Generatiile Alien si Predator

Postat de: - 16/03/2010, 15:31 0 comentarii, 102 vizualizari

Secolul XX, după părerea mea, a fost marcat iremediabil de două categorii principale de indivizi, de două tipuri de mentalități dominante. Le-aș numi, la modul simbolic, generațiile Alien și Predator.

Mai întâi, a fost generația celor care au experimentat din plin războaiele mondiale, în special pe cel de-al doilea. De la o zi la alta, ei au văzut ce înseamnă ororile foamei și ale sărăciei, distrugerile de tot felul, pierderea celor dragi. Ulterior, însă, pe unii dintre ei aceste experiențe nu au făcut decât să-i împietrească la suflet. Nu au devenit nici mai toleranți, nici mai altruiști, nu au învățat lecția milosteniei sau a non-violenței. Dimpotrivă. Și aici nu vorbesc de călăii sau de oportuniștii acelor vremuri, vorbesc de oameni obișnuiți, care duceau o viață absolut normală.

După război, ei au continuat să fie niște cetățeni respectabili, cu un mod de viață civilizat, dar ceva fundamental s-a pierdut pe drum. Poate că acel ceva era încrederea în semeni, sau chiar încrederea în Dumnezeu, în iubire, în bunăvoință. E perfect explicabil. Iar acei indivizi în care s-a petrecut această schimbare fundamentală s-au constituit în ceea ce eu aș numi generația Predator: o generație rapace, care nu iartă nimic, care vrea să-și recupereze însutit pierderile, care vrea să-și plătească polițele cu vârf și îndesat. O generație a cărei obiectiv suprem este să nu mai moară niciodată de foame, iar copiii lor să nu cunoască vreodată spaima, sărăcia sau moartea timpurie.

Chiar și asta e perfect explicabil. Numai că felul în care generația Predator a ales să urmărească acest obiectiv a făcut toată diferența: nu exersând mai multă înțelepciune sau toleranță, după cum spuneam, ci dimpotrivă, agonizând după putere și avere până la obsesie și dependență. O adevărată generație de prădători, care au sfâșiat pe oricine le-a stat în cale, iar celorlalți le-au acaparat cu totul voința, timpul, forța vitală. Este generația care a exploatat fără milă resursele, generația celor care măsurau orice – nu numai timpul – în bani, generația celor care care „se luptau cu natura” în loc să o protejeze, care se luptau cu colegii și prietenii pentru ascensiune, și în general se luptau cu oricine și orice i-ar fi abătut de la scopurile lor, fiindcă își pierduseră cu desăvârșire capacitatea de a mai raționa și într-un altfel de context decât cel de tip conflictual. Acești oameni, practic, au continuat războiul, fiecare în felul său, de parcă nu ar mai fi știut să se oprească, sau de parcă ar fi vrut să compenseze, prin războaiele lor mici și personale, neajunsurile produse de războiul cel mare. Pentru ei, viața nu era decât luptă, competiție, supraviețuirea celui mai puternic, adică a celui mai crud, mai agresiv, mai lipsit de scrupule. Asta îi învățase marea conflagrație mondială…O lecție care le-a produs, pe nesimțite, o reală mutație sufletească, pe care s-au străduit să o transmită apoi și urmașilor.

Paradoxal, nu m-ar mira însă ca printre ei să se găsească, în primul rând, cei care au suferit mai puțin în acele vremuri, cei care au fost norocoși, care au scăpat relativ ușor. Ei au văzut ce au pățit ceilalți și, tocmai de aceea, au rămas pe veci cu teama că anumite lucruri li s-ar putea întâmpla și lor, neștiind însă cum și dacă le-ar putea face față.

Evident, nu vorbesc aici de o generație întreagă, în sens propriu, ci de o anumită categorie de indivizi, care au reușit să-și domine contemporanii prin modelul lor de viață, eclipsând și marginalizând ceea ce nu era conform cu acesta. De fapt, Predator-ii s-au întins pe mai multe generații, oriunde condițiile de viață au făcut posibil acest lucru. Cert e că secolul XX a favorizat un adevărat „boom” în rândurile lor. Evenimentele care cutremură istoria într-un asemenea grad nu pot să nu cutremure din temelii și conștiința oamenilor. În plus, la est de zidul Berlinului, într-o mulțime de țări, comunismul, prin lipsurile pe care le-a creat, a favorizat perpetuarea unor serii întregi de generații Predator. Cei mai noi reprezentanți ai acestora sunt încă tineri și în putere, în zilele noastre. Poate că, în multe din țările astăzi sărace și măcinate de conflicte, pe baza aceluiași mecanism, multe generații Predator sunt de așteptat să apară și de acum încolo.

