Home / Miezul problemei

O problemă a generației noastre

Postat de: - 29/07/2010, 23:56 2 comentarii, 67 vizualizari

Am fost foarte impresionat când am vizitat Bamburi Nature Trail, în Kenya, care se află în locul unei foste cariere de piatră. În 1971 unul din directorii companiei miniere a decis să re-împădurească terenul arid rămas în urma exploatărilor epuizate. A început cu vreo sută de specii de arbori și copaci rezistenți, aduși de prin toate deșerturile lumii, din care au supraviețuit doar trei. Apoi a adus niște omizi care s-au hrănit cu frunzele copacilor și, prin excrementele lor, au recondiționat solul, apoi niște ferigi, alte plante, animale, ș.a.m.d. Acum zona respectiva este un paradis tropical, cu vegetație luxuriantă și o faună diversă, în contrast cu exploatările miniere care continuă în carierele alăturate. Lumea a mai auzit de Bamburi și din cauza poveștii lui Owen și Mzee — o broască țestoasă din parc (Mzee, adică “bătrânul” în Swahili) care a adoptat un pui de hipopotam rămas orfan în urma tsunami-ului din 2004. Mie parcul mi-a lăsat impresia unui experiment de teraformare, ca în filmele științifico-fantastice. De câte ori citeam sau vedeam programe la televizor despre Roșia Montană îmi aminteam de Bamburi Nature Trail, de faptul că exploatările miniere abandonate pot fi readuse la viață, și mă întrebam care este sensul opoziției la acest proiect care va aduce atâtea beneficii economice României.

Acest miraj s-a spulberat, încet-încet, în ultimele două luni, când am tot citit despre Roșia Montană și am aflat, cu mirare și revoltă, o parte din realitățile care se ascund în spatele impresiilor de suprafață. Am aflat, pentru că mai multe asociații ale studenților români din Statele Unite s-au unit într-o poziție oficială împotriva deschiderii exploatării miniere de la Roșia Montană în condițiile prevăzute de compania Roșia Montană Gold Corporation (RMGC).

Roșia Montană ar deveni cea mai mare mină de aur din Europa. Exploatarea minereului s-ar face la suprafață, folosind tehnologii pe baza de cianuri. Aceste tehnologii sunt periculoase: în anul 2000, la Baia Mare, un accident la o mină de aur a dus la vărsarea a 70 de tone de cianură în bazinul râului Tisa. Cianura s-a infiltrat în apa potabilă a 24 de orașe din România, Ungaria și Iugoslavia; în Ungaria au fost colectate peste 1000 de tone de pești morți. Iazul de decantare de la Roșia Montană ar fi de cel puțin de 10 ori mai mare decât cel de la Baia Mare. Toate acestea în condițiile în care Parlamentul Uniunii Europene intenționează să introducă legislație pentru interzicerea mineritului pe bază de cianuri.

Argumentul principal în favoarea minei de aur este dezvoltarea economică a regiunii. Studii internaționale au arătat însă că exploatările miniere în sine nu au dus la o dezvoltare pe termen lung a zonelor respective. Închiderea exploatărilor s-a asociat aproape întotdeauna cu un colaps economic și social, cum s-a întâmplat, spre exemplu, în România după închiderea minelor din Valea Jiului. De asemenea, în unele cazuri autoritățile locale au fost nevoite să plătească pentru decontaminarea exploatărilor miniere lăsate în urmă de companii care au dat faliment.

În realitate, populația Roșiei Montane a fost sărăcită în mod voit în ultima vreme, tocmai ca să se lase impresia unui loc părăsit unde bântuie fantomele. Această situație este rezultatul desemnării Roșiei Montane drept zonă “monoindustrială” (acțiune care ulterior a fost declarată ilegală de Curtea de Apel din Alba Iulia). În consecință orice activitate economică în afara mineritului a fost interzisă în Roșia Montană între 2002 și 2008.

În plus, proiectul RMGC preconizează distrugerea a patru munți, care adăpostesc galerii și vestigii din perioada romană, desființarea mai multor biserici și cimitire, strămutarea unei mari părți din populație și ștergerea urmelor unei comunități atestate documentar de două mii de ani. În vreme ce noi suntem expuși unei campanii publicitare agresive, sponsorizată de compania minieră, în scopul influențării opiniei publice în favoarea proiectului de exploatare, planurile companiei RMGC au fost criticate de numeroase instituții și organizații non-guvernamentale. Printre acestea se numără Academia Română, asociația Alburnus Maior reprezentând proprietarii din comuna Roșia Montană care doresc să-și continue existența în zonă, Bisericile istorice din Valea Arieșului, asociația oamenilor de știință români Ad-Astra, familia regală a României și UNESCO.

Roșia Montană nu este o problemă ipotetică, din viitor, și nici o situație pe care am moștenit-o de la generațiile anterioare. Peste 17 ani, când exploatarea de aur va fi luat sfârșit iar noi vom fi la vârful activităților noastre profesionale, țara noastră probabil că se va confrunta cu un dezastru ecologic și cu problemele unei zone economice defavorizate. Dacă noi nu ne opunem acestui proiect, atunci cine o va face?

Roșia Montană este problema noastră.

Website: http://studentsforrosiamontana.wordpress.com/
Facebook: http://www.facebook.com/#!/pages/Students-for-Rosia-Montana/143137445702829

pixelstats trackingpixel

Similare:

Altele publicate in: , ,

Altele publicate de

2 comentarii la “O problemă a generației noastre”

  1. Cornel says:

    Problema este “statul” adica “noi”, pentru ca nu stim sa avem grija de ceea ce avem. De exemplu, dezvoltarea unui asa zis agroturism a distrus specificul zonei Arieseni din Apuseni. Locuiesti in hoteluri hidoase si maninci de la metro! De asemenea, construirea fara respectarea traditiilor zonei a distrus specificul maramuresean.

    In mod cert RMGC va fi un dezastru mult mai mare daca se porneste acest proiect acum.

  2. santal says:

    Un amic geolog mi-a spus ca, de fapt, metoda asta pe baza de cianuri este singura posibila prin care se extrage aurul. Alternativa ar fi, deci, sa nu-l mai extragem?

    Daca ar fi extras, teoretic si tehnic vorbind, s-ar putea contrabalansa efectele negative asupra mediului in acelasi fel ca in Kenya?

    Problema e ca statul roman e complet iresponsabil, nu e capabil sa reduca din furturi si din cheltuieli, iar venituri nu prea mai are de unde sa scoata. Ma tem ca aceasta nobila cauza numita protectia mediulului va fi complet sacrificata in favoarea unor chestiuni arzatoare gen gaurile negre din buget sau fondurile necesare in viitoarea campanie electorala…

Comentariu:

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Spam protection by WP Captcha-Free

  Copyright ©2009 inessentia.net, All rights reserved.| Powered by WordPress| Design: Simpleindy

Directoare web: Director Web Submit Your Site SmartNetBook.ro