2. Nu esti de acord cu eutanasierea, trebuie sa accepti prezenta cainilor pe strada, si odata cu asta, cinstit este sa iti asumi si:
- faptul ca acesti caini pot musca sau chiar omori unii oameni
- faptul ca pot raspandi boli
- faptul ca, direct sau indirect, consuma niste bani care s-ar putea cheltui pentru salvarea unor fiinte umane (de pilda, pentru ingirjirea unor copii orfani, in loc de ingrijirea unor caini).

Eu inteleg ca problema multora e una morala, dar sa lasam ipocriziile. Si pro si contra eutanasiere presupune un rabat de la niste principii morale. Problema e pe care din ele le alegem.

Versiunea “alba ca zapada” nu exista in povestea asta. Si e o poveste pentru adulti, care se cer responsabili si trebuie sa-si asume pana la capat atitudinile. Asta e!

Acum 53 de ani, in Canada, guvernul a decis intreruperea unui program aviatic de exceptie. Interesele au fost marunte si meschine, iar deciziile au fost luate de niste politicieni retardati. Consecinta a fost ca, in “Vinerea neagra” (20 Februarie 1959 http://en.wikipedia.org/wiki/Avro_Canada_CF-105_Arrow ), au fost concediati 14000 de salariati, si au urmat apoi inca aproape 15000 de concedieri din industria orizontala.

Probabil va intrebati care e legatura intre acel eveniment si ce se intampla in Romania. Ei bine, pentru mine e evident ca acum, in Romania, avem de-a face cu politicieni corupti si fara scrupule, asa cum in Canada, s-a intamplat acum 50 de ani. Dureros este ca acum, indolenta, nesimtirea si incapacitatea guvernatilor de a ne administra tara, e completata de o hotie fara limite, iar cinismul acestora a ajuns la un nivel uluitor.

Guvernantii actuali au indatorat Romania fara limite, stiind ca n-o sa fim in stare sa ne platim datoriile. Dar au facut-o in interesul LOR, urmand sa platim NOI. Vor urma presiuni din partea FMI, si vom fi fortati sa ne indatoram si mai mult, pana cand vom ajunge la limita cea mai de jos. Iar atunci vom trebui sa “ne dam degeaba”. Daca in `90 era sloganul: “Nu ne vindem tara”, iata ca, in anul de gratie 2012 o sa ajungem nu sa ne vindem tara, ci s-o dam degeaba.

Banca Nationala a Romaniei ar fi putut sa vanda din aurul existent in Rezerva Nationala, pentru a evita imprumuturile externe. Inca ar putea s-o faca, pentru a plati datoriile. Dar n-o face, pentru ca este impiedicata tot de… Exact, ati intuit bine! DE GUVERNANTI! Iar din Apuseni, statul ar putea sa exploateze USOR, fara costuri mari, si fara cianuri, AUR cu care ar putea sa refaca Rezerva Nationala. Pentru ca Romania are aur nativ in filoane! Mina Barza a fost inchisa din cauza SUPRAPRODUCTIEI de aur! Incredibil, nu? Iar guvernantii nostri dau resursele Romaniei pe degeaba!
http://www.youtube.com/watch?v=nCCSjPNeHIc
Si iata ca am ajuns si la subiectul Rosia Montana. Nu vi se pare ca toate se leaga?
In concluzie, TREBUIE SA SALVAM ROMANIA!

Mi-a facut o bucurie enorma sa citesc articolul tau. Desi nu am vorbit inainte despre asta si traim pe continente diferite, am exact aceleasi idei in minte la ora actuala. Singura diferenta e una strict de limbaj: eu nu ezit sa numesc imaturitate ceea ce tu numesti maturitate in ghilimele. Cred ca maturitatea, prin definitie, inseamna capacitatea individului de a se detasa de radacinile proprii, de parinti, de comunitatea din care face parte, pentru a invata sa se indoiasca, sa experimenteze, sa cugete cu propriul cap si, in final, sa-si formeze propria identitate. Ceea ce se intampla este ca toate aceste “modele” existentiale prefabricate, digerate pe nemestecate, promovate pana la amortirea simturilor etc., nu fac decat sa opreasca individul din procesul adevaratei maturizari.

Am constatat fara urma de tagada acest lucru in comunitatile traditionaliste din lumea araba, unde familia este mai presus de individ, iar comunitatea deseori mai presus de familie. Exista o sumedenie de decizii pe care individul nu le poate lua pentru sine, daca familia sau comunitatea nu sunt de acord, si e foarte greu pentru cineva sa se rupa si sa traiasca in afara familiei proprii si a comunitatii. Rezultatul: oameni la 40 de ani si chiar peste, literalmente blocati, in forul lor interior, la varsta adolescentei: nu indraznesc sa iasa din cuvantul parintilor, dar deindata ce scapa din “lesa” se comporta fara discernamant, fara limite, abuzand complet de fragila si temporara lor libertate.

Pana la urma, si stilul acesta de viata pe care, pe buna dreptate, il critici, cu credite, masina si TV in fiecare camera si niciun alt scop in viata… este tot un soi de conformism ieftin, pe care multi il preiau necritic si care, dupa cum spuneam, este de fapt o piedica in calea dezvoltarii lor personale.

Da, cu siguranta trebuie sa ne trezim si sa ne scuturam de toate proastele obiceiuri. Traim deja in vremuri cand iresponsabilitatea incepe sa usture…

Citesc multe printre randurile articolului tau… sper ca o sa ai timp sa dezvolti toate aceste idei, pentru ca merita.

Si sper ca optimismul tau sa se confirme, nu conteaza de unde. Ma sperie ce se intampla la ora asta in Europa.

Am scris si eu oarecum pe tema asta: http://rational-idealist.blogspot.com/2010/05/elite-si-popor-ro.html (partea a 2-a a acelei postari).

Need cheap generic VIAGRA?…

Need cheap generic ABANA?…

Am citit fara intrerupere cele doua capitole. Este o lucrare memorialistica de mare valoare. As cumpara cartea, cand va fi terminata. Intre timp astept continuarea.

Pe Mircea Ciobanu l-am cunoscut putin, pe cand era student, fiind cam de aceeasi varsta. Era o personalitate cu adevarat remarcabila. Extrem de erudit si inspirat, puteai sa-l asculti ore in sir. Cat despre creativitatea artistica… un geniu cu adevarat.

Este minunat ca faceti acest efort de a mentine vie memoria lui.
Doamne ajuta!

cumva la acelasi lucru m-am gandit si eu cand a fost revolutia in Romania – nu am constientizat in aceiasi termeni ca mai sus, dar imi amintesc ca m-a izbit prietenia care era pe strazi, intre oameni care nu se cunoasteau – era acea solidaritate care schimba omul intr-o clipa.

si apoi, peste ani, dupa epoca iliescu(nu l-ar mai tine Doamne Doamne pe planeta noastra) lumea devenise din nou indiferenta – era parca aceeasi senzatie pe care o spui – urau regimul, urau statul si se urau intre ei ca nu faceau nimic.
nu ca acum ar fi mai bine, dar tare mi-ar parea bine sa mai vad oameni zambind la loc pe strada.