Un Predator e oricând ușor de recunoscut. Fie că a reușit sau nu să strângă avere, se ține cu dinții de tot ce posedă. Nici mort nu ar da de pomană un lucru bun. Nici măcar nu ar arunca un lucru vechi și stricat. Pivnițele lor sunt pline lucruri pe care nu se îndură să le arunce, precum și de cantități impresionante de provizii de tot felul (că doar…au văzut ei cum de pe-o pe zi pe alta poți să te trezești în voia sorții). Strâng banii sub saltea, ascund bijuteriile sub dușumea, nu se îndură să cheltuiască prea mult, decât dacă e vorba de bunuri „durabile”: proprietăți, aur, etc. Dacă au dobândit ceva, nu mai cedează, dacă s-au înfipt undeva, nu se mai dau la o parte, și vai de cei care le stau în cale! Cu sau fără motiv, se ceartă în mod frecvent cu aproape toată lumea, inclusiv cu cei pe care îi numesc prieteni, sau cu cei dragi din familie. Ìi jignesc fără remușcări, se răzbună dacă li se ripostează, nu uită și nu iartă nimic. Acesta e modul în care au înțeles să-și arate superioritatea, să-și marcheze teritoriul. Că doar atâta au învățat și ei din greutățile prin care au trecut: prea multă grijă față de alții te poate costa chiar viața, și oricine e un potențial concurent la spațiul în care stai sau la blidul din care mănânci, așa că mai bine să le arăți de la început unde le e locul. Lor le datorăm, probabil, triumful fără precedent al materialismului în secolul XX, fie prin filiera capitalismului, fie prin cea a comunismului.

Dacă sunt bogați, cei mai răi dintre ei te-ar călca fără scrupule cu mașina când le stai în drum, te-ar arunca în stradă la cel mai mic semn de nesupunere, te-ar eutanasia ca bolnav sau ți-ar lua și pământul de sub picioare, de n-ar fi legi care să-i oprească. Oricum, îți iau aerul oriunde îi întâlnești: se reped să ocupe locurile cele mai bune, fotoliul cel mai mare, postul care le dă cea mai multă autoritate, afacerea care le aduce cei mai mulți bani, indiferent de mijloace. Sau, dacă nu au acces la un domeniu preferat, transformă orice – medicina, filosofia, arta, religia, până și caritatea – într-o afacere. Dacă nu sunt bogați, te îmbrâncesc fără jenă la urcarea într-un mijloc de transport și te înghesuie cu înverșunare în spațiile aglomerate, ca să te pedepsească pentru că te afli acolo, te înțeapă și te jignesc în orice fel de conversație, doar pentru că ești mai tânăr, te spurcă la modul absolut dacă, mai norocos decât ei, ai ajuns să posezi ceva ce ei au râvnit vreodată, te injectează zilnic cu venin dacă se întâmplă să ai ceva de împărțit cu ei, te suspectează de intenții rele indiferent cât bine încerci să le faci, te bârfesc pe la spate indiferent ce le povestești despre tine, și asta oriunde s-ar afla, chiar și în biserică sau la căpătâiul mortului. Dacă plâng sau sunt triști, e mai degrabă pentru că încearcă să te impresioneze și, exploatându-ți slăbiciunea emoțională, să te controleze și să te domine. Ca niște prădători adevărați, ei sunt, în fond, complet singuri, fiindcă nu iubesc pe nimeni, ci doar puterea și averea pe care le-au obținut sau la care au tânjit toată viața. Nici pe ei nu-i poate iubi nimeni cu adevărat, dar asta nu-i deranjează prea tare. Mai mult i-ar deranja să fie lipsiți de propriul confort, sau de vreun obiect pe care îl consideră valoros, decât de afecțiunea cuiva. Iar dacă suferă după ce îi îndepărtează pe cei dragi și rămân singuri, e doar fiindcă, lipsiți de potențiali adversari, ajung să fiarbă în suc propriu.

Totuși, în lumea occidentală, Predator-ii nu puteau continua la nesfârșit: urmașii lor, dar mai ales urmașii urmașilor lor, oricât de mult li s-ar fi inoculat anumite „valori”, nu puteau deveni la fel de rapace dintr-un motiv foarte simplu, și anume că se îndepărtaseră prea mult de traumele care, la predecesorii lor, constituiseră imboldul primordial. Din rândul acestora, încet-încet, a prins contur o categorie aparte de indivizi: generația Alien.

Urmașii Predator-ilor au învățat conștiincios de la părinții lor lecțiile de bază gen: timpul este bani, totul este competiție, orice se poate cumpăra sau vinde, succesul se măsoară prin avere, scopul scuză mijloacele, etc. Nici prin cap nu le-ar trece că se mai poate trăi și altfel. Au învățat bine, pentru că școlile și educația se contaminaseră inevitabil cu astfel de „valori” în perioada de dominație a generației Predator. Totuși, o lecție nu aveau cum s-o aprofundeze, oricât de bun ar fi fost antrenamentul: aceea care te învață cum e când pierzi tot ce ai, sau aproape tot. Indiferent cât de austeri ar fi fost părinții Predator cu ei, Alien-ii știau că, la nevoie, contul din Elveția sau bijuteria de sub dușumea le-ar fi asigurat oricum viitorul.

