De ce Europa occidentala isi pierde valorile crestine in fata ateismului socialist si a islamizarii

Postat de: - 09/01/2016, 22:06 1 comentariu, 203 vizualizari

blood-knife-1197796

Ïn urma incidentelor din noaptea de revelion de la Koln, unde zeci de femei au fost agresate de bǎrbați strǎini identificați ca fiind de proveniențǎ nord-africanǎ, primǎrița orașului n-a gǎsit altceva de spus decât sǎ le sfǎtuiascǎ, binevoitor, pe femei, ca altǎ datǎ când ies prin oraș sǎ aibe grijǎ sǎ stea la distanțǎ de bǎrbații strǎini.

Ne putem ușor imagina finalitatea unei astfel de tendințe. Astfel, peste un an-doi femeile vor fi sfǎtuite, pentru binele lor, ca în plus sǎ poarte veșminte lungi și sǎ își acopere capul, dacǎ vor sǎ se plimbe prin oraș în siguranțǎ. Mai târziu, li se va spune : dar cel mai bine nu mai ieșiți deloc din casǎ (am vǎzut deja cǎ în Bruxelles acesta a fost rǎspunsul autoritǎților incapabile sǎ controleze amenințarea teroristǎ). Iar în final, mai mult sau mai puțin explicit, ni se va spune tuturor : dar mai bine plecați cu totul de aici, cǎ oricum ne deranjați!

În mod paradoxal, în accepțiunea promovatǎ în societatea occidentalǎ, toleranța fațǎ de alte religii nu funcționeazǎ decât într-un singur sens. Astfel, dacǎ simbolurile creștine îi deranjeazǎ pe musulmani (sau pe atei), ele trebuiesc desființate; în schimb, când creștinii sunt deranjați de anumite concepții musulmane (de pildǎ, cu privire la rolul femeii) sau atee (de pildǎ, caricaturizarea lui Iisus Hristos sau a Fecioarei Maria), nimeni nu pune problema renunțǎrii la acestea, ci dimpotrivǎ, tot creștinii sunt cei care trebuie sǎ renunțe la sensibilitǎțile lor religioase. Unii sunt în permanențǎ cenzurați (mai ceva ca pe vremea comunismului!), ceilalți niciodatǎ.

De ce se întâmplǎ acest lucru ? Cum este posibil ca Europa, de secole creștinǎ, sǎ renunțe atât de ușor la reperele ei spirituale și, practic, la identitatea ei?

Desigur, existǎ multe teorii care încearcǎ sǎ explice acest lucru. De pildǎ, în plan politic (și implicit în mass-media), este evident cǎ schimbǎrile demografice din Europa de Vest fac ca nimeni sǎ nu mai poatǎ câștiga alegerile în aceste țǎri fǎrǎ voturi de la musulmani. Interesul politicienilor este deci evident, și ilustreazǎ ca de obicei nimic mai mult decât calcule cinice de marketing politic. Ca sǎ obții majoritate la vot, trebuie sǎ cânți în struna musulmanǎ. Cine vrea sǎ fie lider în sondaje, trebuie sǎ fie, direct sau indirect, pro-musulman. Asta face și doamna Merkel, cea care a ridicat real-politik-ul (în traducere : fiecare dupǎ interesul lui) la rang de doctrinǎ unicǎ în Europa, eliminând oficial orice considerente etice sau ideologice din politicǎ. Este de altfel hilar sǎ auzi discursuri lacrimogene despre solidaritatea europeanǎ tocmai de la promotoarea tradiționalǎ a real-politik în Europa, care nu se sfiește, de pildǎ, sǎ dea mâna cu Gazpromul în detrimentul clar al intereselor altor state UE.

