Sa-ti traiesti viata

Postat de: - 04/01/2011, 15:30 0 comentarii, 522 vizualizari

maorir

Foarte des ma lovesc de tot felul de asa-zise maxime, sfaturi sau caracterizari din categoria “sa-ti traiesti viata”. Observ ca majoritatea oamenilor din jurul meu sunt de-a dreptul obsedati de asta, punandu-si serios probleme si intrebari de genul: Dar eu cand imi mai traiesc viata? Parca nu prea mai imi traiesc viata! Trebuie sa fac ceva sa-mi traiesc si eu viata! etc.

De cele mai multe ori, cand vine vorba despre ce inseamna a-ti trai viata,  nimeni nu are neclaritati, nimeni nu cere lamuriri suplimentare. Daca spui despre cineva “isi traieste viata” sau “nu-si traieste viata”, toata lumea intelege, mai mult sau mai putin, acelasi lucru. Se poate dezbate daca diagnosticul i se aplica sau nu respectivului, dar aproape niciodata nu exista divergente cu privire la conceptul in sine.

In practica, daca ne uitam la detalii, la cum se traduce “traitul vietii” in acceptiunea generala, vom realiza imediat ca la mijloc nu e nicio filosofie sau arta. Lucrurile sunt foarte simple. Cineva care “isi traieste viata” este in mod obligatoriu o persoana care mananca zdravan, nu se abtine de bautura, are o viata sexuala intensa si se distreaza foarte mult. Cam atat. Cine nu face toate aceste lucruri, dar mai cu seama ultimele doua, se cheama ca nu-si traieste viata si este imediat obiectul criticilor sau compasiunii colective, daca nu, chiar mai rau, isi plange singur de mila. Cine face alte lucruri – invata, cerceteaza, citeste, picteaza, ajuta orfanii sau merge la biserica – nu are nicio sansa sa se spuna despre sine ca “isi traieste viata”.  Un minim efort de observatie si analiza a oricarei conversatii pe aceasta tema este de ajuns ca sa confirme spusele mele.

Faptul ca a-ti trai viata se reduce, in mintea majoritatii oamenilor, la mancare, bautura, sex si distractie, nu este neaparat o mare surpriza. Este posibil ca, in mintea celor care cred sincer ca la asta se reduce traitul vietii, nici sa nu existe vreo idee alternativa.

Poate ca pe unii doar la atat ii duce capul. Poate ca unii, nici daca ar vrea, nu ar fi in stare de mai mult. La urma urmei, un rationament primitiv nu poate duce decat la reprezentari infantile. In virtutea acestui mecanism previzibil, tot ce se refera la invatatura, munca, responsabilitate, progres, intra in categoria “fac fiindca trebuie”, iar tot ceea ce presupune ignorarea limitelor si a regulilor, complacere, satisfacerea nevoilor si instinctelor de baza, este dezirabil, este din categoria “fac fiindca asa vreau eu”. Altfel spus, ceea ce omul isi doreste nu este produsul unei reflectii pozitive cu privire la nevoile si aspiratiile sale reale, ci rezulta in mod jalnic prin simpla eliminare a tuturor activitatilor percepute ca indatoriri, ca obligatii (si care, de cele mai multe ori, sunt percepute astfel doar fiindca utilitatea lor nu este inteleasa). Traitul vietii inseamna in primul rand evitarea constragerilor, iar libertatea se reduce la scutirea de reguli. Astfel, indiferent de varsta, viata se reduce la doua tipuri de preocupari fundamentale: “temele de facut” si “joaca in timpul liber”. Sau, daca privim lucrurile prin prisma primitivismului in loc de a cea a infantilitatii, viata inseamna placerile materiale de baza: ceea ce se poate gusta, bea, atinge, consuma cu placere… findca altceva, cum ar fi lumea spiritului si a ideilor, nu se poate vedea din pestera.

