Anti-anti-coruptie: despre Monica Macovei
Imi place Monica Macovei ca persoana. M-a suprins in cateva situatii comportandu-se natural, ca un om normal, ca o femeie la locul ei. Nu afiseaza genul ala obositor de self-righteousness (scuze, dar n-am putut gasi un echivalent romanesc satisfacator pentru amestecul asta de autoindulgenta morala si ego hipertrofiat – sugestiile sunt binevenite) atat de comun multor figuri publice de la noi. Chiar raspunde la intrebari, asa cum se mai raspunde uneori in alte lumi, in alte tari: asculta intrebarea, se gandeste un pic, da un raspuns la intrebare – si nu la cu totul altceva, cum e practica politicienilor nostri. Impactul ei in 2005-2006, cand cresteau presiunile politice in interiorul UE pentru amanarea aderarii Romaniei datorita restantelor la anti-coruptie, a fost major: pentru prima data, Bruxelles-ul avea senzatia ca discuta in aceeasi limba cu un ministru roman al justitiei. Macovei explica ce vrea sa faca, cum si cand, apoi pleca acasa si facea. Iar la urmatoarea intalnire spunea ce a facut. Fara a incerca sa “fraiereasca” Comisia, sa infrumuseteze situatia ascunzand gunoiul sub pres. Senzatia asta reconfortanta de a discuta cu un om real si nu cu un robot dereglat i-a marcat atat de puternic pe unii, incat de exemplu Franco Frattini (pe atunci comisar european pentru justitie, actualmente ministru de externe al Italiei) a mers cu mult dincolo de limitele uzuale ale simpatiei sau sustinerii pentru un demnitar dintr-un stat candidat sau membru. Iar cand nu a mai fost ministru al justitiei, povestea debarcarii politice a unei campioane a anti-coruptiei a facut inconjurul Europei. Monica Macovei a fost la scurt timp angajata de britanici pe post de consilier special anti-coruptie al primului ministru macedonean, Nikola Gruevski.
Primele mele indoieli fata de abordarea luptei anti-coruptie de catre d-na Macovei au aparut prin 2005, cand am remarcat escaladarea oarecum artificiala a divergentelor ei cu parlamentul. Impresia mea la momentul respectiv a fost ca Monica Macovei nu incerca neaparat sa gaseasca o solutie de a trece niste legi prin parlament, ci parea a se simti bine intr-un conflict in care era clar pentru toata lumea ca ea era eroina pozitiva, iar ceilalti personajele negative. Nu a avut nici cea mai mica ezitare in a instrumentaliza presiunea externa (a Comisiei Europene) pentru a forta niste procese interne catre rezultatul dorit. Nu este nimic fundamental in neregula cu recursul la presiunea externa, este adevarat ca multe lucruri in ultimii 20 de ani s-au facut in Romania sub presiune externa. Dar corect e sa folosesti presiunea externa in mod selectiv si numai dupa epuizarea cailor normale, institutionale – altfel, efectul pe termen lung de erodare a institutiilor sterge beneficiul unei solutii punctuale impinse cu forta prin sistem. Daca vrei sa construiesti o societate bazata pe reguli si pe domnia legii, scopul nu scuza mijloacele. Or, abordarea Monicai Macovei la momentul respectiv a fost de tipul: nu discut, oricum va fi cum zic eu … urmata previzibil de sprijinul total si neechivoc de la Bruxelles. O abordare care poate a marcat cateva puncte pe termen scurt la anti-coruptie, dar a subminat pe termen mediu consolidarea institutionala, ca si credibilitatea si durabilitatea masurilor adoptate in acel context.
Nu dau in intregime vina pe Monica Macovei pentru aspectul acesta. Mai degraba, cred ca abordarea Bruxelles-ului in chestiunea coruptiei din tarile candidate este profund gresita – presarea lor sa adopte anumite masuri contra cronometru prin scurtcircuitarea propriului sistem institutional si sustinerea politicienilor “buni si curati” impotriva celorlalti, corupti, ca un arbitru care mai inchide ochii la cate un fault al echipei care trebuie sa castige. Iar Monica Macovei s-a potrivit perfect, ca personaj pozitiv, in logica acestei povesti. Poate vom discuta altadata efectele primejdioase ale superficialitatii si naivitatii abordarii Comisiei. Spun doar acum ca mi se pare ca repeta cu tarile candidate din Balcani aceleasi greseli facute cu cele din Europa Centrala.
