Sanctiunea, mama repetitiei

Postat de: - 01/12/2009, 11:01 0 comentarii, 92 vizualizari

Marturisesc ca nu prea ma descurc natural prin hatisurile (i)legalitatii, dar chiar si asa, nu ma pot impiedica sa constat absurditatea unor situatii….care raman, pentru mine, un mister de nedezlegat din punctul de vedere al logicii si bunului simt.

Deunazi, auzeam vorbindu-se de cazul unei asistente medicale care a “uitat” un bebelus in incubator, fapt in urma caruia copilul s-a ales cu arsuri grave pe o cincime din suprafata corpului (nici nu se stie exact in ce conditii scapa). Poate ca asistenta a facut-o din nesimtire (parintii or fi refuzat sa-i dea spaga), poate ca a facut-o involuntar, poate ca a fost un accident…nu asta ma intereseaza. Ma intereseaza consecinta, sanctiunile. Iar la capitolul asta, nu am auzit decat: “desfacerea contractului de munca” sau “retrogradarea”. Mai apoi, s-a renuntat si la astea, explicandu-ni-se cat de dura este perspectiva de a ramane 6 luni fara salariu (nici nu vreau sa ma gandesc ce as fi patit eu daca as fi dat cu masina peste un bebelus si l-as fi mutilat…).

E doar unul din cazurile de acest gen si nu am de gand sa dezbat detaliile, fie si doar ca sa nu dau satisfactie unei prese care l-a adus in lumina exclusiv ca pe o noua stire de scandal. Fara indoiala, cu totii am auzit de multe ori de astfel de cazuri, fie prin mass-media, fie prin cunoscuti. Medici care au mutilat pacientii “din greseala”, care si-au “uitat” instrumentele prin burta celor operati, care au refuzat sa ia cu salvarea sau sa trateze anumiti bolnavi, care au nenorocit oameni in virtutea unor diagnostice elementare puse gresit, sau asistente medicale care au pus in pericol viata unor oameni, din neglijenta sau incompetenta. De foarte multe ori am auzit lozinci de genul “statul e de vina” sau “politicienii sunt de vina” ca nu sunt bani in sistemul sanitar. Cred totusi ca banii putini sau conditiile grele nu justifica un asemenea comportament. A lasa pe cineva sa moara numai fiindca ti se pare ca nu esti platit suficient incat sa-l ajuti…e mai mult decat cinic, e dezumanizant si contrazice insusi spiritul profesiei. Daca isi pun problema la un asemenea nivel, acesti oameni nu ar trebui sa lucreze niciodata in sistemul medical. Totusi, de cele mai multe ori, ei nu se aleg decat cu “mustrari” din partea colegiilor profesionale, cu diminuari de salariu si altele asemenea.

Imi amintesc un alt caz similar, acela al unei judecatoare prinsa de politie beata la volan. Ce s-a intamplat cu ea? Nu numai ca s-a decis neinceperea urmaririi penale, dar CSM nici macar cu o “mustrare” nu a onorat-o. Sau alti judecatori care au comis tot felul de abuzuri…ce s-a mai auzit de ei ? Sunt bine mersi, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. La fel si unii politicieni, dupa ce dosarele lor de coruptie au fost “date in grija” colegilor lor din comisiile parlamentare.

Carevasazica, eu, un cetatean oarecare, daca as lua nu un copil, ci facturile sau contractele firmei la care lucrez si le-as pune sa arda pe aragaz, credeti ca as mai avea “dreptul” sa lucrez la firma respectiva? Indiferent daca a fost premeditat sau nu. Sau: daca eu, un cetatean oarecare, sunt prins beat la volan, nu mi se ia carnetul de conducere? Nu-i mai pasa nimanui din ce motive am baut sau in ce circumstante am ajuns beat la volan. Sau chiar daca nu eram beat, ci pur si simplu am avut o secunda de neatentie si am accidentat grav pe cineva. Imediat ma ia politia la intrebari. Nu-i mai pasa nimanui ca eu sunt un om cinstit si de treaba, ca am numai intentii bune, ca-mi fac datoria la locul de munca, ca am familie, ca am realizari profesionale. In schimb, daca fac ceva similar in exercitiul functiei (de cadru medical sau de magistrat, sa zicem), ce patesc? Dupa cercetari indelungate, mi se iau ceva bani de la salariu (pe care-i pot inlocui cerand spagi mai mari) sau in cel mai rau caz mi se desface contractul de munca (dupa care ma duc si lucrez in alta parte, fara nicio problema). Si atat. De parca “malpraxis”, in registrul profesional, ar fi o forma de diluare a raspunderii civice si chiar penale. (A propos, eu zic sa constituim cat de curand si noi, conducatorii auto, un Colegiu National, care sa hotarasca in locul politistilor daca trebuie sa ne fie luate carnetele in caz ca producem accidente…ce parere aveti?)