Pe mine cel mai tare ma surprinde ca acceptiunea aceasta este adoptata fara rezerve de o multime de oameni cu pretentii, care in mod normal ar avea capacitatea sa isi puna ceva intrebari inainte. Din reflex, spun si ei la fel de des acelasi lucru: “vreau sa-mi traiesc viata”, adica “vreau sa-mi fac de cap”. Cunosc chiar cazuri de invidizi care, din grija de a nu neglija “traitul vietii”, isi fac un titlu de glorie din a nu rata nicio petrecere, nicio cucerire sau niciun obiectiv turistic acolo unde se duc. Si cand se duc – au, n-au chef, au, n-au timp si energie – daca e vorba de petreceri ei trebuie neaparat sa piarda toata noaptea, dansand si golind pahare fara oprire, daca e vorba de flirturi nu pierd nici cea mai vaga ocazie, daca e vorba de calatorii viziteaza cate doua orase intr-un singur weekend s.a.m.d., totul ca sa se convinga si ca sa-i convinga pe altii ca ei isi traiesc intens viata. Sau, poate, ca un ritual nostalgic de regresie la varsta adolescentei… ritual care, repetat mecanic si in disperare, capata nuante obsesiv-compulsive.

Altii, chiar daca adopta un stil de viata mai putin artificial, tanjesc mai mult sau mai putin vadit dupa aceleasi lucruri. Cand ies de la servici, sa zaca si sa uite. Cand pleaca in delegatie, sa mai calce stramb cate putin. Cand vin din vacanta, sa se poata lauda cu cat mai multe aventuri si experiente. In orice ocazie, sa aibe parte de cat mai multa distractie.

Eu cred ca aceasta “distractie” si traitul vietii sunt de fapt incompatibile. Distractia te poate face sa simti ca traiesti, dar cu siguranta te face sa uiti pentru ce traiesti. Mai mult, te face sa uiti cine esti. Conditii in care rezultatul final devine: simti ca traiesti, dar nu mai stii a cui viata o traiesti. Operatie reusita, pacientul mort.

Cuget, deci exist – spunea cineva, acum ceva vreme. Nu stiu de ce in zilele noastre, am ajuns sa credem ca a trai inseamna neaparat sa nu mai gandesti si sa te lasi prada simurilor. Poate ca si predominanta valorilor materiale asupra celor morale, specifica epocii noastre, joaca un rol aici, astfel incat traitul devine sinonimul placerilor fizice si nimic mai mult. Insa chiar si asa, radacina conceptiilor despre viata se gaseste in plan personal, inainte de toate. In alegerile pe care le face individul si in felul cum si le asuma.

Cred ca un om isi poate trai viata la modul cel mai fericit fara sa faca ceva anume, ceva vizibil sau transmisibil. Un om inteligent poate gasi ceva interesant si demn de reflectia sa in aproape orice. Un om inimos se poate bucura si poate darui bucurie altora in aproape orice imprejurare, nu doar la petreceri si in vacante. Ba, mai mult, poate tocmai asa se vede calitatea si bogatia interioara a fiecaruia: in situatiile in care altii nu gasesc resurse si nu se gandesc decat cum sa “evadeze”.

Cred ca a-ti trai viata e in primul rand o chestiune de atitudine, in niciun caz o vanatoare de trofee. Iar atitudinea individului e cea care poate face, practic, aproape orice clipa sa merite traita, si asta fara sa fie nevoie de vreun loc, anturaj, moment sau ritual anume.

Poate fi faptul de a contempla un peisaj, un apus de soare sau un zambet de copil, faptul de a citi o carte buna, de a te plimba intr-un parc, de a sta de vorba linistit cu prietenii, de a medita, de a scrie, de a picta. Simplul fapt de a darui, de a face un gest frumos fata de cineva…

Sunt clipe de care iti aduci mult timp aminte, care te-au hranit si ti-au ramas in suflet, luminoase… Clipele de care-ti aduci aminte cu inima, nu culegandu-le de pe lista marilor aventuri pe care le-ai bifat in existenta asta. Clipele in care ai fost tu insuti, constient si deplin, nu cele in care ai uitat de tine. Clipele in care ai progresat, nu cele in care te-ai agatat de trecut. Clipele in care ai primit lumina in minte si in suflet, nu cele cand te-ai ascuns in pestera.  Clipele cand ai construit, nu ai distrus in urma ta si in vietile  altora. Clipele cand ti-ai definit si ti-ai urmat sensul vietii, nu cele in care l-ai ignorat…

…Clipele in care ai fost om, si ti-ai meritat atributul de ” sapiens”!

pixelstats trackingpixel

Comentariu:

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  Copyright ©2009 inessentia.net, All rights reserved.| Powered by WordPress| Design: Simpleindy

Directoare web: Director Web