obtinut-o niciodata, desi am stat vreo saptamana zi-lumina pe la poarta consulatului si aveam o scrisoare de la ambasada Frantei sa mi se dea viza urgent… pe care insa n-am apucat sa o arat nimanui. Era o viza de tranzit catre sudul Frantei, la o scoala de vara. Solutia de ceasul al 12-lea a fost sa iau o ruta mult ocolitoare prin Austria si Germania, cu doua vize de tranzit in loc de una, dar pe care am reusit sa le iau cu o zi inaintea plecarii. Austriecii si nemtii erau parca un pic mai civilizati (de fapt ceva mai bine organizati, macar aroganta si dispretul nu erau amplificate de haosul total de la alte consulate, ca cel italian). Dar asta nu i-a impiedicat pe austrieci in anul urmator sa dea jos din tren la Salzburg , din vagon de dormit la 2 noaptea si sa intoarca inapoi spre Germania (!!!) un grup de studenti romani – din care faceam parte – care se intorceau acasa de la o universitate din Franta, pentru ca nu aveau vizele de tranzit pentru o traversare de noapte a tarii lui Mozart. A urmat aproape o zi de stat in gara din Munchen, pana cand o tanti amabila ne-a schimbat biletele prin Austria cu altele prin Cehia si Slovacia, unde viza de tranzit nu era necesara. Am ajuns acasa cu doua zile mai tarziu (colac peste pupaza erau si inundatii in Slovacia, care au blocat trenurile mai multe ore)…

Va mai amintiti de cerinta de a avea bilet de calatorie cumparat dus-intors inainte de a sti macar daca vei primi viza? De secventa vizelor de tranzit, care trebuiau luate in ordinea inversa a traseului? De actele absurde care trebuiau depuse? Pentru o viza de student in Belgia tin minte cozile interminabile de la un oficiu consular MAE care trebuia sa-mi puna apostila Externelor pe niste acte emise de Ministerul de Interne si certificate de Ministerul Justitiei. Printre acele acte, imi amintesc numitul “certificat de nastere international”, o hartie galbui care avea exact acelasi text ca certificatul de nastere original, nici macar tradus in vreo limba straina! Scarbit de alergatura nebuneasca prin canicula Bucurestiului si de inghesuiala fetida de pe culoarele intunecoase ale institutiilor de stat, am fost la un milimetru de a renunta cu totul la bursa aia, si poate viata mea ar fi avut alt curs.

Nu mai mentionez parcursul kafkian odata ajuns in occident, cu birocratia de acolo pentru a obtine actele care sa-ti dea dreptul sa stai cateva luni la studii, sa inchiriezi un apartament sau sa-ti deschizi un cont in banca. Stiu ca si acum e la fel – un prieten sarb traieste de 2-3 ani in Italia unde face un doctorat. Nici acum nu are actele in regula, doar o tidula ca a depus dosarul la autoritatile competente; asta e suficient in Italia, dar daca are nevoie sa calatoreasca in alta tara, chiar din aceeasi zona Schengen, ii trebuie viza.

Si mai am inca un sac de istorii de genul asta, fie din experienta personala, fie de la cunoscuti. Sunt sigur, prieteni, ca aveti si voi destule de povestit din epoca vizelor… Impartasiti-le la comentarii.

In treacat fie spus, sa nu va inchipuiti ca birocratia din tarile supuse vizelor nu ar fi, la randul ei, tot atat de rea si nesimtita cu cei care solicita viza pentru tara lor. Atitudinea asta se invata foarte repede. Fac pariu ca un functionar congolez la “vize” poate avea aceeasi atitudine de superioritate ca un functionar consular elvetian. Prin 2002 cand Romania abia scapase de vizele Schengen, un amic din Azerbaijan, functionar al unei organizatii internationale, imi povestea oripilat umilintele prin care a trebuit sa treaca ca sa obtina o viza de Romania pentru participarea la o conferinta; bine, o parte nu era cu adresa personala – pur si simplu functionarii romani de la Baku nu se stresau sa treaca pe la birou decat cand le permiteau treburile personale, total fara legatura cu orele de program. Nu mai zic de sicanele actuale cu vizele moldovenesti (!!), despre care au scris mai multe ziare.

