Societatea 2.0

Postat de: - 09/05/2010, 16:45 0 comentarii, 21 vizualizari

Lungul drum de la Revoluția industrială la Revoluția informațională e presărat cu schimbări profunde, chiar dacă de multe ori subtile și greu de sesizat pentru mai puțin cunoscători. Eu fac parte dintre optimiștii care consideră aceste schimbări ca fiind, în majoritatea lor, binevenite. Ba chiar, anumite tendințe pe care se prefigurează în societatea informațională mă entuziasmează de-a dreptul. Probabil că ați ghicit deja, atât Google, cât și Wikipedia, sunt prietenii mei. Motivele optimismului meu, totuși,  sunt departe de a se limita la binefacerile Internetului…Și am să le explic în continuare.

Fie că e vorba de un nou concept Web, fie că e vorba de un nou mod de viață, lucrurile se schimbă rapid, dar discret, iar liderii schimbării nu-și trâmbițează prea mult meritele. Un exemplu foarte grăitor în acest sens este Google: compania cu cea mai spectaculoasă creștere care s-a înregistrat vreodată, despre care, însă, puțină lume știe exact cu ce se ocupă, ce vinde exact și de unde-și trage profitul. Pentru a înțelege mai bine tendințele de care vorbeam cred că ar trebui să ne întrebăm cu toții, printre altele, căror merite se datorează succesul gigantului Google. Ba chiar să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă alte companii ar adopta decizii și comportamente similare.

E ceea ce a făcut un jurnalist american, Jeff Jarvis, în cartea sa intitulată „What would Google do?”. Jarvis atrage atenția că succesul lui Google se datorează unui tip de viziune ale cărei caracteristici sunt complet diferite față de ceea ce se întâlnește de obicei în cadrul unei companii, si mai mult, dacă le analizăm mai atent, ne dăm seama că ele răstoarnă definitiv concepțiile tradiționale privind afacerile. Pe marginea impresiilor și reflecțiilor pe care mi le-a provocat cartea lui Jarvis, am notat câteva din aspectele definitorii pentru acest nou tip de business în articolul intitulat Business 2.0.

In raport cu cele scrise atunci, am sa adaug ca același tip de atitudine (sub acelasi motto: “don’t be evil”) e practicat și în raport cu angajații. Ca să înțelegeți la ce mă refer, am să amintesc un lucru scandalos despre Google: în afară de un mediu de lucru prevăzut cu facilități incredibile (cantină, fitness, saună, masaj, coafor, spălătorie de rufe, spălătorie de mașini, piscină, săli de jocuri sportive, creșă pentru copii și multe altele), cei care duc greul producției și creației, adică programatorii, au dreptul să dedice 20% din timpul lor de lucru oricăror proiecte personale (de pildă, propriul website). Altfel spus, o zi pe săptămână au dreptul să lucreze la ce vor ei și sunt plătiți pentru asta. Cei de la Google declară că multe din succesele companiei au avut la bază idei inovative născute tocmai în acel 20%…

Schimbările de care vorbim au rădăcini mult mai profunde decât o simplă găselniță de marketing, și merg până în profunzimea relațiilor sociale. Un reputat profesor de la Harvard vorbește chiar de un nou tip de producție, pe care îl intitulează „producția socială” (e vorba de Y.Benkler, în cartea sa „The wealth of networks: how social production transforms markets and freedom”). El se referă la cei care participă, voluntar și în număr tot mai mare, la tot felul de proiecte open-source (de tipul Wikipedia), dedicând o parte din timpul lor liber unor astfel de activități, fără să aștepte vreo recompensă materială. Doar pentru că…e interesant, le place, cred în acel proiect, s-au integrat în acea comunitate virtuală, etc. Într-un asemenea context, informația, din „industrială”, devine „bazată pe rețele” (motiv pentru care n-aș ezita să o numesc…„Informație 2.0”), iar vechile „industrii” de tot felul sunt date la o parte, încet-încet, în favoarea celor care au găsit un mod mai inteligent de a produce sau de a face bani. Vedem cu ochiul liber cum rețelele P2P fac pagube uriașe industriei muzicale și video, aplicațiile de tip Instant Messaging înlocuiesc tot mai mult telefonul, iar Google Books și Wikipedia sunt o serioasă amenințare la adresa producției tradiționale de carte.