Ceea ce e mai greu de înțeles este cum și de ce astfel de atitudini și discursuri sunt acceptate pe scarǎ largǎ în societatea occidentalǎ (faptul cǎ extremiștii de dreapta profitǎ și ei de moment ca sǎ strângǎ voturi nu este, din punctul meu de vedere, nici pe departe un semn cǎ societatea se trezește, ci dimpotrivǎ). Fenomenul cel mai interesant este cel social. Cum este posibil ca dupǎ aproape douǎ mii de ani de creștinism, reperele creștine sǎ fie atât de ușor șterse cu buretele, în doar câteva zeci de ani ?

Rǎspunsul, dupǎ pǎrerea mea, este vizibil chiar în întrebare. E ușor, desigur, sǎ dǎm vina pe destin, pe politicieni, pe conspirații, pe socialism sau pe Islam, însǎ explicația e alta : la fel cum orice plantǎ poate fi smulsǎ ușor dacǎ nu are rǎdǎcini adânci, orice valori și percepte pot fi desființate cu mare ușurințǎ atâta vreme cât nu au fost niciodatǎ înrǎdǎcinate prea profund în conștiința colectivǎ. De fapt, dacǎ ne raportǎm la reperele morale creștine, Occidentul nu a fost niciodatǎ cu adevǎrat creștin.

Istoria ne oferǎ nenumǎrate argumente în acest sens. În primul rând, istoria bisericii aratǎ clar cǎ religia creștinǎ a fost, începând cu Constantin cel Mare, mai mult decât orice un instrument al puterii. Creștinismul a fost indisociabil legat de politicǎ și mult timp biserica a funcționat ca un pol de putere cel puțin la fel de important ca și statul (a se vedea de exemplu I.P. Culianu – Religie și putere). Preocuparea predominantǎ a fost cea legatǎ de putere, și nu iluminarea maselor (sǎ ne amintim câtǎ vreme slujbele se oficiau doar în latinǎ și nimeni nu le înțelegea). Convertirea era și ea o modalitate de supunere și nici pe departe un ajutor spiritual (a se vedea exemplul convertirii indigenilor de spanioli în Americi – criticatǎ de Bartolomé de Las Casas tocmai pentru faptul cǎ aderarea la religia creștinǎ se fǎcea fǎrǎ ca respectivii sǎ aibǎ cea mai micǎ înțelegere sau sentiment cu privire la aceasta). În final, proba de foc o constituie însǎși felul cum popoarele Vestului s-au comportat în istorie – mai precis, ce fel de valori reflectǎ acest comportament.

De multe ori ne referim în acest sens la realizǎrile unor elite (inventatori, mari artiști, etc) sau la realizǎrile materiale (drumuri, apeducte, etc). Suntem mândri de Europa pentru cǎ l-a dat pe Michelangelo, pentru Colosseum, pentru Revoluția Francezǎ, pentru democrația greacǎ. Uitǎm cât de umilit a fost Michelangelo, și folosit ca un sclav, de reprezentanții de vazǎ ai bisericii creștine. Uitǎm la ce folosea de fapt mǎreața clǎdire a Colosseumului. Uitǎm ce crime sângeroase s-au fǎcut la Revoluția francezǎ. Uitǎm cǎ așa-zisele noastre democrații au prea puțin în comun cu democrația atenianǎ și cǎ prosperitatea lor se bazeazǎ în mare parte pe jefuire sau sclavie. Cel mai important, omitem cǎ exemple precum  Michelangelo sau drumurile romane nu sunt în mod obligatoriu relevante pentru valorile care definesc o civilizație, pentru cǎ fie nu sunt generalizabile, fie nu țin de sfera valorilor. Aceastǎ disonanțǎ cognitivǎ a fost în mod tradițional cultivatǎ și în Vest (pentru a alimenta identitatea și mândria naționalǎ) și în Est (în România, de pildǎ, prin idealismul pașoptiștior). În fond, e o formǎ de propagandǎ ca oricare alta, care poate fi contrazisǎ ușor.

