Cum sa atingi perfectiunea ratarii

Postat de: - 12/01/2010, 18:07 2 comentarii, 130 vizualizari

Sa incep cu lucrurile evidente. Mai intai, trebuie sa te nasti intr-o tara cat mai saraca sau marginalizata. In niciun caz intr-o tara dezvoltata. Asta iti reduce sansele de dezvoltare personala si sociala cam la jumatate, din start.

Apoi, trebuie sa te nasti in vremea unui regim cat mai opresiv si izolationist. In principiu, e ca si cum te-ai naste intr-o inchisoare mai mare. Gradele de libertate fiind reduse, sansele de orice fel sunt si ele reduse. Nu stii ce se intampla in restul lumii, nu poti sa compari, nu poti sa schimbi, nu poti sa evadezi, e riscant sa iesi in evidenta si nu poti sa te bucuri de mai nimic din placerile civilizatiei (televizor, muzica, filme, calatorii etc.), de multe ori nici macar de unele elementare (mai precis, alimentare).

Sa nu uitam familia. E foarte important sa te nasti intr-o familie cu probleme (endemice). Problemele familiei (saracie, divorturi, boli, etc.) se pot transforma in tot atatea obstacole in calea realizarilor tale, sau cel putin vor actiona ca un cost de oportunitate: timpul in care ai fi putut sa te joci fara griji in loc sa te maturizezi prematur, timpul pe care ai fi putut sa-l dedici propriilor tale preocupari, spatiul vital sau sprijinul pe care nu l-ai avut niciodata, etc.

Scoala este si ea importanta. Nu invatatura in sine, ci scoala ca institutie, sistemul si metodele de invatare, mentalitatile. Pentru o ratare cat mai sigura, este ideala o scoala de tip militaros sau birocratic, in care disciplina si respectul se impun prin frica, amenintari sau conformism, iar procesul de invatare este redus la ingurgitarea fortata de date, de-a valma, unele dupa altele, cate o doza din fiecare disciplina. Asemeni unui regim opresiv la o scara mai mica, o astfel de scoala poate si ea actiona precum o inchisoare asupra dezvoltarii individului…copilaria, adolescenta si apoi tineretea fiind ca si interzise, pentru ca pur si simplu nu mai este timp pentru ele. Nu este timp decat pentru asimilarea contra cronometru a unor informatii care, in proportie covarsitoare, fie nu servesc la nimic, fie vor fi uitate complet in urmatori cativa ani. Din fericire, farmecul si naivitatea inerente varstelor respective indulcesc de obicei pastila, facandu-o suportabila (cam acelasi lucru il face, mai tarziu, instinctul de autoconservare, care ne impiedica sa ne reevaluam critic trecutul, deoarece acesta a devenit parte din identitatea noastra).

In functie de regim si de perioada, pentru ratarea completa a varstelor scolare, se mai pot adauga variate ingrediente. Cateva exemple familiare noua, românilor, ar fi: lipsa facilitatilor de orice fel (clase de peste 40 de elevi, sali de clasa fara niciun fel de dotare, unde nu s-a inventat computerul sau proiectorul, eventual neincalzite, lipsa contactului cu natura si reducerea la minim a timpului petrecut in aer liber),  atitudinea corpului profesoral (demotivare, dispret, aroganta, pregatire slaba, oportunism ideologic), nivelul si comportamentul elevilor, respectiv al parintilor acestora (batai, injuraturi, scandaluri, rautati si razbunari de tot felul) si, la loc de frunte, metodologia absurda (in care totul se teoretizeaza fara pic de corespondent in viata reala, iar cunoasterea si gandirea sunt eliminate in favoarea memorarii, executarii, respectiv recitarii pe de rost).

Desigur, daca ne gandim bine, toti cei care am copilarit si ne-am format in perioada comunista in România, indeplinim cel putin jumatate din conditiile mentionate mai sus si, din acest motiv, am putea afirma ca am avut o copilarie si chiar o tinerete, cel putin în parte, ratate. La fel ar putea spune, probabil, mai mult de jumatate din populatia planetei, avand si ei motivele lor. Dar nu ar fi suficient ca sa putem vorbi de o ratare adevarata.

Urmeaza criteriile care tin de alegerile personale. Sa luam un exemplu.

Te nasti intr-o tara nenorocita, dar ramai in ea chiar si dupa ce ai posibilitatea de a pleca. Te confrunti cu un regim opresiv dar, in loc sa i te conformezi si sa te realizezi in linie cu ideologia dominanta, profitand de slabiciunile sistemului, refuzi, critici sau cel putin te auto-izolezi. Te nasti intr-o familie cu probleme dar, in loc sa te rupi de ea cat mai repede, te legi de toate acele probleme si continui sa le tarasti dupa tine, in speranta unei rezolvari care nu vine niciodata. Te duci la o scoala dezolanta dar, in loc sa fugi de acolo cat de des poti, te straduiesti sincer sa inveti conformandu-te tuturor normelor, care de care mai aberante din punct de vedere pedagogic.

De obicei, astfel de alegeri nu se opresc aici. Ele pot implica, de pilda, si continuarea studiilor pana in panzele albe (facultate, masterate, scoli postuniversitare…), soldata cu obtinerea unui job pentru studii cel mult medii (care presupune sa introduci date in calculator, sa raspunzi la telefon clientilor, sa vinzi niste produse, si altele asemenea), pozitie justificata de lipsa experientei (inevitabila), dar si a oricarui fundament practic («meritul» scolii). Dupa care urmeaza ani si ani de munca asidua pe salarii de nimic, fara posibilitati de promovare, doar ca sa se obisnuiasca sefii cu prezenta ta nesuferita. Apoi, alti ani la galere ca sa obtii in schimb o titulatura care suna ceva mai bine (operator, salesman, responsabil portofoliu clienti) dar care nu schimba nimic. Apoi alti anii de chin pentru o marire de salariu de cateva procente sau alte bonusuri derizorii, gen delegatii de 2-3 zile prin strainatate in care n-ai timp nici sa-ti desfaci bagajul. Ati ghicit, o astfel de ratare nu depinde prea mult de un context general defavorabil, ea se poate obtine la fel de bine si in societatile multilateral dezvoltate.

