De ce nu cred in teoria conspiratiei (ci doar in universalitatea prostiei)

Postat de: - 06/05/2011, 18:40 0 comentarii, 132 vizualizari

stupidr

În ultima vreme, teoriile conspiraționiste au devenit un fenoment de masă.  O cantitate impresionantă de materiale pseudo-documentare se produc și se difuzează pe Internet.

Producția de documentare pare a se fi democratizat complet. Oricine poate fabrica un filmuleț de 40 de minute, ba chiar și de 2-3 ore, cu imagini, sunete, tot tacâmul, plus un comentariu marca proprie, în care poate spune absolut tot ce-i trăznește prin cap, cu condiția să sune convingător. Bănuiesc că ați vizionat cel puțin un filmuleț din această categorie, în care sunteți avertizați că toate relele de pe lumea aceasta sunt provocate intenționat de anumite forțe obscure, fie că ele se numesc grupul Bilderberg, Iluminati, francmasoni, templieri, evrei sau chiar extratereștri. Au apărut și o mulțime de cărți în acest sens. Ce mai, o adevărată industrie.

Pentru mulți, toate aceste teorii pot părea atrăgătoare, interesante, exotice chiar, mai ales datorită misterului care le înconjoară. Chiar și indivizi deloc naivi sau ignoranți se lasă seduși de astfel de teorii;  singura diferență e că sunt mai selectivi, nu le acceptă chiar pe toate.Tentația secretului dezvăluit este însă irezistibilă, mai ales că nu e vorba de orice secrete, ci de acelea pe baza cărora se presupune că întreaga planetă este – sau urmează a fi – condusă. Pentru cei care propagă teoriile respective, aderența la public e facilă, fie și doar dintr-un singur motiv: în majoritatea cazurilor, este vorba de informații care nu pot fi verificate, de ipoteze care nu pot fi demonstrate. Sunt declarații, exemple, presupuneri, atâta tot. Poți să le crezi sa nu, la asta se reduce totul. Și e ușor să cazi în capcană. Nici un milion de argumente logice nu pot sta în calea voinței sau nevoii omului de a crede sau nu ceva.

Desigur, același lucru se poate spune nu doar despre cărțile și filmulețele conspiraționiste, ci și despre o mulțime de alte producții și materiale care se vor serioase, care apar la radio, la televizor sau la lumina tiparului. Atâta vreme cât intervin în ecuație fie informații neverificabile, fie informații greu de procesat, eroarea e oricând posibilă. Majoritatea – inclusiv cei care emit sau răspândesc mai departe informația – aleg dacă să creadă sau nu, fără să se gândească prea mult. Foarte puțini, din păcate, aleg să își folosească, pur și simplu, logica.

De pildă, e de ajuns să analizezi felul în care sunt făcute imensa majoritate a filmulețelor și cărților conspiraționiste. După această rețetă, și eu, și oricine ar dori, am putea să fabricăm orice fel de teorie, și să găsim și adepți în acest sens, atâta vreme cât pornim de la ce le este mai ușor oamenilor să creadă, în loc să pornim de la căutarea adevărului. Cea mai bună dovadă pentru dezinteresul total față de corectitudinea informației e cantitatea impresionantă de inepții care se vehiculează în astfel de materiale. Vorbesc de inepții la modul cel mai obiectiv cu putință, care nu pot proveni decât de la oameni care nu știu și nu înțeleg nimic din felul cum, de pildă, funcționează o bancă centrală, sau o organizație internațională. Care n-au călcat niciodată pragul unei astfel de instituții sau, când au făcut-o, a fost doar pe post de gură-cască. Tocmai pentru că nu pricep – și nu pentru că li se ascunde ceva – au impresia că acolo se pun la cale cine știe ce nenorociri.

Sau, dacă m-aș gândi puțin la profilul celor care ar pune la cale astfel de conspirații… Nu încape îndoială, există indivizi care visează să extermine o parte a populației, să conducă planeta, să controleze toți oamenii și altele asemenea. Dar, să fim serioși, de cele mai multe ori astfel de „deziderate” sunt vecine cu bolile psihice, dacă nu chiar simptome ale unor cazuri patologice. Aș avea motive profunde să mă îndoiesc că respectivii chiar ar fi în stare să le pună în aplicare, ce să mai zic de posibilitatea ca ele să fi fost perpetuate vreme de secole, până acum. Există, desigur, grupuri de interes de tot felul, reunind oameni puternici și influenți, dar obiectivele și acțiunile lor sunt deseori divergente, iar de aici până la o înțelegere globală al cărei unic scop e să distrugă modul nostru de viață, pe noi înșine și chiar lumea în care trăim…e cale foarte lungă. Vedem cu ochiul liber, în orice organizație, în orice țară, că singura constantă nu e consensul, ci lupta pentru putere.