Poate va intrebati de ce scriu acum despre vize? Ce ne mai pasa? Macar in Europa, de bine de rau, s-a obisnuit lumea cu romanii care circula liber.

Scriu pentru ca langa noi, in tarile din Balcanii de vest, oamenii continua sa traiasca zi de zi acelasi cosmar. Se aude ca Macedonia si posibil Muntenegru ar putea scapa de vize anul viitor. Dar destule voci in UE se opun. Iar ceilalti oricum mai au de asteptat.

Intamplare traita recent: zburam de la Viena la Sarajevo pentru o conferinta. In acelasi avion, multi cunoscuti din alte tari din fosta Iugoslavie, care mergeau tot acolo, cu transfer la Viena. Se stie, Viena e conexiunea cea mai convenabila deseori pentru a zbura intre capitalele tarilor din Balcani. Viena e de fapt un fel de capitala neoficiala a fostei Iugoslavii… dar poate alta data despre asta (as spune acum doar ca al doilea copil mi s-a nascut acolo, iar cand am fost la starea civila sa-l declar am constatat ca din 10 sau 11 copii inregistrati in dimineata aia, 4 erau din familii ex-iugoslave; austrieci get-beget erau 3; nu stiu cat de reprezentativ este esantionul, dar asta am vazut). Deci, seara tarziu, avionul Austrian Airlines decoleaza spre Sarajevo. Dupa vreo 20 de minute, pilotul constata o defectiune la instalatia de ventilare. Pasagerii vazusera asta din primul moment, eu personal nu ma impacientasem prea mult pentru ca stiam ca se poate zbura si asa… abia ce facusem un zbor intern in Ucraina cu exact aceeasi problema, dar toti – pasageri si echipaj – se comportasera pe toata durata zborului ca si cum nu era nimic in neregula. Doar asudati, ca era vara si innabusitor de cald in avion. Numai ca acum zburam cu Austrian. Cu parere de rau, pilotul decide intoarcerea la Viena, procedura standard. La vreo ora si ceva de la decolare, exact cand ar fi trebuit sa fim la Sarajevo, avionul ateriza inapoi la Viena. Ni s-au cerut scuze in numele companiei si am fost invitati sa luam cina si sa petrecem noaptea la hotelul NH din incinta aeroportului, urmand sa zburam spre destinatie dimineata devreme, a doua zi. Pana aici totul normal – ne-am dus la hotel, ne-am cazat, am mancat si am baut un pahar de vin… La un moment dat ne-am dat seama ca sarbii, macedonenii, bosniacii disparusera. N-au mai aparut pana sa mergem noi, ceilalti, la culcare. Ce s-a intamplat am aflat de la ei a doua zi dimineata. Neavand viza austriaca de tranzit, nu au putut fi lasati sa iasa din zona de transfer pana cand nu a venit politia de frontiera sa le puna niste vize de tranzit speciale. Toata tevatura a durat vreo doua ore, exact cat sa-i faca sa piarda cina de la hotel si sa le strice ce mai ramasese din noaptea aia scurta.

Daca Romania si alte tari estice – dintre care unele au intrat deja in zona Schengen, dar cetatenii lor inca sunt tratati ca o specie aparte si controlati uneori la granite fara explicatii – au vreo voce in UE in chestiunea vizelor, ar trebui sa o foloseasca cu toata forta posibila pentru a curma bataia de joc a vizelor pentru vecinii nostri din Balcani, ca si din partea vestica a fostei URSS.

Similare:

• Anti-anti-coruptie: despre Monica Macovei
• Conspiratia tacerii
• Dupa 20 de ani – umbra lui Ceausescu la Teheran
• Cum se globalizeaza lumea a treia
• Neoliberalismul : 10 erori fundamentale care ne-au costat viitorul

Altele publicate in: Actualitate, Diaspora, Europa, Repere, Societate

Altele publicate de Rational Idealist