Generatiile de sacrificiu

Postat de: - 04/02/2012, 11:49 0 comentarii, 203 vizualizari

În anii ’90, se spunea despre cei care erau atunci în floarea tinereții că sunt condamnați să fie o „generație de sacrificiu”. Pentru că trecerea de la comunism la economia de piață presupunea ajustări structurale de asemenea proporții, încât era clar că ne aștepta o perioadă de mari dificultăți pe toate planurile. Tratamentul de șoc părea obligatoriu. Trebuia să ne fie mult mai rău ca să ne fie apoi mai bine. Iar în tot acest timp de așteptare urmau să se consume vârstele cele mai frumoase ale „generației de sacrificiu”: o generație care urma să fie, inevitabil, lipsită de șansele și oportunitățile de care ar fi avut nevoie ca să se dezvolte, ca să aibă un trai decent, ca să se bucure de libertatea nou câștigată. Asta după o copilărie și o adolescență petrecute în comunism, tot sub povara lipsurilor și a sacrificiilor.

După declanșarea crizei financiare, noile generații sunt și ele aduse sub semnul sacrificiului. Exact când începea să se întrevadă mai cu spor o speranță de mai bine, criza ne-a tăiat elanul. La loc comanda, uitați de visul prosperității, sacrificiul e din nou în meniu. Acum nici nu se mai vorbește de o singură generație de sacrificiu, ca în ’90, ci de “generații”, nu se știe câte exact. Ne e și teamă să socotim, dacă ne uităm la nivelul datoriilor publice pe care trebuie să le ducem în spate. Tot ca în anii ’90, tratamentul de șoc ni se impune ca unică soluție. Austeritatea, fără drept de apel. Asta după douăzeci de ani de tranziție nu mai puțin austeră.

De multe ori, mă uit la prietenii mei, la colegi, la oamenii tineri din jurul meu pe care îi admir, și îmi spun că am fi putut să fim o generație de Noica, Steinhardt, Vulcănescu… o generație de Maiorescu, Eminescu, Caragiale…o generație de Bălcescu, Avram Iancu, Tudor Vladimirescu… Dar nu, noi nu mai avem acest drept, indiferent ce potențial ar zace în noi. Noi am fost făcuți generație de sacrificiu.

Printre cei peste două milioane de români care și-au părăsit țara în decursul ultimei decade, în căutarea unui trai mai bun, au fost și mulți tineri din generația mea. Ei refuzat sacrificiul și au plecat în străinătate ca să-și breveteze acolo invențiile, ca să-și publice acolo cărțile, ca să-și ducă acolo la îndeplinire proiectele…pentru că în România nu se putea, nu era loc de ei. Vestea rea e că acum nu prea mai e loc de ei nicăieri. Rețeta sacrificiului se globalizează rapid. În lumea așa-zis civilizată, spațiul libertăților se restrânge progresiv, în favoarea obligațiilor – între care, la loc de cinste, obligația de a te sacrifica pentru salvarea țării tale (sau, la fel de bine, a celei în care te afli, sau a întregii lumi) de la criză și faliment.

Generația mea nu scrie istorie, ca Avram Iancu. Nu scrie nici poezii, ca Eminescu. Nici filosofie, ca Noica. Cei din generația mea stăm închiși, om cu om, în țarcuri care se numesc birouri, raioane sau secții de fabrici, și slujim. Transpirăm zece-douăsprezece ore pe zi pentru o bucată de pâine și mai trebuie să zicem și „sărut mâna” pentru asta. Doar e criză, alții ar da orice să aibă o slujbă. Când e criză, nu mai e de ajuns să muncești, trebuie să nu mai faci nimic altceva, dacă se poate. Altfel n-ar mai fi sacrificiu, ar fi un schimb echitabil. Nu mai e de ajuns să-ți vinzi timpul sau cunoștințele, trebuie să-ți vinzi și sufletul. Pentru mai bine de 80% din timpul tău, trebuie să-ți sacrifici și valorile, și educația morală, și entuziasmul, și buna credință… nu doar să contribui la niște rezultate, ci și să taci când îți sunt confiscate meritele, să închizi ochii când mai sus vezi ceva putred, și să-i calci pe alții în picioare dacă ți se comandă.

Cei din generația mea, puteam fi inventatori, filosofi sau compozitori, dar am ales mai degrabă să fim jurnaliști, economiști și avocați, pentru că asta ni s-a spus că se cere pe piața muncii. Doar nu vroiam să murim de foame, în așa vremuri de restriște! Trebuia să ne sacrificăm idealurile, visele, înzestrările, fiindcă scopul era nu să fim plini de resurse, ci să fim resursă umană. La școală ne-am format doar ca mărfuri, nu și ca oameni. Ca să fim vandabili. Ca să avem privilegiul de a ne da duhul pentru susținerea unor corporații sau guverne… aceleași corporații care ne otrăvesc zi de zi aerul, apa și mâncarea, același guverne care ne fură, ne sărăcesc și ne restrâng libertățile.

Generația mea e una împrăștiată pe toate continentele, cu rădăcinile arse, cu aripile tăiate, cu identitatea zdrobită. De la mineriade la criza globală, în ciuda atâtor libertăți proclamate, am fost învățați că n-avem de ales. Generația mea se căsătorește, se mută sau divorțează în funcție de strategiile de delocalizare ale angajatorilor, sau de eficiența autorităților în a le face zile fripte. Generația mea își întemeiază sau își nenorocește familia în funcție de rata la creditele imobiliare. Generația mea își măsoară tensiunea arterială în funcție de Dow Jones și speranța de viață în funcție de rating-urile de la Moody, Fitch și Standard&Poor.

Și totuși, dacă ne-am uni forțele pentru a schimba direcția, dacă am ieși fiecare din țarcurile noastre, am putea fi, cine știe, chiar o generație de Robin Hood, de Ghandi, sau de Martin Luther King! Avem o șansă, ea se numește Internet. Un mediu de comunicare încă liber. Poate nu pentru mult timp!

Nu e adevărat că austeritatea e singura soluție. Nu e adevărat că sacrificiul e obligatoriu. Nu e adevărat că șomajul, tăierile din salarii și pensii, restrângerea serviciilor sociale sau privatizările și concesionările sunt indispensabile pentru ieșirea din criză. Ulciorul bugetar e crăpat, dar nu noi suntem crăpăturile! Prin urmare, nu noi trebuie să ne sacrificăm! Nu salariile, pensiile sau serviciul de ambulanță sunt marile găuri ale bugetului. Adevăratele găuri negre se numesc corupția, licitațiile frauduloase, contractele păguboase, prețurile astronomice la construcția de autostrăzi, agențiile sau posturile publice create pe post de cadou electoral, favorurile nesimțite acordate unor companii și, nu în ultimul rând, costul datoriilor publice făcute pe seama noastră, în numele nostru, pentru a masca toate aceste pierderi!

Nu știu dacă vom fi o generație de revoluționari, de gânditori iluștri sau de mari creatori. Astfel de oameni nu se nasc în fiecare zi. Nu știu nici dacă vom putea fi la fel de curajoși, de înțelepți, de generoși sau de patrioți ca mulți din predecesorii noștri care ne-au servit ca modele. Nu e la îndemâna oricui să fie așa. Dar sper în continuare să nu fim mai puțin demni decât ei.

pixelstats trackingpixel

Comentariu:

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  Copyright ©2009 inessentia.net, All rights reserved.| Powered by WordPress| Design: Simpleindy

Directoare web: Director Web