De aceea, spre deosebire de Predator-i, generația Alien, departe de a fi una zgârcită și prudentă, s-a dovedit, dimpotrivă, una risipitoare și nechibzuită. Sătui de disciplina de fier impusă de predecesorii lor, Alien-ii au căutat cu disperare o formă de compensare imediat ce s-au trezit pe cont propriu. Astfel, dacă părinților le datorăm culmile materialismului, copiilor le putem atribui, fără ezitare, consumerismul. Ceea ce Predator a economisit, Alien a risipit. În multe privințe, deși a fost mai puțin agresivă, generația Alien s-a dovedit mult mai dăunătoare, producând mai multe pagube. Un Predator, oricât de lacom ar fi, mai ține la păstrare ceva și pentru ziua de mâine. Este mai degrabă egoist decât iresponsabil, pentru că, indiferent cât de feroce ar fi, știe să pună deoparte pentru vremuri mai tulburi, grija lui principală fiind ca alții să nu atenteze la ceea ce el a obținut. Alien-ii, în schimb, nu cunosc noțiunea de „vremuri mai tulburi”, așa că înghit tot ce pot, din prima, fără nicio grijă. De parcă, într-adevăr, ar fi niște ființe cu totul străine de soarta acestei planete și a locuitorilor săi. Un fel de lăcuste galactice, aflate nu în cursa pentru supremația puterii, ci în competiția pentru cine consumă mai mult: mai mulți hamburgeri, mai multe plăcinte, mai multe amante, mai multe case de vacanță, mai multe galoane de benzină, mai multe elicoptere, mai multe mandate, mai multe zăcăminte.

Din punctul de vedere al unui prădător, Alien este o specie degenerată, fiindcă i s-a atrofiat instinctul de conservare. Neștiind ce înseamnă frica sau grija, Alien-ii nu înțeleg prea bine nici gândirea în perspectivă. Ei acționează mai degrabă din inerție, dintr-un soi de inconștiență sau chiar ignoranță (poate și fiindcă au fost obișnuiți de mici ca deciziile să fie luate de autoritarii lor părinți). Strămoșii Predator cu siguranță ar fi fost mult mai atenți la efectele pe care modul lor de viață le-ar fi putut avea asupra propriei sănătăți. Într-adevăr, Predator-ii, în marea lor majoritate, s-au dovedit longevivi și cu o foarte mare tenacitate când era vorba de sănătatea, forța fizică și bunăstarea propriului organism (au văzut ei ce rău e să fii bolnav în vremuri de restriște sau să te prindă ofensiva pe picior greșit…). Alien-ii, în schimb, sunt plini de alergii, boli auto-imune, nevroze și fobii, incapacități și dereglări de tot felul, iar când acestea îi lovesc, nu fac decât să schimbe o formă de consumerism cu alta, trecând de la hrană la pastile, de la soap-opera la casete cu aerobic, sau de la ideologii corporatiste la reality-show-uri, dar tot în cantități industriale. Până și relațiile inter-umane sunt atinse de consumerism. Dacă, pentru Predator-i, orice prieten era un potențial trădător, orice rudă era un potențial concurent la avere, și orice relație amoroasă era susceptibilă de interese materiale ascunse, pentru generația Alien, nimic nu e mai important în viață decât să fii înconjurat de un număr cât mai mare de amici (ceea ce se cheamă că ești „popular”), respectiv să ai cât mai multe relații amoroase (ceea ce dovedește că „ai succes”). Cantitatea e totul. Mărimea e totul. După ei, potopul.

Mai mult ca sigur, cunoaștem cu toții exemplare din ambele categorii, dacă nu chiar am avut destule și în familie. Mulți dintre noi au avut ocazia să simtă pe pielea lor ce înseamnă să trăiești în preajma unor asemenea indivizi, și să asiste la tot parcursul care, practic, nu face decât să îi dezumanizeze, făcându-i să se comporte ca niște prădători, respectiv dăunători. Dacă ați cunoscut cel puțin un exemplar din fiecare categorie, veți înțelege cât de sugestive sunt denumirile de „Alien” și „Predator”.

Desigur, toate acestea nu înseamnă că respectivii ar trebui de acum tratați cu ură și dispreț, sau că noi, toți ceilalți, ar trebui să ne constituim într-o generație care să răzbune răul produs până acum. Dacă am face așa, am risca să ne transformăm la rândul nostru în ceva detestabil, acționând orbește, printr-un ricoșeu de tipul celui descris anterior. Tocmai acesta e și motivul pentru care am scris toate acestea. Mi-ar plăcea să cred că există deja un număr suficient de oameni capabili de atâta maturitate și responsabilitate încât să învețe cu adevărat din greșelile trecutului, în loc să le repete într-o formă aparent compensatorie. Cine știe, poate că o asemenea generație, capabilă să acționeze și conștient, și responsabil, a apărut deja. Iar dacă nu, poate că ar fi timpul…

pixelstats trackingpixel

Comentariu:

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  Copyright ©2009 inessentia.net, All rights reserved.| Powered by WordPress| Design: Simpleindy

Directoare web: Director Web