Îmi dau seama, totuși, că toate cele înșirate mai sus nu sunt nici pe departe argumente suficiente. La urma urmelor, pot exista oricând excepții. În plus, una din teorii chiar asta susține, că argumentele împotriva existenței acelor conspirații sunt exact rezultatul respectivelor conspirații, dacă nu chiar o probă pentru felul în care „ei”, maleficii conducători secreți ai acestei lumi, încearcă să țină populația departe de adevăr. Ba mai mult, că multe din filmulețele și cărțile cu temă conspiraționistă sunt făcute tot de „ei”, care intenționat strecoară în ele tot felul de aberații, pentru a discredita conspiraționismul în general, și pe toți susținătorii lui. Practic, pentru cei care cred așa ceva, orice argument contra devine un argument pentru. Și atunci, cine să-i mai domolească?

În extrema cealaltă, nu mai puțin exagerați mi se par și cei care, din snobism sau dintr-un optimism greu de înțeles, neagă în bloc informațiile provenite din astfel de surse, când nu toate sunt false. Interpretarea poate fi eronată, dar faptele rămân, cum ar fi faptul că în Irak nu s-au descoperit arme de distrugere în masă, sau că producția de opium în Afghanistan după invazia trupelor NATO a crescut față de cât era în vremea talibanilor (informații incomode, dar publice).

De fapt, oricum am da-o, ajungem la ce spuneam mai devreme: totul se reduce la „a crede sau a nu crede”. Sau chiar la „a vrea să crezi și a nu vrea să crezi”. Sau la a decide „pe cine îți vine să crezi și pe cine nu” și implicit „în care tabără vrei să fii și în care nu”. Nicio problemă, la fel e și în politică, în mass-media, într-o mulțime de domenii nu foarte exacte. Pentru că e o chestiune de atitudine din partea celui care primește informația, mult mai mult decât este o chestiune de deontologie din partea celui care emite informația.

Un eșec pentru logică și rațiune? Nu neapărat și o bătălie pierdută. De fapt, eu cred că ar fi chiar mult mai cinstit să pornim de la „a crede sau a nu crede”, în loc să împingem până la absurd încercarea de a analiza gradul de obiectivitate al tuturor interpretărilor care se învârt în jurul unei teorii sau alteia. Și dacă tot e vorba numai de „a crede sau a nu crede”, am să vă povestesc de ce nu cred eu în teoria conspirației.

Argumentul meu fundamental e unul foarte simplu, care poate fi verificat oricând de oricine: nu cred în conspirații, pentru că pur și simplu ele nu se justifică, nu sunt necesare. Nu e nevoie de conspirații, și în general nu e nevoie nici de cel mai mic efort pentru ca toate relele puse pe seama lor să se producă.

Am să pornesc de un exemplu foarte concret și destul de amuzant. În perioada când s-a declanșat alarma cu gripa aviară, se organizau filtre și se dezinfectau mașinile care părăseau zonele declarate ca fiind contaminate. Un caz celebru a fost cel al unei firme care obținuse de la stat un astfel de contract, însă în loc de soluție dezinfectantă pusese, pare-mi-se, apă chioară (oricum, în niciun caz ce fusese plătită să folosească).

Ei bine, credeți că, pentru a se ajunge la așa ceva, era nevoie de cine știe ce minți malefice care să dorească exterminarea populației din zonă, răspândirea necontrolată a virsului și așa mai departe? Mai degrabă, a fost nevoie de unul sau mai mulți funcționari corupți (sau incompetenți, sau pur și simplu dezorganizați), respectiv de o firmă dornică să profite de moment prin orice mijloace. Restul a decurs de la sine. Fără alte complicații.