Al doilea semnal de alarma l-am avut cand d-na Macovei a sustinut in 2006 ordonantele de guvern care permiteau interceptarea fara mandat a telefoanelor si e-mailurilor in cadrul unor investigatii. De la cunoscuti din Macedonia am aflat ca a promovat si acolo masuri similare, tot cu evitarea dezbaterii parlamentare si/sau publice, generand aceleasi ingrijorari din partea societatii civile. Totul in buna linie cu politica de interceptare fara mandat adoptata de fosta administratie americana post-9/11; inteleg de altfel ca americanii au sponsorizat si DIICOT-ul nostru cu aparatura performanta de interceptare.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand aud de aparatul represiv al statului incep sa devin nelinistit, chiar daca am constiinta perfect curata. Probabil o reminiscenta a vietii sub comunism. Nu sunt insa nelinistit in acelasi fel ca atunci, nu e vorba de frica fizica de Securitate din anii 1980. Ma tem la modul mai abstract, dar nu mai putin real, pentru libertatile si institutiile cladite dupa 1989. In particular, nu am incredere in neutralitatea politica a procurorilor. Lupta anti-coruptie a devenit o arma politica in mai toate tarile central europene si nu cred ca Romania sta mai bine la capitolul asta, dimpotriva. Se pot da multe exemple. A da mai multe puteri, netransparente si sustrase controalelor obisnuite, unor structuri investigative, sub pretextul luptei anti-coruptie, este periculos pentru bazele sistemului democratic. Cu atat mai mult intr-o tara post-comunista cu institutii inca fragile. Chiar daca ar ajuta intr-adevar la starpirea coruptiei – ceea ce ma indoiesc - costurile sunt prea mari.
Citeam zilele trecute ca Rusia adopta, ca o masura anti-coruptie, interdictia inspectiilor neanuntate ale agentiilor de stat la firme. Este remarcabil. Puterea discretionara a agentilor statului este in fine recunoscuta ca parte a problemei coruptiei, nu ca solutie. Ma intreb cum ar comenta d-na Macovei.
Similare:
Altele publicate in: Actualitate, Europa, Politica, Repere, Societate
Altele publicate de Rational Idealist
English
RomĂąnÄ
@cactus:
Chestia cu Comisia intr-adevar ar merita o discutie aparte, chiar am cercetat un pic situatia si sper sa gasesc timp sa scriu ceva cu cap si coada pe tema asta la inessentia. Azi-dimineata am aflat ca tribunalul special anti-coruptie al Slovaciei, infiintat ca o structura cu statut special, in afara sistemului, inainte de aderare la incurajarile Comisiei a fost declarat neconstitutional si va fi desfiintat. Am vizitat tribunalul ala cand era inca pe cai mari ca varf de lance al anti-coruptiei slovace, sincer m-am cam speriat. Tribunalul special si procuratura speciala anti-coruptie – care lucrau mana in mana in aceeasi cladire dintr-un mic orasel linistit in afara Bratislavei – erau in mare de buna credinta, dar li se dadusera pe mana niste puteri prea mari, care usor puteau fi deturnate spre scopuri neortodoxe. Comisia a impus niste structuri care ar merge cat de cat OK cu conditia ca cei care le conduc sa fie “buni”. Hum… pai asta puteau si comunistii. Challenge-ul e sa contruiesti institutii care nu depind in mod decisiv de personalitatea sefilor. Garantii institutionale, checks and balances… despre asta vorbim.
Multumesc pentru cuvintele amabile
Nu vorbesc de capacitatea de schimbare / curatare din interior a unui aparat birocratic. Desi exista, sunt de acord ca ea e limitata. Dar felul cum induci schimbarea din afara – ca lider politic, factor de decizie – este foarte important. Exista idei bune si idei proaste. Iar solutiile trebuie sa fie adecvate contextului – ce ar merge in Nigeria nu e neaparat o idee buna in tarile baltice. E nevoie de inteligenta si de atentie la detaliu, exact ceea ce pare uneori sa lipseasca Bruxelles-ului in relatia cu tarile candidate.
Mi-a placut mult articolul tau. E o analiza foarte fina a unor aspecte care de cele mai multe ori sunt complet ignorate. Intrutotul de acord cu obtuzitatea abordarii Comisiei – si intr-adevar merita sa discutam in detaliu despre asta.
Sincer, nu cred ca vreun aparat birocratic ar fi in stare sa rezolve intr-un fel problema coruptiei (ca si multe alte probleme, de altfel)…Chiar ma intreb: exista vreun caz in istorie de tara ultra corupta (unde coruptia sa fi patruns adanc in mentalitati) care sa se fi lecuit de aceasta meteahna doar prin reforme si legi democratice? Adica, fara sa fi avut parte de un Calvin sau de un Ataturk…