Alternativele femeii moderne

Postat de: - 08/03/2010, 11:07 3 comentarii, 329 vizualizari

stonesculpturer

Egalitatea sexelor e ceva nou în istorie. Timp de mii de ani, femeile au fost considerate inferioare bărbaților, și numai de câteva zeci de ani încoace a fost luată în serios chestiunea egalității de șanse. De pildă, abia în secolul XX și-au câștigat femeile dreptul de a vota, și abia după cel de-al doilea război mondial au început să se ia măsuri efective pentru interzicerea discriminării lor în raport cu bărbații.

E doar un început și trebuie privit ca atare. La scara mentalităților, cele câteva decenii de egalitate, raportate la cele câteva milenii de inferioritate, înseamnă, probabil, foarte puțin. Știm cu toții că de la drepturi la convingeri e cale foarte lungă. Tocmai de aceea, nu cred că ar fi bine să ne amăgim prea mult cu satisfacția realizărilor trecute, chiar și în societățile care se pretind civilizate. Dar nu vreau să țin aici vreun discurs feminist și nici să fac vreo analiză sofisticată. Vreau numai să remarc un anumit fenomen.

Pe de o parte, promovarea egalității sexelor a dus la o schimbare fundamentală în modul de viață al multor femei. Cea mai vizibilă și cea mai importantă a fost că femeile au început să-și câștige singure existența. În ziua de azi, femeile lucrează, au slujbe, conduc întreprinderi, mașini sau avioane, fac studii, își construiesc cariere, și în general muncesc cot la cot cu bărbații. Pe de altă parte, însă, fiind vorba de o epocă de tranziție, s-au păstrat și vechile obiceiuri. Femeile sunt în continuare percepute ca principale responsabile în îngrijirea căminului și a copiilor. Ele sunt, în majoritate, cele care gătesc, spală, fac curățenie, cresc copiii, etc. Cu alte cuvinte, noul rol al femeii, de colegă și egală a bărbatului, în loc să-l înlocuiască pe cel vechi, de ființă domestică supusă, n-a făcut decât să i se adauge. Femeile, de fapt, nu au trecut de la statutul de gospodină la cel de salariată, ci au rămas cu amândouă pe cap. Nu au schimbat un rol pe altul, ci trebuie să le joace pe amândouă.

Rezultatul e aberant, după părerea mea. Femeile nu mai muncesc doar câteva ore pe zi, ci abia dacă le rămân câteva ore pentru somn. Muncesc și la servici, și acasă. Și e rar să se descurce la fel de bine pe ambele planuri. De obicei, fie se ocupă mai mult de familie și de casă, dar studiile și profesia rămân mai degrabă simbolice, fie se ambiționează în plan profesional, iar familia are de suferit considerabil. Nici bărbații nu sunt neapărat mai fericiți. Rolul tradițional de gospodină este deseori asociat cu statutul de inferioritate al femeii, și mulți sunt nemulțumiți de o parteneră cu o astfel de imagine. Pe de altă parte, dacă femeia are o activitate profesională intensă, grijile gospodăriei riscă să fie lăsate pe umerii bărbatului, iar acesta să nu fie deloc bucuros de situație. Ori ajung să fie neglijate de ambii parteneri, ceea ce atrage serioase riscuri de destrămare a cuplului, fără să mai vorbim de eventualele consecințele asupra copiilor.

În acest peisaj, globalizarea e ca sarea pe rană. Femeia nu numai că trebuie să se împartă între două roluri, dar, mai nou, se poate trezi nevoită să se împartă și între două locuri. Lui i se oferă un job în altă țară și ea trebuie să-l urmeze. Sau invers. Uneori, alegerea e dură: ori mutarea, ori șomajul. Sau: ori renunță femeia la job, ori bărbatul. Cel care renunță se va simți frustrat și își va revărsa amarul asupra celuilalt. Copiii sunt și ei frustrați, fiindcă migrează de la o școală la alta, își pierd vechii prieteni și nici măcar nu apucă să-și facă alții noi. Iar dacă, în dilema aceasta, nu cedează nici femeia, nici bărbatul, atunci se despart, iar cei care ajung să se împartă între două locuri vor fi până la urmă copiii.

