Despre activisti

…sau despre cum se intoarce roata.

Prima data cand am inteles ce inseamna un activist a fost anul trecut. In vara. Un coleg a organizat un miting din care asteptam sa rezulte o directie de adoptare a  web 2.0 in organizatie. Colegul cu pricina a adus pe banii proiectului lui vreo 3 “geeks” din diferite colturi ale lumii – unul venea din Namibia dar era sud african (alb, daca e relevant), altul era un american din San Francisco care traia in Anglia si inca unul mai obscur, nu mai stiu ce hram purta. Unul din ei mi-a atras atentia pentru ca a reusit sa ne dea niste idei clare intr-un timp foarte scurt. Il cheama Mikel si ulterior l-am luat sa punem in practica cateva din ideile lui. El e activistul pe care aveam sa il cunosc in lunile urmatoare si chiar daca e un om normal, m-a inspirat sau m-a ajutat sa imi clarific cateva priritati in viata.

Sa fie clar, oamenii aceia venisera acolo pe gratis. Adica le platea organizatorul cu pricina zborul si diurna – din care in Bratislava salvezi ceva bani daca asta ti-e scopul – dar nici o daily fee. Iar ei in mod normal iau cam 500 USD/zi lucrata. Mikel s-a ales apoi cu un contract cu noi, ceilalti nu. Nu ca ar fi venit acolo la o preselectie, era doar ceea ce imi doream – unii colegi mai estici erau impotriva unui tanar geek american cu tarife americane – asa ca i-am propus sa lucreze pentru noi un proiect. Remote, desigur. Zis si facut. Am lucrat vreo 6 luni, cu suisuri si coborasuiri – intre timp el a divortat si s-a mutat din Anglia in San Francisco si  a trebuit sa lucrez cu el noaptea

Prin el am avut acces la o intreaga retea de activisti, de oameni care in timpul lor liber lucreaza in dezvoltare de soft open source, cartografiaza teritorii indepartate precum India rurala sau Mozambic etc.

In Geneva fiind, sunt parte a unei retele profesionale numita Geneva Web Group. Ne intalnim si prezentam din cand in cand fiecare ce mai face nou, cateodata mai prindem “gurus” in trecere care ne prezinta cate ceva. Acum vreo luna a trecut un american, tot din Silicon Valley care vizita familia sotiei (elvetianca, ati ghicit) si si-a zis sa schimbe o vorba si cu comunitatea web din Geneva. Asa ca s-a oferit sa faca o prezentare, bun prilej de a se face cunoscut. Stiu sigur ca Ben nu a facut asta pentru un job, a facut-o doar pentru ca el crede in ce face si crede ca o comunitate iti da inapoi ce ii dai, chiar inzecit. Noi, cei din Europa, i-am netezit intelegerea unor rezistente la schimbare sau adoptarea unor tehnologii sau modele de comunicare.

Cu o saptamana in urma am fost si eu voluntar. In timpul meu liber (de fapt luandu-mi concediu) am pregatit si sustinut un training la Torino, pe gratis (cu drumul si diurna asigurate de organizatori, desigur, nimic de ascuns).  A fost oarecum obligatoriu sa fie pe gratis caci avand deja un contract de durata cu ONU, nu pot sa am si unul de consultant in paralel. Cel putin nu teoretic. Dar nu imi pare rau de nici o clipa investita in proiectul asta si pot spune cu mana pe inima ca am primit mai mult decat am dat. Am prezentat timp de vreo 4 ore in total noile oportunitati si provocari ivite prin comunitatile virtuale pe Internet unor oameni avizi sa afle – purtatori de vise prafuite prin sediile mohorate ale unor ministere in tranzitie. Si am descoperit de fapt un filon puternic pe care Internetul l-a ajutat sa treaca peste complexele de periferie ale Europei sau Asiei Centrale. Oamenii aceia m-au invatat multe in acele 4 ore, si nu doar ca o oglinda al propriei prestatii. Au opinii si au inteles ca web 2.0 le da ocazia sa si le exprime. Sper ca la fel de clar si viguros cum au facut-o in timpul sesiunii mele. E socant sa vezi un functionr public din Kirghizstan criticand practicile guvernului de Beijing  privind cenzura www-ului.

Iar faptul ca o faci gratuit te responsabilizeaza si mai mult. Asta pentru ca tot timpul mi-a fost teama sa nu fiu ridicol in a nu ma prezenta cum trebuie iar organizatorii sa zica ca deh, doar e gratis, ce te asteptai de la el… Imi dau seama acum si de partea plina a paharului, financiar vorbind: probabil reteaua asta de functionari publici ma va mai chema si alte dati si, daca circumstantele vor permite, le voi da o nota de plata in ton cu bugetele lor. Pana atunci insa, satisfactia cea mare este sa vad ca reteaua a inceput sa functioneze, sunt chiar mandru ca o (mica) parte din motivatia lor imi apartine. Daca va dura sau nu depinde acum mai mult de organizatori si de procesul in sine, din care fac parte. Stiu doar ca munca neplatita responsabilizeaza in egala masura si ca aduce la fel de multe satisfactii ca cea platita. Sau chiar mai multe.

Internii. Interns. Practicantii. Sau cum s-or mai numi ei. Acei studenti in anii terminali care, de cele mai multe ori pe banii lor, pleaca in alta tara, intr-o multinationala sau UN sau ONG, ca sa faca practica de vara. Stau pe banii lor – unii chiar pe banii munciti de ei cu o vara inainte –  doar pentru a putea avea certificatul care va fi parte din pachetul necesar la absolvire. E drept, pentru unii e prilej de distractie, mai ales pentru cei petrecareti. Pentru altii, e un motiv de a incerca sa capete o eventuala slujba – tocmai de aceea, multe organizatii gazda au adoptat politici de neangajare a internilor timp de 6 luni sau un an. Altii sunt umiliti la maxim, prin nefolosire sau neimplicare din partea sefului departamentului adoptiv- uneori la fel de umiliti ca si colegii “platiti”. Sincer, am cunoscut interni destepti, interesati si capabili. Pe care i-am preferat in locul multor colegi de ani pe zile pe postul respectiv. Numai ca deh, ierarhiile primeaza inca asupra capacitatii, intr-o economie 1.0. Va veni si timpul lor.

Toti oamenii pe care am incercat sa ii prezint aici au ceva in comun: au inteles ca pentru a primi merita sa dai intai, in diverse forme. E drept, multi din categoriile descrise sunt oportunisti sau, pur si simplu, nu au ce face si o fac de nevoie. Dar multi dintre ei sunt adevarati activisti care cred ca prin munca lor aduc ceva in plus societatii. Intrati de curiozitate pe orice retea de activisti-voluntari sa vedeti cata implicare exista. Cu siguranta mai multa decat in locuri unde salariul mediu net e de vreo 60 000 euro pe an, dar unde cele 8 ore de munca sunt respectate riguros de marea masa a angajatilor

Asa ca declar public, cred in activisti si sper sa reusesc sa raman unul dintre ei toata viata. Sau macar sa devin unul! Caci cauze exista, slava Domnului!

Similare:

• Devenirea (despre oamenii mari)
• Despre calamitati
• Despre intimitate
• Despre identitate
• Despre ambalaj

Altele publicate in: Diaspora, Informatie, Repere, Societate

Altele publicate de opium