Logica Apocalipsei

Postat de: - 18/01/2009, 11:45 0 comentarii, 31 vizualizari

În concepția hinduistă a reîncarnării, în momentul când un om atinge desăvârșirea, el ajunge în nirvana și încetează să se mai reîncarneze, pentru că traiul pe pământ este în același timp o probă și o pedeapsă, de care el nu mai are nevoie.

Din confruntarea concepției creștine cu sălbăticia socială proprie tuturor timpurilor rezultă că oricine urmează modelul lui Hristos riscă să devină obiect de sacrificiu, victimă. Dacă ești creștin în vremea lui Nero ai mari șanse să fii martirizat, dacă ești Mircea Vulcănescu în vremea comuniștilor vei muri în închisoare, dacă ești Ioan Paul al II-lea riști să fii ținta unui asasin… Întoarcerea celuilalt obraz nu poate duce, în final, decât la o nouă lovitură, și tot așa. Întotdeauna se va găsi cineva care să lovească și obrazul celălat, și toți obrajii care i se vor întinde. Atâta vreme cât vor găsi victime, prădătorii nu vor pieri, ci vor prolifera. Poate că aici e sensul celei de-a cincea peceți (Apocalipsa după Ioan): marile catastrofe, mânia lui Dumnezeu, nu se declanșează asupra lumii decât după ce martirii își împlinesc numărul, adică după ce trec cu toții în lumea cealaltă, trimiși de călăii lor.

Ambele puncte de vedere converg spre același rezultat practic: în zilele din urmă, toate sufletele bune vor fi ajuns deja pe lumea cealaltă. Este firesc să ajungă acolo, pentru că acolo este locul lor, acolo este Acasă pentru ele. Cei ce rămân pe Pământ sunt cei care nu au fost capabili să învețe nimic, să se schimbe și să fie mai buni, cei care s-au vândut răului și nu mai au nicio altă șansă, pentru că au renunțat de bunăvoie la orice altă șansă. Ca urmare, sfârșitul lumii, distrugerea Pământului, năpasta ultimilor oameni, toate devin perfect firești. Dacă pe Pământ nu mai rămâne decât răul, ce altceva vor face oamenii conduși de rău decât să distrugă? Se vor distruge unii pe alții și în final vor distruge și Pământul. Numai atunci se vor putea opri. Sau, cine știe…poate că toată distrugerea și suferința finală sunt ultima soluție pentru ca acestor oameni să li se despietrească inimile…atâta vreme cât numai cei mai împietriți dintre toți vor fi supraviețuit și se vor fi înmulțit până atunci, după legile lumii acesteia. Poate că e cea din urmă șansă ca lor să le pară rău și să se mântuiască.

Drepții nu au a se teme de Apocalipsă nu doar datorită convingerii că îi așteaptă bucurie pe lumea cealaltă, ci pentru că ei vor fi ajuns deja pe lumea cealaltă când se va declanșa sfârșitul lumii acesteia. Ei nu vor apuca să vadă ororile sfârșitului. Dumnezeu îi va scoate din lume, precum i-a scos pe Lot și pe ai lui din Sodoma, căci tot El spusese înainte că nu ar distruge cetățile păcătoase dacă fie și numai zece oameni drepți s-ar afla încă în ele (nu era nevoie de mai mult, nu trebuiau să fie prooroci sau sfinți). La fel, în zilele din urmă, Dumnezeu îi va scoate din fața răului pe toți cei care vor crede în El.

Dacă privim lucrurile astfel, sfârșitul lumii nu e un moment oarecare, în care Dumnezeu se supără din senin: “gata, m-am săturat de voi, vreau să muriți cu toții”. E un deznodământ logic, o consecință firească a faptului că o parte din oameni perpetuează răul, iar ceilalți îl tolerează, și unii și alții atingând o masă critică care răstoarnă cursul lumii, deturnându-l de la evoluție la distrugere.

Părintele Arsenie Boca explică foarte frumos, în „Ucigașa cetate”: „Iată ce poate răutatea: să stea împotriva evidenței, împotriva adevărului în numele adevărului, să stea împotriva iubirii lui Dumnezeu pentru oameni în numele iubirii lui Dumnezeu. Împotriva acestei situații, însă, nici Isus n-a putut face nimic. De aceea, răutatea, pentru că nicidecum nu se poate schimba în bunătate, nu are iertare; ea este împotriva iertării și a oricărei tămăduiri, de aceea nu are decât judecată.”

De aceea nu are decât judecată, pentru că iertarea și credința le-a refuzat de mult. Aici nu intervine decât consecința unei alegeri făcute de om, și nu sabia oarbă a divinității.

Să nu uităm că Apocalipsa înseamnă revelație. Ea nu reprezintă neapărat predicția unor întâmplări predeterminate din viitor, ci mai degrabă apropierea de niște taine, cu ochii minții, ducând la înțelegerea unor cauzalități și potențialuri. De aceea, cred că ar trebui să privim Apocalipsa ca pe revelația finalului spre care se îndreaptă un lung șir de posibile consecințe ale răutății umane perpetuate, asemenea unui lung șir de ADN-uri înlățuite care n-au știut să transmită de la unul la altul decât ură, lăcomie, minciună, iresponsabilitate și ingratitudine…O poveste a lui „ce ar putea fi dacă…” la care merită să reflectăm oricând.

pixelstats trackingpixel

Comentariu:

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  Copyright ©2009 inessentia.net, All rights reserved.| Powered by WordPress| Design: Simpleindy

Directoare web: Director Web