O problemă a generaţiei noastre

Am fost foarte impresionat când am vizitat Bamburi Nature Trail, în Kenya, care se află în locul unei foste cariere de piatră. În 1971 unul din directorii companiei miniere a decis să re-împădurească terenul arid rămas în urma exploatărilor epuizate. A început cu vreo sută de specii de arbori şi copaci rezistenţi, aduşi de prin toate deşerturile lumii, din care au supravieţuit doar trei. Apoi a adus nişte omizi care s-au hrănit cu frunzele copacilor şi, prin excrementele lor, au recondiţionat solul, apoi nişte ferigi, alte plante, animale, ş.a.m.d. Acum zona respectiva este un paradis tropical, cu vegetaţie luxuriantă şi o faună diversă, în contrast cu exploatările miniere care continuă în carierele alăturate. Lumea a mai auzit de Bamburi şi din cauza poveştii lui Owen şi Mzee — o broască ţestoasă din parc (Mzee, adică “bătrânul” în Swahili) care a adoptat un pui de hipopotam rămas orfan în urma tsunami-ului din 2004. Mie parcul mi-a lăsat impresia unui experiment de teraformare, ca în filmele ştiinţifico-fantastice. De câte ori citeam sau vedeam programe la televizor despre Roşia Montană îmi aminteam de Bamburi Nature Trail, de faptul că exploatările miniere abandonate pot fi readuse la viaţă, şi mă întrebam care este sensul opoziţiei la acest proiect care va aduce atâtea beneficii economice României.

Acest miraj s-a spulberat, încet-încet, în ultimele două luni, când am tot citit despre Roşia Montană şi am aflat, cu mirare şi revoltă, o parte din realităţile care se ascund în spatele impresiilor de suprafaţă. Am aflat, pentru că mai multe asociaţii ale studenţilor români din Statele Unite s-au unit într-o poziţie oficială împotriva deschiderii exploatării miniere de la Roşia Montană în condiţiile prevăzute de compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC).

Roşia Montană ar deveni cea mai mare mină de aur din Europa. Exploatarea minereului s-ar face la suprafaţă, folosind tehnologii pe baza de cianuri. Aceste tehnologii sunt periculoase: în anul 2000, la Baia Mare, un accident la o mină de aur a dus la vărsarea a 70 de tone de cianură în bazinul râului Tisa. Cianura s-a infiltrat în apa potabilă a 24 de oraşe din România, Ungaria şi Iugoslavia; în Ungaria au fost colectate peste 1000 de tone de peşti morţi. Iazul de decantare de la Roşia Montană ar fi de cel puţin de 10 ori mai mare decât cel de la Baia Mare. Toate acestea în condiţiile în care Parlamentul Uniunii Europene intenţionează să introducă legislaţie pentru interzicerea mineritului pe bază de cianuri.

Argumentul principal în favoarea minei de aur este dezvoltarea economică a regiunii. Studii internaţionale au arătat însă că exploatările miniere în sine nu au dus la o dezvoltare pe termen lung a zonelor respective. Închiderea exploatărilor s-a asociat aproape întotdeauna cu un colaps economic şi social, cum s-a întâmplat, spre exemplu, în România după închiderea minelor din Valea Jiului. De asemenea, în unele cazuri autorităţile locale au fost nevoite să plătească pentru decontaminarea exploatărilor miniere lăsate în urmă de companii care au dat faliment.

În realitate, populaţia Roşiei Montane a fost sărăcită în mod voit în ultima vreme, tocmai ca să se lase impresia unui loc părăsit unde bântuie fantomele. Această situaţie este rezultatul desemnării Roşiei Montane drept zonă “monoindustrială” (acţiune care ulterior a fost declarată ilegală de Curtea de Apel din Alba Iulia). În consecinţă orice activitate economică în afara mineritului a fost interzisă în Roşia Montană între 2002 şi 2008.

În plus, proiectul RMGC preconizează distrugerea a patru munţi, care adăpostesc galerii şi vestigii din perioada romană, desfiinţarea mai multor biserici şi cimitire, strămutarea unei mari părţi din populaţie şi ştergerea urmelor unei comunităţi atestate documentar de două mii de ani. În vreme ce noi suntem expuşi unei campanii publicitare agresive, sponsorizată de compania minieră, în scopul influenţării opiniei publice în favoarea proiectului de exploatare, planurile companiei RMGC au fost criticate de numeroase instituţii şi organizaţii non-guvernamentale. Printre acestea se numără Academia Română, asociaţia Alburnus Maior reprezentând proprietarii din comuna Roşia Montană care doresc să-şi continue existenţa în zonă, Bisericile istorice din Valea Arieşului, asociaţia oamenilor de ştiinţă români Ad-Astra, familia regală a României şi UNESCO.

Roşia Montană nu este o problemă ipotetică, din viitor, şi nici o situaţie pe care am moştenit-o de la generaţiile anterioare. Peste 17 ani, când exploatarea de aur va fi luat sfârşit iar noi vom fi la vârful activităţilor noastre profesionale, ţara noastră probabil că se va confrunta cu un dezastru ecologic şi cu problemele unei zone economice defavorizate. Dacă noi nu ne opunem acestui proiect, atunci cine o va face?

Roşia Montană este problema noastră.

Website: http://studentsforrosiamontana.wordpress.com/
Facebook: http://www.facebook.com/#!/pages/Students-for-Rosia-Montana/143137445702829

Similare:

• Demonstratie Salvati Rosia Montana, sau cum modifica banul perceptia maselor
• De ce merita sa iesi in strada
• Când foarte mare înseamnă foarte rău
• Vize
• Efectul unei aripi de…bancnota

Altele publicate in: Diaspora, Economie, Mediu

Altele publicate de gutui