De ce merita sa iesi in strada

- Pentru că aceia care decid în numele nostru nu ne mai reprezintă, ci dimpotrivă: clasa politică a ajuns inamicul cetăţeanului. Cetăţeanul nu mai are de ales decât între a fi victimă sau oponent. Cine rămâne pasiv, se înscrie automat în categoria victimelor. Cine vrea să se opună, trebuie să iasă în stradă. Împotriva guvernului, oricare ar fi el. Împotriva clasei politice în general.

- Pentru că nu mai are cine să ne apere interesele, în afară de noi înşine. Când cei care au datoria să-ţi reprezinte interesele acţionează împotriva ta, cine să te mai apere? Proasta gestionare, incompetenţa sau ipocrizia, nu pot fi sancţionate de poliţie sau justiţie, cu atât mai puţin de către mass-media care se face vinovată de aceleaşi metehne. La nivelul cel mai de sus, greşelile nu se mai plătesc de cei care le comit, ci de către popor. Unii sunt „mai egali” ca alţii. Dacă ai furat o găină, faci puşcărie, dar cel care a dus o ţară la sapă de lemn, scapă nevătămat. Pe cei ajunşi la vârful puterii, nu mai are cine să-i oprească de la furat. Doar cetăţenii de rând, dacă se unesc împotriva lor.

- Pentru că alte posibilităţi de reacţie nu avem. Nu avem de ales decât între Alien şi Predator, între Dracu’ şi Tacsu’, odată la patru sau cinci ani. După care, timp de patru sau cinci ani, nu ne mai întreabă nimeni nimic. Deciziile, chiar şi cele care în mod flagrant sunt împotriva intereselor populaţiei, sunt luate în numele nostru, dar fără să fim întrebaţi, fără ca opinia noastră să fie luată în considerare, fără să putem participa în vreun fel la decizie. Trebuie să ieşim în stradă, să facem gălăgie, ca să arătăm că nu dormim liniştiţi în timp ce alţii îşi fac de cap pe banii noştri. Trebuie să-i stresăm, să-i irităm, să-i deranjăm, să-i bruiem pe politicieni cu orice ocazie, ca să nu le mai tihnească atât furatul, ca să umble mai cu jenă, mai cu mănuşi, mai cu capul plecat. Trebuie să-i ţinem cu sula-n coaste tot timpul. Să le marcăm limitele în permanenţă, să nu-i lăsăm să sară pârleazul în teritoriul drepturilor noastre şi ale copiilor noştri. Ca pe nişte hiene, vorace dar în acelaşi timp laşe, trebuie să-i ţinem la respect. Altfel ni se urcă în cap, nu mai au limite.

- Pentru că alte căi de exprimare nu ni se oferă. De aşa-zişii noştri aleşi nu ne putem apropia, ei sunt VIP-uri. La televizor sau în presă vocea noastră nu ajunge (decât dacă încercăm să ne dăm foc în piaţa publică), nu e loc de ariviştii care cotizează la greu doar ca să fie pe sticlă sau pe prima pagină, nu e loc de analiştii cumpăraţi cu ora de cine dă mai mult, nu e loc de milionarii de carton şi de vedetele porno. Nu avem unde să ne ducem, decât în stradă. Nu are cine să ne asculte, decât ceilalţi ca noi. Dovada cea mai clară că democraţia a eşuat – şi nu de ieri, de azi.

- Pentru că motivele de a nu ieşi în stradă nu ţin. Cine îşi pune întrebări de genul: O fi trendy să ies în stradă? Ce-ar crede Mitzi, Pitzi sau Fitzi dacă m-ar vedea la televizor? Dar dacă vin şi huligani?… poate să stea acasă, îşi merită soarta. La fel de bine te poţi întreba ce rost are să mergi cu metroul (cine ştie cine se urcă în vagon cu tine!), sau cu sedanul (fiindcă mai cool e jeepanul), de ce merită să vorbeşti corect limba ta maternă (că doar nu e limbă de circulaţie internaţională) şi, la urma urmei, de ce mai stai în România (că doar nu te plăteşte nimeni pentru asta). Poartă-te frumos, scrie o pancartă demnă, inteligentă, care să te reprezinte… şi nu vei avea de ce să-ţi fie ruşine sau teamă. Nu ţine nici să te sperii că mişcările sociale vor avea cine ştie ce impact dezastruos asupra economiei. Ar fi ca şi când un diabetic ar refuza insulina, pe motiv că se teme de injecţii. Oricum, merită să ne mai întrebăm şi altfel: câte suntem dispuşi să înghiţim doar ca să se calmeze pieţele (şi să fie mulţumiţi jucătorii la ruleta financiară), doar ca să ne mângâie pe creştet FMI-ul (ale cărui teorii economice se ştie că au nenorocit majoritatea ţărilor unde au fost aplicate, iar acum revin în actualitate în mod miraculos…), sau doar ca să ne mai surâdă un pic agenţiile de rating (acelea care, în profesionalismul lor, în prag de criză, notau cu triplu A pe falimentarul Lehman Brothers…). Să nu ascultăm nici de sfaturile binevoitoare ale unor intelectuali cărora nu li se oxigenează creierul din cauza a(l)titudinii, şi care ne garantează atotştiutor că oricum nu vom rezolva nimic, că oricum nu avem nicio putere, că degeaba ieşim în stradă. După aceeaşi logică, oricum murim cu toţii într-o zi, deci ce rost mai are, de pe acum, să ne mai zbatem să trăim…

