Teatrul în timpul lui Eduard al III-lea, cu Caramitru

Experientele anterioare de cativa ani, cu mici exceptii, m-au dezamagit destul de rau. Asa ca am inceput fara sa vreau sa caut limita clara intre realitatea teatrului romanesc si vehementa snobilor (marea majoritate de sex slab – scuze) care merg la teatru ca e trendy, ca e un deliciu intelectual, sau ca asta ar inseamna conectare la viata cultura bucuresteana, sau deconectare de la stresul citadin. Si, ti-a placut? Mmm…a fost ok. Raspuns invariabil. Cum sa zici ceva rau de teatru, doar e cultura, e de bine, sunt oameni deosebiti actorii astia, niste personalitati, niste genii neintelese.

Ei bine, nu e chiar asa. Oamenii fac teatrul. Si exista generatii mai bune si mai slabe (includem toata tagma, de la actori, scenaristi si regizori pana la personal background). Nici generatia de aur nu mai e ce-a fost. Exista nume care se mentin, dar si foarte multi care dezamagesc tare. Lumea nu prea comenteaza decat pe la colturi, ca…deh, e cineva domnul/doamna, cum sa iti permiti? Si ce? Daca odinioara era un actor genial, acum inseamna ca nu poate sa joace si prost? Ce mi se pare mai grav este ca unii dintre ei formeaza prin scoli si facultati de teatru generatiile de azi si maine.

Daca vrei ceva bun, ai sanse sa gasesti mai repede intr-un spectacol fresh, cu oameni de care nu a auzit nimeni, dar care pun mult suflet. Sunt uneori asa naturali, ca parca ai incepe sa crezi in spontaneitatea personajului. Dar aceste momente si piese se intampla rar si e bine sa te documentezi inainte. Daca scoti cele cateva exceptii, e atat de diferit teatrul romanesc fata de ce se intampla afara…

Dar aceste idei poate s-au mai vehiculat pe aici, in diverse forme, deci nimic nou sub soare.

Din pacate, ultima piesa vazuta recent nu a facut decat sa imi confirme temerile referitoare la teatru.

Eduard al III-lea. Renuntasem sa mai caut teatru, din motivele enumerate mai sus. Mi se cam luase. Dar, iata, am fost invitat. Ce sa fac? Nu da bine sa refuzi o invitatie la teatru. Si apoi… speranta moare ultima, nu? Citisem pe net: “un spectacol de 5 stele” “Distributia de elita a generat un spectacol greu de uitat” etc. Ce sa zic… Am avut momente cand mi se parea ca nu joaca ei bine. Momente in care mi se parea ca e foarte prost regizat. Desi pus in scena destul de original, a avut ceva bug-uri si acolo.

Fascinatie de inginer: mi-a placut mult structura mecanizata care a reprezentat un decor permanent, transformandu-se de la arc de triumf, la poarta de castel, la pod sau rampa. Ingenios realizata. Destul de interesante si efectele, si filmuletele proiectate pe fundal. Culori, lumini, ce mai: stradanie multa, nu am ce zice.

In rest, plictiseala maxima. Cam sec. Ca sa nu adormi, mai apareau momente fascinante precum contratimpul celor cativa tobosari care bateau ritmul avand foarte clara constiinta figurantului cu rol insignifiant. Sau mai rasarea o bâlba a domului director, fost ministru. E drept, bine mascata cu dibacie si experienta, deci greu detectabila de sala toropita, parte de agentul termic, parte de actiunea palpitanta. Sincer, eu ma asteptam dintr-o clipa in alta sa zica “Buna seara iubito, te-astept ca si cand”…Dar sa nu fim rai. Asta se intampla in mintea mea ratacita. El a fost in regula. Profesionist, dar liniar si caracteristic lui. Ca orice alt actor mare. Nu poti sa reprosezi ceva, sa pui degetu’ undeva. Dar mie nu mi-a transmis nimic. Lipsea parca aceeasi prospetime de care vorbeam mai sus, acea sete de a descoperi rolul, de a scoate ceva maret, ceva impunator, puternic, mai ales pentru rolul de rege. Dar ceilalti actori din jurul nu s-au ridicat in nici un fel la nivelul maretiei si puterii personajelor lor. Deci prin contrast, el iese sa zicem basma curata.

Ar mai fi romanta lasata in coada de peste. Adica privitorul asista la pasiunea nebuna care il loveste brusc pe Eduard fata de contesa de Salisbury. Si apoi, neexistand pe vremea aia termenul “hartuire sexuala”, face un pic abuz de puterea si numele sau, incercand sa intre in patul dumneaei. Ea “nu”, el “ba da”, probleme morale, etice, numai orizonturi de rezolvare sangeroase. Cortina si pauza. Si ? Nimic. Nici o legatura ulterioara cu tema. Ca si cum ar fi alta piesa, alta actiune. Si uite asa ramai cu dilema nerezolvata…

In rest, probleme scuzabile. Cu totii cunoastem spiritele malefice necunoscute care umbla prin butoane, fire si tot ce tine de tehnica. Asa ca putem ierta o mica terminare subita a proiectiei filmuletului cu lupte (cu intentie de nota modernista a piesei), care a surprins evident pana si pe cei de pe scena.

Nota generala: 6 ( am vazut si mult mai rau, e adevarat )

PS.
Am vorbit cu o prietena buna, care a vazut si ea piesa, fara sa stim unul de altul. A vazut-o doar partial, ca dupa pauza nu a mai rezistat si a plecat acasa. Eu nu am simtit nevoia sa plec. Era asa cald si bine in sala, si relativ liniste. Mai ca as fi atipit un pic. Dar, deh.. nu e ok, esti la teatru. Ei bine, nu o sa mai fiu prea curand…

Similare:

• Rinocerii lui Ionesco, la Teatrul de Comedie
• Orfeu si Euridice – Eros si Magie la Teatrul Bulandra
• Orasul de la Teatrul Act
• Si mie (Epilog)
• Dar mie îmi place proaspat!

Altele publicate in: Arte, Repere

Altele publicate de cuisor