Același lucru e valabil și la scară mai largă. Ca să continui tot în sfera exemplului precedent: s-a spus, de pildă, că a existat o mișcare concertată de panicare a populației cu privire la noii viruși de gripă, al cărei scop era să crească vânzările unor mari companii farmaceutice. Credeți că ar fi fost nevoie de vreo conspirație pentru așa ceva? Nu, ci poate doar de puțină corupție – sau incompetență, sau neglijență – la nivel înalt. Credeți că ar fi fost greu, că ar fi fost nevoie de întâlniri secrete, ritualuri oculte, mașinațiuni sataniste? Nu, era nevoie doar să se întâlnească, la fel ca și în cazul precedent, câțiva oficiali cu câțiva afaceriști, și unii și alții lipsiți de scrupule. Credeți că era greu să se întâlnească, că aveau nevoie de un statut, de un sediu și de un cadru instituțional, special pentru așa ceva? Cu siguranță că nu!

La fel s-a spus în cazul războaielor, că au fost decizii în interesul unor mari companii producătoare de armament. Sau în cazul unor alimente care, deși conțineau substanțe dăunătoare sănătății, au continuat să circule liber. Și în multe alte cazuri, pe care nu mai are rost să le înșir aici.

E drept, tocmai pentru că ar fi fost relativ ușor, tocmai pentru că ar fi depins de puțini oameni, adepții teoriei conspirației ar putea spune că afirmațiile de mai sus mai degrabă susțin, decât contrazic, teoria conspirației.

Dar eu vă propun să revenim la întrebarea de bază; chiar credeți că ar fi fost nevoie de conspirație? Uitați-vă la lumea în care trăim. În proporție covârșitoare, bogăția materială e produsă de companii, iar scopul companiilor e să facă profit. Nu să protejeze drepturile cetățenilor și nici să aibă grijă de țara în care se găsesc. Dacă li se oferă posibilitatea de a face profit într-un mod foarte avantajos și sigur, de pildă cu statul, pentru ce ar spune nu? Și chiar dacă li se oferă șansa aceasta în baza unor comportamente certate cu legea (cum este corupția), câți credeți că ar refuza, atâta vreme cât se asigură că e aproape imposibil ca fapta respectivă să fie descoperită? Ce să mai zic, dacă n-ar risca decât o mică amendă…Câți din înflăcărații susținători ai teoriei conspirației, mă întreb, dacă li s-a oferi ocazia să câștige, să zicem, un milion de dolari peste noapte, cu „prețul” unei foarte puțin riscante mite – sau a unei amenzi – de zece sau o sută de mii, ar refuza oferta? Repet, treaba firmelor e să facă profit în condiții de risc cât mai mic. În termeni pur economici, în calculul profitului pot intra și costurile determinate de încălcarea unor legi. Ba chiar, din ecuație poate să rezulte că e foarte rentabil…

E clar, vor spune însă unii, conspirația e în guverne, sau nu e posibilă fără cei care dețin puterea politică, fiindcă ei se ocupă de legi și de respectarea lor. Dar, încă o dată, ce nevoie ar fi de conspirație? Să ne gândim numai la felul în care se obține puterea politică. La cât costă o campanie electorală. E nevoie de foarte mulți bani, toată lumea știe asta. Și de la cine se pot obține foarte mulți bani odată, dacă nu de la marile companii? Iar marile companii, al căror scop este profitul, pentru ce motiv ar renunța la niște sume atât de mari? Evident, pentru că așteaptă ceva în schimb. Iar acel ceva, de cele mai multe ori, nici nu e ceva ilegal, pentru că nu e nevoie să fie. Se poate rezolva cu o lege, cu un amendament. Dacă ne gândim mai bine, de mită în sensul propriu nici nu e nevoie. Se poate altfel, mult mai simplu. Firesc, previzibil chiar. Se numește lobby, arta compromisului…nimic ilegall în sine, ci deseori chiar o necesitate în politică. Deci, ce motive logice am avea să ne așteptăm la altceva? I-aș întreba pe cei care luptă cu conspirațiile: dacă, pentru binele umanității și pentru a îndrepta toate aceste rele, ați dori să candidați în alegeri și să aveți cât mai multe șanse, cum ați proceda? Cum altfel credeți că ați putea reuși?