- Pentru că suntem – şi trebuie să arătăm că suntem – mai mulţi decât cei care încearcă să ne compromită acţiunile. Ìntotdeauna se vor găsi unii sau alţii care să încerce să profite de o mişcare populară, să o deturneze după cum le convine mai bine. Vor fi întotdeauna unii care vor căuta să transforme o demonstraţie spontană în miting electoral, un protest paşnic în adunare de huligani, şi o revoluţie în lovitură de stat. Dar, dacă ne lăsăm intimidaţi şi ne dăm la o parte din calea lor, nu vom face decât să-i lăsăm să câştige. Ne vor confisca revolta, ne vor denatura mesajul. Vor minţi în numele nostru şi se vor cocoţa la putere, pe spinarea noastră.

- Pentru că, de când ne-au traumatizat mineriadele, nu a mai existat niciun protest adevărat în România. Nimeni n-a mai îndrăznit să iasă în stradă, altfel decât dirijat de animatorii profesionişti ai sindicatelor, sau mânat de la spate de activişti ai diferitelor partide. Ne-a fost frică, am tăcut, şi ne-am detestat pe noi înşine pentru asta. Prea uşor ne-a intrat în cap că suntem neputincioşi, şi prea uşor i-am lăsat pe alţii să profite de neputinţa noastră învăţată. Astfel am pierdut în mod repetat, de douăzeci de ani încoace, şansa de a face curăţenie în România. O ţară în care nomenclatura fostului regim continuă să ţină frâiele puterii, o ţară în care vinovaţii pentru crimele de la Revoluţie nu au fost condamnaţi nici până în ziua de azi, o ţară în care mass-media nu e un câine de pază al democraţiei, ci o căţea de prăsilă pentru animalele politice.

- Pentru că acum e momentul. Nu doar în România, ci pretutindeni. Americanii, grecii, spaniolii, ne-au luat-o de mult înainte. Mişcarea „Occupy Wall Street” se întinde în toată lumea. Nu întâmplător, nu degeaba, nu fără motiv sau fără direcţie, ci dimpotrivă. Peste tot, problemele sunt aceleaşi.

- Pentru că rădăcina relelor pe care le suferim, în România ca şi în alte ţări, e comună, e globală. Ìn 2008, se ştie, sume enorme de bani au fost aspirate din economia mondială în buzunarele unor „şmecheri” ai finanţelor. Ìn loc să încerce să recupereze banii, statele s-au oferit cu mare zel să acopere pagubele. Ìn acest scop, s-au împrumutat masiv (la aceiaşi „şmecheri” financiari). Astfel încât astăzi, în prag de faliment, trebuie să ne milogim (la aceiaşi financiari) să ne mai ierte din datorii (acelea făcute ca să le salveze lor pielea) sau să ne împrumute în continuare (la dobânzi din ce în ce mai neruşinate). Numai în mariajul obscen dintre o elită financiară lipsită de scrupule, respectiv o clasă politică iresponsabilă şi nereprezentativă, se putea produce o atare monstruozitate: banii care ne-au fost furaţi, să-i luăm înapoi cu împrumut, şi astfel să devenim datori vânduţi celor care ne-au sărăcit. Să ne fie clar, noi cu toţii pentru asta plătim acum. Pentru asta trebuie să amanetăm, să vindem, să tăiem în carne vie. La asta serveşte austeritatea (nimeni nu neagă măcar acest lucru): să fie creditorii asiguraţi că-şi vor vedea banii înapoi. În ce fel, bancherilor nu le pasă, iar politicienii nu ştiu. Plătim cu SMURD-ul, plătim cu aurul de la Roşia Montană, plătim cu tot ce apucă să scoată la mezat conducătorii destinelor noastre. Aceasta e umila noastră cotizaţie la jaful mondial care se întâmplă din 2008 încoace.

- Pentru că recesiunea, şomajul sau inflaţia, sărăcirea generalizată… sunt ameninţări care ne privesc pe toţi. Mai devreme sau mai târziu te vor lovi şi pe tine, dacă nu te-au lovit deja.

- Pentru că, dacă stăm cu mâinile în sân, nu poate fi decât mai rău.

- Pentru că noi suntem 99% din populaţie, iar cei împotriva cărora ne ridicăm, nu reprezintă nici măcar 1%!

Chiar dacă nu poţi participa, măcar nu tăcea; dă mesajul mai departe.

Similare:

• Efectul unei aripi de…bancnota
• Integrarea minoritatilor: limitele ipocriziei
• Neoliberalismul : 10 erori fundamentale care ne-au costat viitorul
• Când foarte mare înseamnă foarte rău
• Cum se pierde o revolutie

Altele publicate in: Actualitate, Cugetari, Economie, Politica, Societate

Altele publicate de cactus