Într-un asemenea context, nu doar instabilitatea familială, ci și însingurarea oamenilor, devine ceva frecvent. Femeile care muncesc din greu ca să-și asigure viitorul nu mai au timp de relații, nu au timp să formeze și să dezvolte o relație, nu au de ales decât să treacă de la un partener la altul, în voia sorții. Cele cu tendințe casnice au mai mult timp, dar mai puține prilejuri, riscând să fie privite cu oarecare dispreț pentru lipsa lor de realizări în materie de statut social. Cele ambițioase își doresc bărbați la înălțimea lor, dar, practic, nu ar putea rezista în timp decât cu bărbați dispuși să renunțe la propriile ambiții și să preia ei frâiele gospodăriei. Cele mai conservatoare își doresc bărbați dedicați familiei, dar nu pot avea decât dintre cei dedicați carierei, pentru că, evident, cineva în casă trebuie să muncească din greu pentru ziua de mâine. Altfel nu e posibil, decât dacă unul din parteneri decide să renunțe la propriile idealuri; dar nici așa nu ar rezolva totul, pentru că ulterior ar trebui să facă față riscului de a deveni neinteresant în ochii celuilalt, tocmai din cauza acestei renunțări! Indiferent dacă standardele sunt de ordin social-intelectual sau familial-afectiv, renunțarea la ele sau coborârea lor vertiginoasă devine, în mod regretabil, aproape indispensabilă pentru supraviețuirea cuplului și a familiei. Ori atracția și respectul, ori singurătatea. Ori, mult mai rar, norocul chior…

Se spune că familia este celula de bază a societății. Ce putem spune, atunci, despre societatea în care devine o chestiune de noroc, un capriciu al hazardului, sau chiar o excepție de la regulă ca o familie să reziste mai mult de câțiva ani? Ce putem spune despre organismul ale cărui celule sunt atât de instabile, încât riscă să se dezintegreze la fiecare mișcare?

Mă tem că, în vâltoarea integrării femeilor în câmpul muncii, s-a trecut prea ușor peste faptul că femeile, în majoritatea lor, aveau deja un job, și nu oricare, ci unul esențial pentru societate: cel de protectoare ale familiei, de soții și de mame…Și nimeni n-a fost în stare să spună, în optica diviziunii muncii, cine ar trebui să facă job-ul acesta. De fapt, asta a fost nedreptatea cea mai mare. Nu a fost niciodată văzut ca o activitate, ci ca o îndatorire privată a indivizilor, de care societatea nu trebuie să se sinchiseasă prea mult (Treaba lor. Să se descurce. Cui îi pasă ? Scape cine poate…etc.). Rezultatul: „job-ul” respectiv se împarte, în mod haotic, între mama tracasată, tatăl depășit de situație, bunici sau alte rude care se oferă voluntari…Cine își permite, plătește personal specializat (bone, menajere). Din păcate, în multe cazuri, această „împărțeală” e una de conjunctură, care mai rău irită spiritele în loc să le calmeze, în timp ce copiii sunt făcuți ping-pong de la un „responsabil” la altul.

Indiferent de situație, este limpede că „job-ul” de soție și de mamă nu poate fi „subcontractat” decât până la un anumit punct…Iar de la acel punct încolo, femeia trebuie să joace dublu rol. Vizavi de observațiile de la care am pornit, ar rezulta că această stare de fapt nu e una rezultată exclusiv din inerția mentalităților, ci mai degrabă dintr-o strictă necesitate, din lipsa oricăror alternative. Ceea ce e cu atât mai descurajant.

