Business 2.0

Postat de: - 10/03/2009, 17:13 3 comentarii, 184 vizualizari

Ideea de a scrie acest articol mi-a venit de la o carte a lui Jeff Jarvis, intitulată “What would Google do?”. El pornește de la o idee interesantă, și anume aceea de a analiza, mai întâi, căror merite se datorează succesul gigantului Google, iar apoi, de a imagina decizii și comportamente similare în cadrul altor companii, de unde și titlul cărții.

Potrivit lui Jarvis, succesul lui Google – compania cu cea mai spectaculoasă creștere care s-a înregistrat vreodată – se datorează unui tip de viziune ale cărei caracteristici sunt complet diferite față de ceea ce se întâlnește de obicei în cadrul unei companii. Dacă le analizăm mai atent, ne dăm seama că ele răstoarnă definitiv concepțiile tradiționale privind afacerile. Nu am de gând să fac un rezumat al cărții lui Jarvis, ci doar să notez câteva impresii și reflecții pe care mi le-a provocat, pe marginea unor exemple cu totul surprinzătoare dar reale. În acest context, “Google” devine, fără îndoială, o denumire pur generică și nu o referință strictă la compania cu acest nume.

1. Lipsa de posesivitate (sau lipsa obsesiei de a controla)

Modul tradițional de creștere s-a bazat în mare parte pe achiziții, pe deținerea și controlarea altor companii. În cazul companiilor de tip Google, creșterea se datorează unei strategii complet diferite, și anume pe construirea unor platforme care să-i ajute pe alții să crească. Astfel, nu se mai vizează un tip de succes dobândit pe spinarea adversarilor, ci creșterea obținută prin contribuția la succesul clienților.

2. Lipsa de agresivitate comercială

Ați văzut vreo reclamă la Google pe undeva? Ați observat vreodată vreo reclamă pe vreo pagină Google? Evident că nu. Dar nu v-ați întrebat niciodată cum de câștigă Google atâția bani, încât a ajuns cea mai prosperă companie din lume? Răspunsul e o consecință a filosofiei de mai sus: ajutându-i pe alții să câștige. Astfel, prin Google adsense, Google câștigă ajutându-i pe alții să-și facă publicitate.

3. Transparența și corectitudinea

Într-o lume a secretomaniei comerciale, companiile de tip Google îndrăznesc să fie transparente. Pe scurt, fără atâtea “secrete de fabricație”, se discută cu publicul onest, cu cărțile pe față. Pentru mulți, nu mai e o noutate: conceptul “open source” capătă din ce în ce mai multă importanță.

4. Nonșalanța (sau lipsa de aroganță)

Orice companie încearcă să vă vândă produsele sale ca și când ar fi cele mai bune, soluția ideală, răspunsul perfect la o anumită nevoie. O atare imagine se bazează, în mare parte, pe faptul că tot ceea ce duce la realizarea produsului respectiv este ascuns consumatorului. Dar, după cum am precizat mai sus, companiile de tip Google nu caută să creeze astfel de “mistere”. Ni se spune de la bun început: nu suntem perfecți.

5. Participarea

Neexistând “prezumția de perfecțiune”, ci doar atributul perfectibilității, versiunile beta sunt supuse atenției comunităților de dezvoltatori web și utilizatorilor, iar ceea ce rezultă în final este un produs care integrează în mod real nevoile publicului. In loc să analizeze și să testeze în secret reacțiile clienților, pe eșantioane, pentru a le servi apoi “soluția magică” la toate problemele lor, companiile de tip Google încearcă, pur și simplu, să îi asculte pe toți cei interesați, iar apoi, să îi implice într-un proiect care devine și al lor.

6. Valorizarea conținutului, nu a imaginii

Companiile care mizează excesiv pe imaginea de marcă detestă acest mod de a face afaceri. Valoarea unui “produs” este dată de numărul de legături care duc spre el, de numărul de referințe cărora le este subiect, prin conținutul său și nu prin imaginea sa. Dacă veți căuta pe Google, de exemplu, automobile, ceea ce veți obține nu va fi o listă a producătorilor din domeniul auto, în frunte cu cei mai mari. S-ar putea ca unii dintre aceștia să fie devansați, de pildă, de o revistă în domeniu sau chiar de un blog.

7. Lipsa avariției

Multe din marile companii actuale își datorează succesul unui principiu simplu, și anume câștigarea accesului la anumite resurse rare, dacă nu chiar monopolizarea acestora, în anumite perioade sau locuri. Odată dobândită cheia de la seif, ceea ce se găsește înăuntru este speculat la maxim, vândut cât mai scump posibil, păzit și apărat ca o comoară. Companiile de tip Google, care acționează în sisteme deschise, funcționează pe un principiu complet diferit, pe care Jarvis l-a intitulat “gestionarea abundenței”. În felul acesta, ele sprijină abundența, în loc să o limiteze prin controlarea resurselor. Implicit, conceptul de performanță își recapătă astfel semnificația corectă.

