Ce-si face omul cu mintea lui

Postat de: - 20/09/2015, 14:58 0 comentarii, 128 vizualizari

O

 

Fizica cuantică a arătat, prin celebrul experiment cu două fante, că observatorul poate influența fenomenul pe care îl observă. De aici, nu e cale lungă să presupunem, și mulți au făcut-o, că gândurile noastre influențează cumva realitatea. Intuitiv, multă lume acceptă deja această idee, dar se opresc aici, fiindcă în practică nu văd prea bine cum ar putea funcționa acest lucru.

E evident, faptul că ne dorim sau ne sforțăm să obținem ceva nu e neapărat o garanție că vom obține acel ceva. Îndemnuri de tipul: “pune-ți o dorință, și se va îndeplini” nu întâlnim decât in basme, și aproape nimeni nu le dă crezare.  Principiul pare însă a funcționa mult mai eficient în sens negativ: “de ce ți-e frică, de aia nu scapi“.

Explicația ar putea fi una simplă. Dacă e vorba să examinăm gândurile care ar putea să ne modeleze realitatea, observăm că omul “rumegă” gândurile și informațiile cu conotații negative (cu alte cuvinte, cele care îi cauzează griji, frică, tristețe, etc), tocmai din cauza grelei lor încărcături emoționale, mult mai intens decât imaginile superficiale, de cele mai multe ori abia conturate, despre o realizare potențială. Un pericol iminent este mult mai preocupant decât o izbândă profesională într-un viitor incert. Inevitabil, te face să te gândești mai mult la el, și uiți imediat de fanteziile la care visai. În plus, odată ce emoțiile negative se declanșează, gândurile care le însoțesc ies deseori din sfera conștientului. Ele nu dispar, ci trec în întuneric, în subconștient, de unde continuă să-și facă simțite efectele. Tocmai de aceea, zicala “de ce ți-e frică, de aia nu scapi”, ca mai tot ce vine din străvechea înțelepciune populară, nu e deloc o întâmplare. Desigur, nu e vorba de un rezultat automat, ci de o probabilitate crescută, însă atunci când astfel de probabilități nu fac decât să se acumuleze, devine doar o chestiune de timp ca ele să producă un efect.

Un aspect important de menționat aici este că subconștientul nostru, creierul nostru primitiv, nu înțelege noțiunea de timp, nu poate face diferența dintre trecut și prezent. Astfel, faptul că ne temem de un lucru nefericit care ni s-a întâmplat în trecut ne obligă fără să ne dăm seama să retrăim stările provocate de acel eveniment din trecut de fiecare dată când ne vine în minte temerea respectivă. Subconștientul nu pricepe că acel ceva e de domeniul trecutului, așa că se comportă ca și când totul s-ar întâmpla acum și activează același tip de emoții trăite când nefericita întâmplare a avut loc. Desigur, emoțiile sunt atenuate de filtrul conștiinței noastre, care ține seama de diferența dintre trecut și prezent, însă nici pe departe nu sunt anihilate.

Din perspectiva cealaltă, a relației viitor-prezent, lucrurile nu pot funcționa la fel de eficient, de cele mai multe ori pentru simplul fapt că nu putem avea trăiri cu privire la ceva ce nu am mai cunoscut și experimentat. Frica de viitor este de fapt teama ca anumite evenimente sau trăiri din trecut să nu se repete, sau ca anumite lucruri din prezent să nu se perpetueze dincolo de anumite limite. E întotdeauna vorba de o proiecție a unor stări trecute sau viitoare. Ca să ne putem construi în minte un viitor favorabil, tot ce putem face este să încercăm să retrăim emoții pozitive pe care le-am cunoscut în momente fericite din trecut, comparabile cu ceea ce ne dorim pe mai departe. Însă e nevoie de o imaginație suficient de puternică încât să treacă granița din mental în emoțional. Aceasta fiindcă emoțiile sunt cele care dau forță și consecvență gândurilor, așa încât gândurile să poată, într-un fel sau altul, să ne modifice realitatea. Este ceea ce adepții așa-numitei gândiri pozitive, sau a psihologiei pozitive (dezvoltată recent în SUA), susțin. Și se pare că funcționează, numai că e nevoie de ceva efort și antrenament. Este evident că mintea omului, după milenii de luptă pentru supraviețuire, și-a dezvoltat mult mai eficient mecanismele de reacție bazate pe frică sau durere, decât mecanisme de gândire pozitivă. De aceea, acestea din urmă trebuie induse oarecum artificial, pe cale de conștientizare, prin exerciții zilnice, spre deosebire de primele, care sunt reflexe moștenite. Ar fi probabil nevoie de multe generații succesive care să exerseze gândirea pozitivă (sau: secole de bunăstare și fericire), pentru a se ajunge la un oarece automatism de reacție la nivel de specie. Însă, la nivel de individ, o asemenea gândire se poate exersa și forma în decursul unei singure vieți.