Din perspectiva moralǎ și pe durata lungǎ, nimeni în istoria acestei planete nu a comis mai multe crime împotriva umanitǎții decât popoarele Europei de Vest. Istoria lor e un șir aproape neîntrerupt de rǎzboaie, jafuri, ucideri. Religia nu numai cǎ nu a atenuat aceste tendințe, dar le-a și amplificat (a se vedea exemplul cruciadelor și al Inchiziției). Desigur, majoritatea popoarelor au fǎcut vǎrsǎri de sânge în istoria lor, unii chiar cu mare zel, dacǎ ne gândim la China sau Rusia.Dar, ca nimeni altcineva, Europa de Vest a mǎcelǎrit popoare întregi și a jefuit continente întregi pe timp de secole. Iar ororile celor douǎ rǎzboaie mondiale aratǎ cǎ acest fenomen a persistat pânǎ recent. Acestea sunt evenimente la care societatea a aschiesat, la vremea lor. Le-au sprijinit, le-au legitimat. S-au înrolat cu bucurie. Au jubilat la vederea sclavilor devorați de lei, a femeilor arse pe rug ca vrǎjitoare, a nobililor decapitați și în continuare nimeni nu se întreabǎ cu ce drept e ținutǎ statuia lui Nefertiti la Berlin sau ce cautǎ frescele Babilonului antic la Paris. La scara istoriei, ne-am putea întreba, ca Moromete, pe ce ne putem baza ca sǎ presupunem cǎ dupǎ mii de ani de jaf și violențǎ câteva zeci de ani au putut schimba complet conștiința colectivǎ a acestor popoare. Încǎ o datǎ, e vorba sǎ ne uitǎm nu la câteva lucruri frumoase și utile fǎcute de niște oameni talentați, ci la evenimentele istorice la care mase mari de oameni au participat, respectiv la valorile morale pe care le reflectǎ astfel de evenimente pe perioade mari de timp, și care s-au menținut chiar și atunci când condițiile au fost vitrege. E un exercițiu pe care îl poate face oricine.

Putem înțelege mai bine acest tablou dacǎ depǎșim eurocentrismul tradițional și facem câteva comparații cu alte popoare. La japonezi, de pildǎ, onoarea și armonia socialǎ sunt valori adânc înrǎdǎcinate în conștiința colectivǎ. Așa ceva se vede cel mai bine în atitudinile zilnice, în lucrurile mǎrunte pe care le fac toți oamenii, fǎrǎ sǎ fie obligați în vreun fel : punctualitatea (care înseamnǎ sǎ ajungi cu zece minute înainte), respectul fațǎ de cei din jur (de pildǎ, în metrou nimeni nu vorbește la telefon), rǎbdarea și ordinea cu care așteaptǎ la rând, infracționalitatea aproape inexistentǎ.  În Nepal, este un contrast șocant între sǎrǎcia populației și bucuria cu care oamenii își trǎiesc viața : aceasta pentru cǎ acceptarea și detașarea sunt valori imprimate adânc în conștiința lor. Tibetanii au îndurat zeci de ani de foamete, execuții și umilințe dar nu au renunțat la credința lor, fiindcǎ pentru ei spiritualitatea e o valoare fundamentalǎ. În India sunt mulți oameni care refuzǎ sǎ mǎnânce carne pentru cǎ nu vor sǎ fie, chiar și indirect, complici la uciderea unui animal. În Egipt, creștinii copți (singurii urmași ai egiptenilor antici) sunt constant marginalizați și oprimați de regimul și societatea majoritar musulmanǎ, iar bisericile lor sunt des obiectul atentatelor și violențelor de tot felul, dar ei nu comit niciodatǎ atentate împotriva musulmanilor. Chiar și în România, pe care o criticǎm atât de des, ar fi greu sǎ ne imaginǎm maramureșenii comițând genocid împotriva oltenilor, sau țigani împușcând copii în școli, sau creștini dând foc moscheilor prin Dobrogea.