Cine și-ar fi dorit cu adevărat echitate, ar fi trebuit să prevadă nu doar soluții pentru a le ajuta pe femei să muncească mai mult, ci și soluții pentru a le ajuta să-și păstreze, în limite decente, dreptul la statutul de soție și mamă. Părerea mea e că de aici pornește totul. Eu cred că, atâta vreme cât femeii nu i se oferă altă posibilitate decât să-și dea duhul pe altarul unei profesii, la concurență și în detrimentul oricăror alte activități, dreptul ei de a fi soție și mamă este puternic afectat. Atâta vreme cât, de facto, i se oferă numai alternative de genul: „ori câștigi bani, dar îți vezi familia o dată pe lună, ori te ocupi de familie, dar nu mai ai din ce să trăiești”, „ori copilul, ori viitorul”, „ori dragostea, ori supraviețuirea”, „ori familie, ori carieră” și altele asemenea, suntem nu departe, ci la antipodul a ceea ce ar trebui să însemne drepturile omului și egalitatea de șanse. În lipsa unor alternative reale, ce sens poate avea discuția despre șanse, cu atât mai puțin cea despre egalitate?

Cu toții suntem de acord că educația unui copil nu se face în primele câteva luni de viață. Cu toate acestea, societatea noastră nu permite mamelor să se ocupe mai mult timp de noii lor născuți, decât cu riscul pierderii locului de muncă. Suntem de acord că lipsurile din copilărie traumatizează individul de mai târziu. Cu toate acestea, sprijinul financiar acordat mamelor care decid să stea acasă pentru a-și crește copiii este de obicei infim, și asta indiferent cât de mult ar fi contribuit respectiva femeie la bugetul statului, până atunci. Suntem de acord că niciun copil n-ar trebui să crească de capul lui, nesupravegheat. Totuși, un număr infim de femei, și de obicei cu mari sacrificii, își permit să angajeze pe cineva care să aibă grijă de casă cât timp ele muncesc. În orice direcție ar fi împinsă, femeii moderne și familiei ei nu i se dau, de fapt, prea multe șanse. Practic, ea are dreptul să fie egală cu bărbatul, dar numai în măsura în care devine, într-o privință sau alta, bărbat!

Eu cred că o societate cu adevărat civilizată ar trebui să aibă mai multă grijă de femei și, prin ele, de familie. Nu e nimic imposibil sau utopic aici. Ar fi de ajuns să se garanteze, de pildă, dreptul femeii de a-și păstra locul de muncă (primind despăgubiri în caz contrar) după un concediu de maternitate prelungit. Dreptul efectiv (nu doar posibilitatea teoretică) de a lucra part-time sau la distanță. Dreptul de a fi plătită decent pentru „job-ul” ei de mamă, nu ca un soi de pomană de la stat, ci ca o recunoaștere a rolului ei în societate, dacă nu chiar a contribuției ei directe (un fel de „asigurare maternală” la care să cotizeze fiecare, un capitol distinct în cadrul asigurărilor sociale). Egalitarismul formal și bombastic nu ajunge. Știm cu toții prea bine, chiar și frumoasa declarație a drepturilor omului ar fi complet neputincioasă, nimic mai mult decât o înșiruire de vorbe în vânt, dacă principiile din ea nu ar fi transpuse în drepturi și obligații juridice concrete, fără echivoc.

Nu neg că e posibil ca o parte din vina pentru situația de acum să o aibă, în mod neintenționat, chiar femeile. Poate că, în lupta pentru propriile lor drepturi, s-au comparat atât de mult cu bărbații, încât au uitat complet de alte repere. S-au concentrat atât de mult pe egalitatea în raport cu bărbații, încât au uitat că în anumite privințe, cum ar fi maternitatea, chestiunea egalității este lipsită de obiect. S-au bătut atât de mult pentru dreptul de a fi întocmai ca bărbații, încât au uitat să-și apere dreptul de rămâne femei. Mie, în vremurile de acum, acesta din urmă mi se pare chiar mai important, fie și numai pentru că e neglijat cu atâta inconștiență, iar neglijarea lui riscă să ne coste pe toți – femei, bărbați și mai ales copii – mai mult decât ne-ar plăcea să credem.

pixelstats trackingpixel

3 comentarii la “Alternativele femeii moderne”