O dimensiune esențială a felului cum se manifestă trăirile noastre o constituie contagiunea. Stările oamenilor se transmit relativ ușor de la unii la alții. Să nu uităm că imitarea are un rol fundamental în supraviețuire (de pildă, imitarea părinților de către pui) pentru că permite deprinderea unor însușiri cheie în prima parte a vieții. Aceleași aptitudini care ne ajută să imităm (și, deci, să învățăm) când suntem copii, ne ajută mai târziu să îi înțelegem pe cei din jurul nostru, pentru că ne identificăm mai ușor cu ei. Acest lucru permite o relativ facilă transmitere a emoțiilor, ca forme de cunoaștere a realității. Când vedem pe cineva suferind, îndurerat sau terorizat, experimentăm cu ușurință și aproape automat o parte din trăirile acestuia (empatie). Atât de adânc este înrădăcinat acest mecanism, încât incapacitatea de a-l aplica semnalează o afecțiune psihică serioasă.

Să proiectăm acum aceste observații în realitatea globalizată a lumii în care trăim. Datorită mass-media și internetului, experiențe care altă dată erau trăite de un număr mic de oameni și transmise unui grup restrâns de martori la eveniment, sunt astăzi transmise (în sens de contagiune) unor mase uriașe de oameni. Astăzi, gândurile și emoțiile legate de un conflict sau o catastrofă, sau de bucuria unui eveniment sportiv, nu mai sunt trăite doar de cei prezenți, sau de cei apropiați lor, ci de întreaga planetă. Dar, în mod cu totul nesurprinzător, majoritatea informațiilor și emoțiilor care se transmit prin mass-media reflectă predominant aceleași conotații de care mintea umană prin natura ei se agață cel mai des (după cum am explicat, cele negative: teama, tristețea, etc.). Pe terenul mintal modelat de trecutul de frică și luptă a lui homo sapiens, acest tip de emoții se prind cel mai ușor: mai întâi în mintea participanților, apoi a reporterilor și martorilor, și apoi a lumii întregi. Însă dacă ne reamintim ipoteza cuantică de la care am pornit (conștiința modifică materia), nu e greu să înțelegem ce consecințe asupra realității poate avea faptul că mase întregi de oameni asistă, prin mass media, predominant la evenimente nefericite (de la războaie sau calamități naturale, la accidente și crime individuale), emițând cu toții gânduri și emoții negative legate de acestea. Practic, din această perspectivă s-ar putea spune: cu cât ne speriem, în masă, de mai multe războaie, catastrofe, crize, invazii și  amenințări de tot felul, cu atât vom “crea”, prin trăirile noastre, mai multe astfel de evenimente în lumea în care trăim. Astfel, prin globalizarea informației, gândurile noastre ne pot modela nu doar realitatea proprie ci și, în final, destinul comun.

Am auzit undeva comentariile unui specialist în fizică cuantică de la CERN despre publicitatea enormă făcută în jurul acceleratorului de particule de la Geneva. Jumătate în glumă, jumătate în serios, el spunea: “cu atâta lume care se gândește cu spaimă că vom crea o gaură neagră prin experimentele noastre, poate chiar ne vom trezi cu una!”.

Până acum, omenirea a considerat că individul trebuie să fie responsabil doar pentru faptele sale. Din punct de vedere juridic, e adevărat, și ar fi suficient, dacă am trăi într-o lume în care s-ar aplica numai legile dreptului, nu și cele ale fizicii. Într-o lume a conștiințelor, ar trebui să învățăm să fim responsabili și cu gândurile și trăirile noastre care, ca un soi de poluare subtilă, ne pot afecta în mod foarte concret nu doar pe noi, ci și pe alții.

pixelstats trackingpixel

Comentariu:

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  Copyright ©2009 inessentia.net, All rights reserved.| Powered by WordPress| Design: Simpleindy

Directoare web: Director Web