Un buddhist ar gândi, probabil, cǎ la cât sânge a vǎrsat Occidentul de-a lungul istoriei sale, a acumulat o karma colectivǎ atât de grea încât poate secole întregi de crizǎ, sǎrǎcie și umilințǎ din partea altor popoare nu ar fi de ajuns sǎ o șteargǎ, iar ceea ce se întâmplǎ acum ar putea fi doar o mostrǎ, sau doar începutul.

Desigur, fiecare popor are valorile lui, morale sau mai puțin morale, legate sau nu de religie, specifice sau comune cu alte popoare. Departe de mine intenția de a face apologia unora sau, dimpotrivǎ, de a înjosi pe alții. Fiecare popor a fǎcut lucruri rele și lucruri bune în istorie. Eu aici vreau doar sǎ creez puținǎ perspectivǎ, sǎ echilibrez tabloul, sǎ corectez discursul bombastic în care ne-am format cu toții, chiar și în Est, potrivit cǎruia Occidentul este exponentul cel mai de seamǎ al civilizației și moralitǎții. Majoritatea oamenilor cred asta deși nu au cǎlcat niciodatǎ afarǎ din Europa și nu au studiat nimic din cultura unor popoare mai îndepǎrtate. Ori, în lipsa perspectivei și a unei comparații oneste, e foarte greu sǎ ajungi la o înțelegere corectǎ.

Oare dacǎ europeanul de rând ar fi la fel de sǎrac ca nepalezul, ar mai fi la fel de politicos și amabil, sau s-ar repezi sǎ-și prade vecinii ? Dacǎ ar fi la fel de oropsit ca tibetanii sau copții egipteni și sub amenințarea cu moartea i s-ar cere sǎ treacǎ la Islam, nu ar face-o? Chiar și dacǎ ar fi rugați frumos sǎ nu fumeze pe stradǎ sau sǎ nu vorbeascǎ la telefon în metrou, ca în Japonia, câți ar accepta ?

Departe de mine să sugerez că alte popoare au reușit mai bine să aplice creștinismul, decât europenii. Ceea ce vreau să spun este că, la două mii de ani de la apariție, valorile unei religii atât de complexe precum e creștinismul, deși au fost integrate în discursul elitelor, încă nu au pătruns în conștiința indivizilor care compun marea masă a oamenilor. Tocmai de aceea, este naiv să ne întrebăm de ce nu-și apără Europa mai mult valorile creștine, mai ales în contextul în care în multe țări ateismul este promovat cu mai multă ardoare decât dacă ar fi fost oficial religie de stat. In loc să ne îmbătăm de marile realizări ale trecutului și să glorificăm excesiv secole de fapte sângeroase, ar fi mai bine să privim înainte și să măsurăm distanța pe care o mai avem de parcurs pentru a integra cu adevărat măcar câteva valori elementare, cum ar fi să nu râvnești (și să nu îți însușești) bunul aproapelui sau să nu minți – și ce mult ar conta pentru binele societății dacă astfel de valori ar fi măcar promovate convingător, dacă nu asimilate.

Meritele Vestului le cunoaștem prea bine (nu are rost sǎ le înșir aici) ; totuși, mare parte din istoria sa se reduce, practic, la jaf și cotropire, și nimeni nu își pune problema cǎ acesta nu e un lucru demn de laudǎ. Barbarii sunt întotdeauna ceilalți. Când alte popoare fac rǎzboaie, se cheamǎ cǎ sunt primitivi și sângeroși, când le facem noi, se cheamǎ cǎ suntem buni și viteji. Fǎrǎ puținǎ autocriticǎ, cum putem învǎța și evolua, cum sǎ câștigǎm șansa unor lideri mai luminați decât real-politicienii actuali, care adunǎ voturi de la musulmani ca sǎ facǎ afaceri cu Gazpromul? Cum sǎ convingem pe alții sǎ lupte împotriva poluǎrii când milioane de mașini Volkswagen polueazǎ peste limitele admise și, ce e cel mai grav , nimeni în societatea noastrǎ civilizatǎ nu cere ca ele sǎ fie retrase? (pentru comparație, sǎ ne gândim câte mașini a retras Toyota fǎrǎ sǎ îi cearǎ nimeni).