Desigur, există mijloace. Se poate și să obții profituri foarte mari fără să te implici în politică, se poate și să ajungi la putere fără să fii legat de cine știe ce obligații dubioase (scepticii vor zâmbi, dar cred că inovația, de pildă, e un bun exemplu de motor de creștere pentru o firmă, sau că fondurile constituite din contribuții mai mici, dar mai numeroase, pot evita într-o campanie electorală dependența de un număr foarte restrâns de sponsori). Numai că e mult mai greu, e mai mult de muncă. Sau costă mai mult, sau e nevoie de mai mult timp. La fel e și să pregătești o mâncare naturală, în comparație cu a consuma semipreparate, la fel e și să oferi soluții eficiente, în loc să te bazezi pe reclamă sau pe efectul placebo. Acesta – și nu cine știe ce conspirație – e motivul pentru care de cele mai multe ori sunt preferate mijloace mai puțin demne, dar mai facile.

Și, sincer, nu cred că părinții democrației, ai economiei libere sau ai statului modern, au fost la rândul lor implicați în vreo conspirație care a pus la cale toate aceste imperfecțiuni sau nedreptăți ale lumii în care trăim. La fel de bine cum nu cred nici că Isus Hristos și apostolii săi au „pus la cale” religia creștină special ca să facă posibilă cruciadele sau Inchiziția. Cred că, pur și simplu, în imensa majoritate a cazurilor e suficient un simplu moment de prostie, lașitate sau indiferență, pentru ca astfel de lucruri să se întâmple.

În general, e nevoie de efort numai ca să repari sau să îmbunătățești lucrurile, nu și ca să le strici. E de ajuns o clipă de neatenție și începi să aluneci în jos, pe nesimțite. Un mic compromis, o mică abatere, apoi altele, mai mari, din aproape în aproape. Argumente, de la cele mai patetice la cele mai nobile, se găsesc întotdeauna. Scopuri înalte, la care nu se ajunge niciodată, dar care scuză orice mijloace… Nu trebuie să fii vreun monstru, nu trebuie nici măcar să fii constrâns. Și nu trebuie să fii foarte sus ca să cazi. Se întâmplă oricui. Ni se întâmplă tuturor, când suntem lacomi, când profităm de alții, când mințim sau înșelăm ca să obținem ceva, indiferent la ce nivel, indiferent de justificările pe care ni le găsim…doar pentru că, pur și simplu, e mult mai ușor, mult mai la îndemână să procedăm astfel, decât să ne împotrivim. E ceva ce ține de natura umană, nu de natura funcției. Și e mult mai probabil să fie așa, chiar dacă e mult mai greu de acceptat.

Deja, dacă am înlocui cuvântul conspirație, ori de câte ori el indică o situație dubioasă, cu alte cuvinte mai potrivite pentru lumea reală, precum corupție, incompetență, nepăsare, proastă organizare…am vedea lumea cu alți ochi și, ce e mai important, ne-am da șansa de a mai îndrepta câte ceva. Am condamna mai puțin la alții ceea ce noi am face întocmai, dacă am fi în locul lor. Înainte să ne considerăm victime, ne-am întreba, de pildă: câți dintre noi, dacă ar avea putere deplină de decizie în a angaja pe cineva pe un post de conducere, ar prefera un individ strălucit dar complet necunoscut, unuia mai puțin competent dar bun prieten, rudă, om de încredere…? Câți dintre noi ar prefera să rămână peste program, la slujbă, numai din grija de a se organiza mai bine, de a rezolva niște probleme, de a reflecta la consecințele pe termen lung ale unei decizii…în loc să dea bir cu fugiții acasă, încercând să uite de toate acestea? Câți dintre noi s-ar strădui sincer să consume mai puțină hârtie, mai puțină electricitate sau mai puțină benzină, în loc să se complacă în a se considera cobaii unor experimente globale care au ca unic scop epuizarea resurselor, încălzirea planetei, distrugerea atmosferei, armaghedonul și altele asemenea?

De cele mai multe ori, adepții teoriilor conspiraționiste nu se ostenesc nici măcar să facă un search pe Google sau Wikipedia ca să verifice unele informații elementare, publice și incontestabile. Înghit, pur si simplu, pe nemestecate, fabulații și speculații din surse mereu anonime. Dacă ar ajunge la putere, ar face probabil la fel cu informațiile primite de la un grup de interese sau altul… Și atunci, cine pe cine are dreptul să mai judece?

