Liber arbitru si predestinare

Postat de: - 28/03/2009, 11:58 0 comentarii, 317 vizualizari

Liberul arbitru și predestinarea nu se exclud una pe cealaltă. Mai degrabă, ele formează împreună un paradox.

De-a lungul timpului, a predominat tendința de a la opune, respectiv prezumția că ele nu pot coexista, ceea ce în lumea creștină a dat naștere unui lung șir de polemici – dacă nu chiar conflicte doctrinare – nefăcând însă altceva decât să îngroașe lista întrebărilor fără răspuns.

Din perspectiva religiei creștine, Răstignirea ar fi greu de explicat în afara ipotezei liberului arbitru. Isus Hristos făcuse deja numeroase minuni, dar a refuzat să facă o minune ca să Se salveze de pe cruce în fața oamenilor. Cum altfel am putea interpreta acest gest prin prisma unui creștin, decât presupunând că Isus a dorit să lase oamenilor libertatea de a crede și, în ultimă instanță, de a evolua?

Pe de altă parte, Biblia cuprinde numeroase exemple de profeții împlinite, ceea ce ne impune luarea în considerare a ipotezei predestinării. Tot predestinarea ar putea explica faptul că Isus a știut dinainte că Petru se va lepăda la un moment dat de El, că Iuda Îl va trăda sau că apostolii vor fi capabili să propovăduiască Evanghelia. Apocalipsa după Ioan poate fi de asemenea considerată un argument al predestinării…În astfel de cazuri, predestinarea e înțeleasă, în fond, ca un soi de condamnare implacabilă la o soartă hotărâtă dinainte de forțele divine. Totuși, ea se poate confunda ușor cu previzibilitatea, iar capacitatea de a citi viitorul nu o justifică în mod necesar.

Ìn Biblie, se vădește că există „vase alese” și nu oricine se poate număra, la un moment dat, printre cei aleși. Cei aleși sunt cei care au o misiune de îndeplinit, alta decât propria lor mântuire sau, mai bine zis, în plus față de aceasta. Propria mântuire e opțiunea fiecăruia. Misiunea, în schimb, îi privește pe semeni și, cred eu, e ceva asumat. Când misiunea e de la Dumnezeu, îndeplinirea ei duce și la mântuirea celui în cauză. Evident, Dumnezeu nu poate da decât misiuni bune, și de aceea ar fi greu de crezut că Iuda sau sinodul sau Pilat, de pildă, au avut vreo misiune. Mai plauzibil e că, pur și simplu, nu era nevoie de așa ceva, pentru că exercitarea liberului arbitru, în cazul lor, nu avea cum să ducă la ceva bun. Libertatea este proba de foc a calității spirituale. Iar ei erau vanitoși, corupți, fricoși, fățarnici. Libertatea lor nu era altceva decât libertatea de a domina, de a înșela, de distruge. Felul în care și-au folosit liberul arbitru era, evident, previzibil, dar asta nu înseamnă că erau predestinați.

Și atunci, întrebarea de bază devine următoarea: în ce fel ajung unii invidizi să aibă o „misiune”? E o alegere pe care o fac la un moment dat sau e ceva ce le este dat de la bun început?

Poate că, paradoxal, există liber arbitru și în ceea ce noi numim sau ni se pare a fi predestinare. Ne-am putea imagina, de pildă, că spiritele acelea înalte, înainte de a se încarna, au conștiință proprie și își asumă, aleg sau chiar reclamă misiunea. Aleg să renunțe la exercitarea deplină a liberului arbitru pentru a sluji o cauză. Iar ceea ce ei percep uneori, în momentele de slăbiciune, ca fiind o pedeapsă sau un obstacol, nu este altceva decât ajutor pentru a-i orienta când sunt rătăciți, pentru a se întoarce la destinul lor, conform cu ceea ce înșiși au voit de la început. Pentru o astfel de conștiință, liberul arbitru nu mai are prea multă utilitate. Să ai libertatea să greșești și să faci rău, pentru ce și-ar dori așa ceva cineva care știe să meargă drept și vrea să facă numai bine? Îngerilor la ce le-ar folosi liberul arbitru?

Ne-am putea însă imagina, la fel de bine, că decizia de asumare a unei misiuni poate veni oricând pe parcursul vieții unui om. Astfel, liberul arbitru presupune o alegere care duce la un număr de alte alegeri posibile și tot așa…Iar dacă o alegere deschide calea către o alta, putem vorbi, în termeni abstracți, de o anumită determinare (apropiată noțiunii de karma), fără însă a contrazice ipoteza liberului arbitru.

Poate că, de fapt, ar trebui să privim chestiunea predestinării și a liberului arbitru din perspectivă dinamică, presupunând că există diferite trepte de evoluție și de mântuire. Într-o viață sau în mai multe. Din acest punct de vedere, poate că liberul arbitru funcționează ca o condiție indispensabilă pentru ca indivizii să-și învețe, fiecare, lecția. Iar așa-numita predestinare apare în cazul celor care au evoluat destul și nu mai au atâta nevoie de greșeli ca să învețe, fiind suficient de înțelepți ca să-i poată învăța pe alții, fiind mai buni și mai aproape de îngeri. Atunci nu știu cât mai e de relevant să vorbim de predestinare: este alegere asumată. Sau, cum ar spune alții, este supunere (în arabă: islam), și nu întâmplător, într-o atare accepțiune, ea devine idealul oricărui credincios. Mai toate religiile ne oferă în acest sens exemple concludente, de profeți, de apostoli și de sfinți, despre care știm că au evoluat – ba chiar s-au îndoit de alegerea lor sau n-au fost la înălțimea ei întotdeauna; de la un moment dat încolo, însă, toți au acționat în mod similar, toți au făcut același tip de alegeri, fără să mai ezite. Din acel moment, am putea spune, ei și-au împlinit destinul, numai că acel destin nu a însemnat un parcurs hotărât dinainte, ci o serie de porți dincolo de care ei înșiși, de bunăvoie, au hotărât să pășească.

Există, deci, predestinare, numai că sensul ei e probabil mai nuanțat decât pare la prima vedere. Dumnezeu nu și-ar alege lucrătorii din vie împotriva voinței lor. Există destin, cel puțin pentru unii, asta e cert. Dar acel destin nu e impus cu forța. E ales, asumat într-un moment cheie. El reprezintă consecința unui liber arbitru care, spre deosebire de cazul majorității, devine tot mai puțin necesar, pentru că drumul de urmat are tot mai puține răspântii. Astfel, ceea ce unii numesc predestinare este, de fapt, situația în care spiritul uman ajunge să se manifeste atât de clar în exercitarea liberului arbitru încât alternativele se restrâng de la sine, treptat, până la una…

pixelstats trackingpixel

Comentariu:

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  Copyright ©2009 inessentia.net, All rights reserved.| Powered by WordPress| Design: Simpleindy

Directoare web: Director Web