Asistăm, de asemenea, la diminuarea rolului banilor și a costurilor tranzacționale. În economia clasică, indivizii muncesc, sunt plătiți, iar cu banii respectiv au acces la anumite „produse” (inclusiv informație); în Economia 2.0, ei prestează 1-2 ore de muncă gratuită pe săptămână, dar în același timp beneficiază în mod gratuit de niște lucruri. Vestea bună e că acesta nu e un schimb direct, meschin (de tipul: „îți dau, dacă îmi dai”) ci unul prietenos și plăcut (de tipul: „îți dau, pentru că și mie mi s-a dat”). Schimburile nu mai se desfășoară în reciprocitate, ci în comunitate. În modul cel mai natural, descentralizat, auto-organizat și lipsit de orice îndoctrinare.

Mi-aș permite să adaug că, într-un astfel de peisaj social, cine nu înțelege cuvântul „rețea” decât ca pe un soi de caracatiță dresată să sară la gâtul dușmanului… a cam pierdut trenul pentru secolul 21. Ceea ce pe noi, toți ceilalți, nu face decât să ne bucure.

De altfel, platformele de socializare cele mai cunoscute la ora actuală, precum Facebook sau Twitter, ilustrează o concepție cât se poate de elegantă cu privire la organizarea informației (de unde, probabil, eficiența și succesul lor). Nu există un „centru”, nu există ierarhii, nu este nevoie de structuri formale. Practic, fiecare individ este centrul propriei rețele în care, dacă punem la socoteală, de pildă, toți prietenii, și toții prietenii prietenilor, se strâng dintr-un foc câteva mii de persoane. Pe această bază, oamenii se mobilizează în virtutea unor preferințe sau inițiative comune, în mod spontan și flexibil. Pasivitatea sau oportunismul nu-și au locul aici. Iar spiritul de inițiativă și capacitatea de mobilizare sunt cu totul remarcabile. La fel sunt și soluțiile găsite, deseori, în ciuda indiferenței sau chiar ostilității autorităților dintr-o țară sau alta. Twitter a demonstrat deja limitele cenzurii într-un regim totalitar. Pe Facebook oamenii au găsit alternative de transport mult mai repede și mai ușor decât le-au fost oferite de autoritățile paralizate sub norul de cenușă al vulcanului islandez.

Pe scurt, Informația 2.0 impune alte reguli și moduri de organizare. Ea este produsul unei generații creative și inovative, care se ridică prin propriile-i forțe și pentru care schimbarea e un mijloc, nu un risc. Iar calitatea sau intensitatea eforturilor nu sunt corelate în mod necesar cu prețul. Ceea ce ne-ar da suficiente motive să considerăm, de pildă, că și educația sau cultura ar putea avea multe câștigat de pe urma Revoluției informaționale. Cel puțin tot atâta cât ar pierde dacă, mizând excesiv pe latura comercială, ar trebui să se confrunte cu valul „Business 2.0”. In articolul Cultura 2.0 am expus câteva posibile avantaje.

Desigur, nu spun că anumite activități ar trebui să fie în exclusivitate non-profit, ca Wikipedia, ci doar că se pot găsi modalități de a face profit mai inteligente și mai constructive, așa cum a făcut Google. Dacă vi se pare o naivitate sau o nebunie, amintiți-vă că la fel li s-a părut multora și ideea de a oferi sau de a face, de bunăvoie, atâtea lucruri gratis, dar iată că astăzi e plin Internetul de ele și nimeni nu se plânge, ba dimpotrivă! Iar dacă vi se pare că n-aveți de ales, pentru că încă sunteți prizonieri în sălbăticie, amintiți-vă că o alternativă vă rămâne întotdeauna, iar ea sună ceva de genul: „nu fii rău”, și echivalează cu „nu ești singur”. Mai mult decât atât, contrar așteptărilor, se poate dovedi varianta câștigătoare. Cu condiția să o urmezi de la bun început, pentru că, în Societatea 2.0, unde Internetul conservă informații despre traiectoria și faptele fiecăruia, reconversiile de imagine nu prea țin…

pixelstats trackingpixel

Comentariu:

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  Copyright ©2009 inessentia.net, All rights reserved.| Powered by WordPress| Design: Simpleindy

Directoare web: Director Web