Desigur, cele de mai sus nu sunt nici pe departe scuze pentru comportamentul iresponsabil al unor lideri, ale căror decizii afectează mase întregi de oameni. Ceea ce vreau să spun e că un astfel de comportament, dacă se manifestă, nu reprezintă nici pe departe o fatalitate, ci mai degrabă încununarea acelor atitudini și mentalități din rândul populației, grație cărora indivizii respectivi au ajuns acolo unde sunt. Imaginați-vă măcar pentru o clipă ce ați face dacă ați avea foarte multă putere sau foarte mulți bani și, mai ales, dacă ați vrea să le păstrați… Ați putea afirma cu certitudine că n-ați avea nevoie să faceți niciun compromis? Nici măcar unul mărunt de tot, pe care n-o să-l afle nimeni…? Ar fi atâtea argumente care ar spune: de ce nu, e doar un ciot de care te împiedici, care te ține în loc, e mai bine să-l arunci, e atât de ușor, un singur gest și se rezolvă, au mai făcut-o și alții, oameni cu mai multă experiență te-au sfătuit și ei să o faci… Diferența e că, uneori, ceea ce se aruncă de la înălțimea respectivă poate distruge chiar vieți, acolo jos, la baza piramidei…Desigur, de sus nu se vede. Iar de jos arată ca un soi de meteorit, prăbușit implacabil în numele unor forțe obscure…

De fapt, poate că noi ne punem astfel de întrebări, în subconștientul nostru, mult mai des decât ne imaginăm. Poate realizăm fără probleme că noi înșine am proceda exact la fel ca aceia pe care îi acuzăm. Numai că nu vrem să recunoaștem, și de aceea simțim nevoia să ne disociem de ei, demonizându-i. De aceea are atâta succes fatalismul conspiraționist: oricât de greu ne-ar fi să o recunoaștem, ne convine…

Indiferent cât de mulți sunt cei care strâmbă din nas când aud de așa ceva, sau consideră că subiectul nici nu merită osteneala unei discuții, mă tem că, la scară reală, conspiraționismul este mult mai răspândit decât pare la nivel declarativ…tocmai datorită capacității sale indiscutabile de a oferi țapi ispășitori pentru orice, scutindu-i astfel pe adepții săi de o sumedenie de griji și frământări, de responsabilități și de mustrări de conștiință. Câți ar putea refuza o ofertă atât de generoasă, mai ales că ea poate lua și forme rafinate, discrete, adaptate perfect tenebrelor pe care fiecare le ascunde în subconștientul său? Dacă de conspirații ca atare nici nu e nevoie de fapt, de teoria conspirației putem fi siguri că e nevoie oricând și oriunde, pentru că toți aceia care nu s-au lăsat convinși de alte teorii sau dogme au totuși și ei nevoie de cineva, acolo sus, pe care să dea vina…

Iată de ce, a crede într-o conspirație sau alta mi se pare, înainte de toate, nociv. Pentru că, punând omul în postura acceptării faptului că „ei”, alții, sunt mereu de vină, și nimeni altcineva, îi anulează practic orice șansă de a învăța ceva din ce i se întâmplă și, astfel, de a-și depăși propria pasivitate, credulitate și prostie - de la care, de fapt, i se trag toate…Acel somn al rațiunii, acea beznă a spiritului, naște de fapt toți monștrii…

Prostia e universală, și nu e nevoie să facem nimic pentru asta. Ea produce singură răul, fără niciun ajutor. E omniprezentă și acest lucru nici nu are nevoie să fie dovedit. Mai mult ca sigur, nicio conspirație din lume nu ar putea ajunge la un asemenea grad de eficiență. Cu acest întuneric distructiv trebuie în primul rând să luptăm, dacă vrem să trăim într-o lume mai bună. Dar ar trebui să luptăm în noi înșine – fiindcă nimeni nu e scutit – și nu aruncând cu piatra în alții. Asumându-ne neajunsurile, nu ascunzându-le sub preș, sub denumiri și teorii răsunătoare. Dacă am dori cu adevărat acest lucru, nicio conspirație din lume nu ar avea cum să ne împiedice.

pixelstats trackingpixel

Comentariu:

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  Copyright ©2009 inessentia.net, All rights reserved.| Powered by WordPress| Design: Simpleindy

Directoare web: Director Web