8. Lipsa răutății

Aceasta mi se pare cea mai interesantă dintre toate. Vreme de secole, economia capitalistă a funcționat pe principiul: oamenii sunt în esență răi, dar în situație de concurență pot deveni mai buni. Vreme de secole, piața liberă a fost sinonimă cu agresivitatea, a fost terenul de joacă al prădătorilor, a funcționat pe baza unor mentalități pur beligerante. Companiile de tip Google nu sunt așa (motto-ul informal al companiei Google este: “nu fii rău”). Ele își propun să se focalizeze pe ceea ce pot oferi clienților, nu pe ceea ce pot obține de la aceștia sau pe felul în care ar trebui să-și elimine concurența.

Acestea sunt doar câteva exemple. Mi se par demne de luat în seamă, măcar ca posibile repere dacă nu ca soluții efective, în sprijinul a ceea ce eu aș numi, parafrazând jargonul specific, “business 2.0″, adică un nou tip de business, mai evoluat și adaptat cerințelor societății moderne. Jarvis, în cartea sa, merge mai departe, încercând să-și imagineze cum ar trebui să se comporte anumite companii dacă ar gândi ca Google. O să menționez un singur caz, de fapt o întrebare: cum ne-ar fi fost tuturor acum dacă băncile ar fi acționat pe principiul “don’t be evil” (sau: fii bun cu clientul) în momentul când au acordat, fără scrupule și regrete, faimoasele credite subprime care au contribuit la criza financiară? Sau, câte dintre ele ar mai fi riscat în mod atât de abrupt falimentul?

Mi-ar plăcea să cred că exemplele de mai sus anunță o epocă de maturitate la nivel de mentalități și comportamente de afaceri. La urma urmelor, dacă societățile umane evoluează, de ce nu s-ar “civiliza” și societățile comerciale? În ziua de azi, nu mai e de ajuns ca o companie să emită pe toate canalele mesaje publicitare de genul “suntem cei mai buni”, “îți oferim ceea ce ai visat” sau “suntem o corporație responsabilă”, ea nu va mai convinge pe nimeni atâta vreme cât acestea rămân simple vorbe. Iată, cea care reușește e o companie care nu are niciuna din aceste pretenții, dar vine cu un nou tip de atitudine – mai puțin invazivă, dar mai inteligentă și mai respectuoasă – față de publicul său.

Evident, nu toate companiile ar putea să funcționeze pe baza acelorași principii. Ceea ce mi se pare fabulos, însă, este faptul că Google și alții ca el au arătat că se poate. Se poate și altfel. Ba chiar, cu un succes uriaș. Iar acest succes nu demonstrează – așa cum s-ar grăbi să deducă unii – că Google a fost mai versat decât toți ceilalți ci, în primul rând, că această nouă viziune de afaceri pe care a propus-o corespunde așteptărilor a peste un miliard de oameni, așteptări pe care companiile din “vechiul business”, copleșite de morga propriilor concepții privind succesul pe piață, le ignoraseră cu dispreț…

PS Puteți viziona aici o prezentare a cărții lui Jeff Jarvis: http://fora.tv/2009/02/18/Jeff_Jarvis_What_Would_Google_Do#chapter_1

pixelstats trackingpixel

3 comentarii la “Business 2.0”

  1. santal says:

    Mai nou, se pare ca Obama si-a luat drept consilier un director executiv de la Google. Oare Casa Alba o sa devina…googley?

  2. H2O says:

    Intamplator am vazut recent un documentar despre angajatii Google (googlers). Ziceau ca au nu doar mesele gratuite, ci si fitness si masaj…Mi-a placut si ideea de 20% (o zi pe saptamana poti sa muncesti pentru un proiect de-al tau personal), care se pare ca a dat rezultate spectaculoase. Mi-au placut si modul de organizare, gruparile informale pe echipe, lipsa unei ierarhii stricte, atmosfera degajata…

    La finalul documentarului, filmasera un indicator spre o biserica, pe care scria: There are some questions that Google can’t answer. :)

  3. opium says:

    Da. Tare cartea. Iti mai recomand Wikinomics, chiar daca a fost scrisa in 2006 e f. buna. Descrie prin exemple acest tip de business colaborativ. Gosh, ce greu e sa faci oamenii sa gandeasca asa, trust me :)

Comentariu:

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  Copyright ©2009 inessentia.net, All rights reserved.| Powered by WordPress| Design: Simpleindy

Directoare web: Director Web