Civilizația nu înseamnǎ drumuri și poduri construite de sclavi și nici muzee pline cu lucruri furate de la alții. Civilizația nu înseamnǎ nici discursuri frumoase despre valori și principii morale, atâta vreme cât astfel de valori și principii nu sunt aplicate în viața de zi de zi, sau nu sunt aplicate decât unor cetǎțeni, sau înceteazǎ sǎ fie aplicate imediat ce circumstanțele nu mai sunt favorabile. Noi nu încetǎm sǎ ne mirǎm cǎ banul e valoarea supremǎ în Occident, și cǎ reperele morale sunt aproape inexistente. Pentru sǎnǎtatea concepțiilor noastre, ar merita sǎ ne întrebǎm: a fost vreodatǎ cu adevǎrat altfel ?

pixelstats trackingpixel

1 comentariu la “De ce Europa occidentala isi pierde valorile crestine in fata ateismului socialist si a islamizarii”

  1. Adrian says:

    Sunt de acord cu multe, dar nu si ca nu exista chiar nicio o conspiratie, ca traim intr-o lume WYSIWYG. Lupta impotriva valorilor crestine e evidenta, deja se poarta de mult timp la lumina zilei si e castigata, de facto. Pe langa asta insa, sunt alte conotatii si implicatii, ceva mai profunde. Aici, o perspectiva duhovniceasca poate dezvalui niste lucruri neasteptate pt o societate secularizanta si secularizata. :)

    Nu cred nici ca TOTUL se intampla dupa un plan bine pus la punct, cum la fel nu cred nici ca NIMIC nu face obiectul urzelilor si comploturilor diabolice ale unora care inventeaza societati si doctrine dupa bunul lor plac si/sau in functie de interesul propriu.

    In fine, a devenit “jenant” sa te dezvalui ca fiind un adept al “teoriei conspiratiei” (in chiar aceasta sintagma termenul folosit e “teorie”, cu sensul peiorativ de “fabulatie”, “ipoteza falsa” etc.) intrucat oricand se vor gasi o gramada de “baieti inteligenti si lucizi”, care nu se tem de nimic si care nu cred in “povesti de adormit copiii, cu balauri si oameni rai” sa rada dispretuitor. Spalarea creierului a fost extrem de eficienta pana acum, astfel incât oricine a ajuns sa se rusineze de adevaruri evidente, nu cumva sa fie “indexat”, trecut la paranoici care vad dusmani la tot pasul sau, mai rau, dau dodvada de mentalitati si practice obscurantiste, de ev mediu…Totusi, la fel de bine pot râde dispretuitor cei care cred in faptul ca exista o conspiratie de cei care nu cred si de prostia lor, cea care îi impiedica sa observe elemente cat se poate de clare si sa recunoasca dovezi si evidente. Niciodata nu a fost lupta anticrestina mai acerba, dar niciodata nu au iesit la iveala atatea mizerii ca in ultimii cativa ani…Daca pana de curand era usor sa combati asa-numita “teorie a conspiratie” ca fiind nimic altceva decat produsul unor minti paranoiace, de o vreme incoace sunt atat de multe si de clare dovezile incat numai un “imbécile heureux” mai poate crede in curatia si inocenta acestei lumi…

    Sau, foarte simplu spus: “the greatest trick the devil ever pulled was convincing the world he didn’t exist”.

Comentariu:

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  Copyright ©2009 inessentia.net, All rights reserved.| Powered by WordPress| Design: Simpleindy

Directoare web: Director Web