Pe baza aceluiasi principiu, se intampla ceva similar si in cazul politicienilor. Eu, cetatean obisnuit, daca produc cuiva o paguba, intentionat sau nu, trebuie sa platesc pentru asta. Dar niste politicieni, care prin actiunile lor produc pagube unui sector intreg al economiei, unor categorii de oameni sau unei natiuni intregi, in virtutea responsabilitatilor care le revin in guvern sau parlament, ei ce au de platit? Raspuns: poate ca, odata la patru ani, ne aducem aminte ce-au facut si nu-i mai votam. Asta le e singura sanctiune. Dar cine altcineva mai scapa asa usor dupa patru ani de “greseli” profesionale sau decizii proaste? Ca sa nu mai pomenesc faptul de a “scapa” de sanctiuni in cazuri de coruptie, inselaciune, santaj sau mai stiu eu ce, gratie indulgentei “colegutzilor” din parlament – care fac legile – sau din justitie – care le interpreteaza cum vor.

Despre astfel de cazuri se scrie destul in presa. Eu insa vreau sa ma refer aici la ceea ce ar trebui sa constituie un mecanism legal, legitim, firesc, de sanctionare, bazat pe responsabilitate directa. Asa ceva pare ca nu exista decat in teorie, fiindca este redus la neputinta prin proasta concepere sau proasta aplicare. Daca esti medic si iti nenorocesti pacientul, daca esti ministru si nenorocesti o institutie sau o tara intreaga, din punctul meu de vedere tot malpraxis se cheama. Iar problema aici este ca responsabilitatea directa, individuala, nu prea functioneaza. Responsabilitatea este sau ajunge sa fie transferata la nivel colectiv, de partid, de guvern, de stat, de breasla. Iar sanctiunile, cum-necum, ajung sa se regleze in cadrul partidului, in cadrul guvernului, in cadrul breslei, nu legal si penal, ci “colegial”.

Unii ar putea argumenta ca astfel de oameni, in virtutea activitatii lor profesionale, sunt mai expusi greselilor si accidentelor de un anumit fel, si trebuie cumva protejati, tratati cu mai multa indulgenta. Eu cred ca nu este un argument valid, pentru ca la fel de bine, exercitand acea activitate profesionala, se presupune ca respectivii sunt specialisti in ceea ce fac, deci cu atat mai putine circumstante atenuante ar avea. Mai degraba, mi se pare ca aici exista un dezechilibru total intre fapte si sanctiuni. Mai precis, dupa cum observam in astfel de cazuri, sanctiunile de ordin judiciar sunt simbolice sau inexistente de-a dreptul (justitia nu-si face treaba, sau e prea lenta, sau, de multe ori, pagubitilor le e groaza sa treaca printr-un proces si prefera sa se abtina de la a-i da in judecata pe vinovati, etc.), iar sanctiunile de ordin profesional, daca se intample sa existe, sunt mult prea blande (retragerea dreptului de profesa, de pilda, fiind la randul ei o masura aproape inexistenta in practica organismelor “colegiale”).

O sanctiune inexistenta sau prost aplicata nu ajuta la corectare ci, dimpotriva, incurajeaza comportamentele abuzive. Duce la repetarea lor. Este, poate, principala cauza pentru repetarea lor.

Repetitia este mama invataturii, se spune. Deci, daca o asemenea “sanctiune” ajunge mama repetitiei foarte multor greseli, ce invatam noi din asta?

pixelstats trackingpixel

Comentariu:

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  Copyright ©2009 inessentia.net, All rights reserved.| Powered by WordPress| Design: Simpleindy

Directoare web: Director Web