Ratarea nu este completa daca nu se manifesta si in plan afectiv: iubiri ratate, relatii ratate, tentative de intemeiere a unei familii ratate. De pilda, sa fii timid(a) sau rezervat(a) cand cunosti pe cineva, apoi, daca prin absurd se infiripa ceva, sa nu fii agresiv(a) sau posesiv(a), sa nu manifesti gelozie, sa nu te pretezi la reprosuri, santajuri sau culpabilizari pentru a obtine ceva in schimb, sa respecti libertatea celuilalt, sa refuzi sa mentii o relatie doar din comoditate sau inertie. Dupa ce ai mai ratat o relatie, sa refuzi sa te arunci in bratele altcuiva numai ca sa-ti mai pansezi ranile. In cel mai bun caz, sa-ti faci prieteni pe net, doar ca sa poti sa comunici sincer cu cineva, dar sa nu indraznesti niciodata sa-i intalnesti. Si asa sa te gaseasca pensia, apoi moartea…

Multe din cunostintele mele, de o generatie cu mine, se gasesc, in diferite etape, undeva pe traseul descris anterior. Unii se zbat sa isi fenteze destinul, incercand sa o ia de la zero in alte tari, pe alte planuri, alaturi de alte persoane. Ceilalti, persevereaza pe drumul ales. Cred ca si eu ma numar printre ei. Tocmai de aceea, n-am putut sa nu-mi pun intrebari de genul: Unde duce acest drum? Cine sunt cei care l-au batatorit pana acum? Ce se întâmpla când ajungi la capat, cand urci pâna pe culmile cele mai înalte ale “ratarii”?

Raspunsul e dat de amplitudinea diferentei intre ceea ce poti fi, teoretic, si ceea ce ajungi sa reprezinti, în plan practic. Diferenta care pana la urma ajunge sa fie asumata în mod constient. De la un punct incolo, devine clar spre ce anume te indrepti, pe urmele cui calci sau modelul cui il urmezi, precum si faptul ca, in felul acesta, nu faci decat sa te izolezi de restul societatatii.

Exemple cunoastem cu totii. Sa ai foarte mult talent dar sa mori sarac lipit inainte ca lucrarile tale sa se vanda cu sume exorbitante. Sa fii stralucit de inteligent, dar sensibilitatea exacerbata sa-ti inece toate oportunitatile. Sa ai la indemana nenumarate alternative, dar sa-ti petreci tineretea in singuratate, prin biblioteci, acumuland o stiinta sau dezvoltand o personalitate pe care n-o pot nici valorifica, nici imparti cu altii. Sa renunti la tot ce ai, sa dai altora tot ce primesti si sa nu pastrezi nimic pentru tine. Sa intinzi si obrazul celalalt si sa primesti in schimb o palma si mai zdravana. Ba chiar sa-ti dai si viata pentru convingerile tale…

Va suna cunoscut, nu-i asa? Pe multi din acesti oameni ii apreciem pentru sacrificiile sau realizarile lor (de cele mai multe ori, insa, dupa ce ei dispar). Cu toate acestea, in zilele noastre, astfel de indivizi sunt de obicei considerati niste ratati, dupa toate regulile, pentru ca nu profita de pe urma darurilor cu care au fost inzestrati (a se citi: fie nu au bani, fie nu au o familie, fie nu au cine stie ce cariera sau statut social, etc.). La urma urmelor, pare o nebunie sa fii inzestrat cu atatea posibilitati si sa profiti atat de putin de asta. Tocmai de aceea, pe cei mai multi ii apuca ameteala numai la gandul de a alege o cale care reproduce, fie si temporar, fie si numai intr-o infima proportie, exemplele de mai sus.

Totusi, daca privim in urma la tot parcursul pe care l-am descris pana acum, “ratatii” de care vorbim sunt de fapt produsul unei lumi ale carei reguli si valori declarate de secole, in loc sa le ocoleasca, sa le dispretuiasca sau sa le recunoasca numai atunci cand le convine, s-au straduit sa le ia in serios, sa le invete si sa le respecte pâna la capat. Și atunci, felul in care ni se infatiseaza “ratarea” lor, in oglinda, poate că ne spune, inainte de toate, in ce hal de stramba e oglinda…

pixelstats trackingpixel

2 comentarii la “Cum sa atingi perfectiunea ratarii”

  1. cactus says:

    Poate ca da…Numai ca, vezi tu, pentru aceste mici iesiri din monotonia unora, altii isi sacrifica fericirea si poate chiar viata. Asta mi se pare partea cea mai trista.

  2. Cobalt says:

    … nu stiu cand ai inceput articolul, dar pare scris intr-o perioada in care lucrurile se vad in tonuri sumbre.

    Nu incape nici cea mai mica urma de indoiala ca exista cel putin un strop de nebunie in fiecare din cei ce se regasesc, cel putin partial, in descrierea de mai sus. Dar fara un pic de nebunie… ce monoton ar fi totul :)

Comentariu:

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  Copyright ©2009 inessentia.net, All rights reserved.| Powered by WordPress| Design: Simpleindy

Directoare web: Director Web