  1. Anonymous says:

    Nu este o pacoste să fii femeie, e greu dar e frumos! Nici să fii bărbat nu e ușor, oricum e greu să fii OM.
    O femeie n-ar trebui sa-și propună o singură alternativă, gen: ori familie ori carieră, sau pe ambele in egală masură. Ar trebui să se cunoască bine, să-și stabilească doar o ierarhie relativă, flexibilă, valabilă un interval de timp, (ceva in genul: ce este mai important să am în primul rând), care sa poată fi schimbată în funcție de conjuncturi favorabile sau nu (noroc).
    Probabil majoritatea femeilor ar prefera să aibă în primul rand o familie, iar majoritatea bărbaților în primul rând cariera. Depinde ce crezi că ți-ar aduce mai multe bucurii, sau prin absență, mai multă suferință.
    Important este ca indiferent ce alege fiecare, să o facă din suflet, cu plăcere, cu dragoste, nu din calcul, ca să nu regrete mai târziu. Nimic nu este greu sau imposibil dacă îți trăiești viața în armonie cu tine și cu celălalt.
    Nu este cazul să asteptăm de la societate, stat, etc. să se ocupe de viața noastră particulară, pentru că nu sunt în stare să rezolve problemele generale, pentru care există legi clare…

  2. H2O says:

    Dar cine si pe baza caror criterii sa hotarasca cine merita cu adevarat statutul de parinte? In afara cazurilor care tin de dreptul penal (violenta, infometare…), totul e relativ, subiectiv, discutabil. Majoritatea parintilor pe care ii cunosc eu se cred, in sinea lor, cei mai bun parinti din lume. In plus, cu cat sunt mai convinsi de perfectiunea lor, cu atat ii critica mai abitir si ii dezaproba pe cei care isi cresc copiii intr-un mod diferit.

    Buni sau rai, toti aspira in secret la acelasi lucru: copilul lor sa fie exact ca ei – cu bune si cu rele. Si poate ca e dreptul lor. Poate ca, pentru multi, acesta e si motivul de baza pentru care isi doresc un copil: pentru satisfactia de a se vedea perpetuati (clonati) in societatea de maine. Din nefericire, acesta e si motivul pentru care, in multe privinte, societatea ramane blocata la nivelul unor mentalitati retrograde, timp de mai multe generatii. De pilda, o mama carierista sigur isi va invata fiica sa fie si ea carierista, visul ei cel mai mare fiind, probabil, s-o vada manager in vreo mare corporatie; daca mama a reusit sa biruiasca un anumit sistem de constrangeri (oricat de stupid ar fi fost acela), are tendinta ca, in loc sa-l nege, in loc sa protesteze impotriva stupiditatilor respective, sa il considere ceva bun, folositor, pentru ca…”uite ce capodopera a facut din mine”. Nimic mai jalnic, dar e cutremurator sa vezi cu cat zel se practica…

  3. Zamolxis says:

    Daca ne uitam la cat se pricep unele mame sa isi creasca odraslele societatea nu ar trebui sa o ajute ci ar trebui sa ii ia copilul! Din pacate alternativa (orfelinat … ) e si mai rea.

    Eu spun ca in ce priveste treburile casnice lucrurile se pot imparti intre soti, sau se poate manca la restaurant si o menajera sa faca ordine prin casa saptamanal. Nu vad mari probleme pe linia asta.
    Singura problema apare cu rolul de mama. Aici cariera si rolul de mama nu se prea impac. Si asa cum ai spus educatia nu se face in primii ani ci atunci doar incepe.
    Un copil trebuie sa te simta aproape nu sa te vada doar in weekend.
    Probleme mari de rezolvat dar cred ca prima faza ar trebui sa iti trebuiasca un permis de parinte ce se obtine in urma unui examen si cursuri obligatorii la diverse intervale de timp in functie de dezvoltarea copilului.

Comentariu:

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  Copyright ©2009 inessentia.net, All rights reserved.| Powered by WordPress| Design: Simpleindy

Directoare web: Director Web