Intr-adevar diversitate

Postat de: - 07/07/2010, 19:14 0 comentarii, 73 vizualizari

Nu am simțit niciodată nevoia să-mi schimb religia și nicio altă religie nu mi-a fost mai aproape de suflet ca aceea pe care am avut-o de la bun început (creștinismul). Totuși, fac parte dintre cei cărora le e greu să creadă că adevărul divin e conținut într-o singură religie. În calitatea mea de creștin, cred că, în propoziția „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața… ”, subiectul este Dumnezeu, nu o biserică sau dogmă anume.

Poate că e în natura oricărei religii să-și apere identitatea, încercând să convingă pe cât mai mulți că ea deține, în felul său, direct sau indirect, accesul unic sau privilegiat la calea spre mântuire. O atare convingere implică, însă, punerea celorlalte religii sub semnul neputinței și erorii, dacă nu chiar al ereziei. Iar mie mi-e foarte greu să înțeleg de ce Dumnezeu ar fi tolerat timp de mii de ani, și tolerează în continuare, ca miliarde de oameni să creadă în ceva complet greșit, ba chiar îi și pedepsește pentru asta, pe lumea cealaltă. Sincer, nu cred că principiul liberului arbitru ar justifica o atare situație. Mulți dintre acești oameni nici nu au avut măcar șansa de a mai cunoaște și altă credință. Mulți s-au născut înainte să apară o religie sau alta. Ei ce vină au avut?

La un moment dat, însă, mi-am dat seama că astfel de întrebări nu mă duceau nicăieri. Ceva era în neregulă.

La urma urmelor, am putea să ne întrebăm, la fel de bine: de ce Dumnezeu a făcut animale diferite pentru traiul pe uscat, în aer, sub pământ sau în apă? Desigur, toate sunt animale, toate se nasc, se reproduc și mor, toate au nevoie de hrană, toate își protejează progeniturile și încearcă să supraviețuiască cum pot. Dar cum e mai bine, cu branhii sau cu plămâni? Cu blană sau cu solzi? Să zbori sau să înoți? Și mai ales: care e mai rău și mai periculos, rechinul sau tigrul? Care e mai curat, mielul sau porumbelul? Care e mai inteligent, câinele sau delfinul?

Într-un plan superior, ar trebui să ne întrebăm, poate: de ce e nevoie și de arhangheli, și de îngeri? De ce sunt ei diferiți? Pe care îi iubește Dumnezeu mai mult? Și, eventual: care din ei le sunt oamenilor mai de ajutor?

Unde e adevărul, în toată această diversitate?

Astfel de întrebări sunt, de fapt, lipsite de sens. Poate că și noi, oamenii, pe dinăuntru, trăim în medii sufletești la fel de diferite precum aerul de apă și de pământ. Deși natura noastră este aceeași, în esență suntem diferiți unii de alții. Sufletele noastre, destinele noastre, sunt diferite între ele. Și asta în niciun caz pentru că ne-am născut într-o anumită țară, într-o anumită religie, pentru că am învățat la o anumită școală, pentru că suntem de gen masculin sau feminin, pentru că avem o anumită vârstă, pentru că suntem în clasa de mijloc, pentru că suntem socialiști sau liberali, pentru că ne închinăm cu patru degete sau pentru că ne ardem morții în loc să-i îngropăm.

Dacă suntem diferiți, fiind în același timp liberi, e poate pentru că am ales să căutăm lucruri diferite. Poate că, pe fiecare, ne definește o anumită căutare fundamentală. O anumită lecție, pe care e esențial s-o parcurgem. O anumită întrebare, dorință, nevoie de a trăi și de a cunoaște. Ea e cea care ne mână în viață, sau într-o anumită perioadă a vieții, mai mult decât toate celelalte. Și pentru că nevoile sunt diferite, soluțiile diferă și ele. Pentru că există mai multe întrebări, există mai multe răspunsuri. Poate că asta vrea să ne spună diversitatea, și nu faptul că o singură variantă e câștigătoare, iar celelalte sunt greșite.

În creștinism, ni se spune: fericiți cei umili, cei blânzi, cei milostivi, cei drepți etc. Nu ni se spune că „făcătorii de pace” vor fi mai fericiți și mai binecuvântați decât cei „însetați de dreptate”, sau că milostenia e mai puțin importantă decât curățenia inimii, sau că „cei ce plâng” se vor mântui mai repede decât „cei blânzi”.

„Fericiți… ” vor fi și unii, și alții. Fiecare, în felul lui și pe drumul lui. Iar în această generoasă diversitate, Adevărul nu e o variantă de călătorie. E o destinație.

pixelstats trackingpixel

Comentariu:

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  Copyright ©2009 inessentia.net, All rights reserved.| Powered by WordPress| Design: Simpleindy

Directoare web: Director Web