Impresii de la festivalul Enescu

Postat de: - 08/11/2009, 13:22 0 comentarii, 144 vizualizari

Ramasesem cu niste amintiri de neuitat de la editia trecuta a festivalului (intre care, la loc de cinste, baletul Béjart si concertele de muzica veche de la Ateneu), asa ca abia asteptam editia de anul acesta.

Festivalul Enescu este cu adevarat un mega-eveniment de talie europeana. Atatea mari orchestre, atatia mari solisti, atatea spectacole de calitate la un loc, seara de seara, timp de aproape o luna… o performanta remarcabila pentru organizatori si un mare privilegiu pentru melomani.

festivalr

Nu am avut timp sau norocul de a gasi bilete la toate concertele la care as fi vrut sa merg, dar pot spune ca si editia de anul acesta a fost pentru mine o sarbatoare. Am sa notez, in primul rand, extraordinara orchestra din Amsterdam sub bagheta lui Mariss Jansons (care m-a lasat in extaz), si orchestra de camera din Lausanne, condusa de fabulosul Christian Zacharias (un regal Haydn, inegalabil). Apoi, filarmonicile britanice (abia am gasit un loc pe scari la Royal Philarmonic Orchestra, cu Joshua Bell, dar am simtit ca plutesc ascultand Simfonia Spaniola de Lalo; Philarmonia condusa de Vladimir Ashkenazy mi-a lasat o impresie de neuitat cu Simfonia Stalingrad a lui Sostakovici), orchestra din Saint Petersburg (rasfat cu Rahmaninov, Ceaikovski si Prokofiev), orchestra Suisse Romande din ultima seara…Dar nu numai.

N-am sa mai insir aici toate spectacolele de exceptie care s-au perindat prin festival, o pot face cu siguranta cei mai priceputi si mai implicati decat mine. Am sa mentionez doar dezamagirea pe care mi-au produs-o Orchestra Maggio Fiorentino si Cristian Mandeal (in special la « Asa grait-a Zarathustra »), care pareau sa nu se inteleaga deloc, nu mai conteaza a cui era vina. Opiniile au fost impartite si la Dan Grigore, ca de obicei (eu insa, probabil cu neuronii inca torturati de amintirea lui « Asa grait-a… », am apreciat interpretarea lui – era vorba de Concertul pentru pian si orchestra in la minor, de Schumann – a carei simplitate si claritate mi s-au parut cumva reconofortante, desi altii ar spune ca frizau platitudinea). Desigur, aveam o amintire atat de puternica a aceluiasi concert in interpretarea pianistului meu preferat, Radu Lupu, incat probabil nimeni altcineva nu ar mai fi reusit sa-si faca loc in inima mea. Am mai auzit voci critice si la adresa multasteptatului Murray Perrahia, care ar fi un solist exceptional dar un dirijor mai putin laudabil…ma opresc insa aici. Spectacolele bune la care am ajuns sunt mult mai putine decat cele la care nu am ajuns.

Probabil ca surpriza cea mai placuta (pot spune chiar revelatie) pe care am avut-o anul acesta a fost Uri Caine, cu Mozart, respectiv Mahler, reinventati pe ritmuri de jazz. O muzica spumoasa, creativa, complexa, plina de energie si de o fantezie debordanta. Mi s-a parut o idee excelenta aceasta noua sectiune a festivalului « teme clasice in prelucrari moderne » si includerea trupelor de jazz printre invitati. La Mozart cel putin, cu greu ne-am abtinut sa nu topaim si sa batem din palme. O bucurie!

As mai spune cateva cuvinte despre atmosfera festivalului. In ciuda accidentelor de tot felul (snobism, toalete kitsch, telefoane mobile sunand in timpul spectacolului si, evident, nelipsita tuse care – vorba unui prieten de-al meu – se manifesta nu doar activ, ci si preventiv, cu toate ocaziile, de parca periodic s-ar da cu gaze lacrimogene in sala), inevitabile la un numar atat de mare de spectatori (din pacate, festivalul a devenit un eveniment « monden » in sensul nefericit al cuvantului), totusi, publicul pe care eu il numesc « celalalt Bucuresti » sau « cealalta Romanie », reuseste sa se mentina majoritar. Probabil ca numai o data la doi ani, la festivalul Enescu, poti vedea la un loc atatea cupluri in varsta, cu aer boieresc, desprinse parca direct din atmosfera interbelica, venite la concerte ca la una din marile sarbatori ale vietii lor…melomani degajand un soi de pasiune aproape mistica…tineri febrili, dornici sa invete, absorbind totul ca niste bureti, unii naivi dar de buna credinta, aflati poate pentru prima data la un astfel de concert, altii mai experimentati, veniti direct de la Conservator, carandu-si cu ei instrumentele …critici pedanti, atenti la fiecare detaliu, sobri si analitici…sau, pur si simplu, oameni veniti, ca si mine, sa se bucure de muzica.

Este acel Bucuresti care are nevoie de altceva decat ii ofera televiziunile, presa, primarii, târgurile si bâlciurile. Ba chiar mai mult decat atat, este acea Romanie pe care nu o vezi niciodata la televizor, in presa, la târguri si la bâlciuri. O vezi doar la concerte la Ateneu, la festivaluri de teatru sau film, iar in formatie cat de cat completa, probabil ca numai la evenimente precum festivalul Enescu. Este o Romanie invizibila, pentru ca e discreta, o Romanie neglijata, pentru ca nu e agresiva, dar cu nimic mai putin autentica, ci dimpotriva. Cred ca e reconfortant sa vezi la un loc mase intregi de astfel de oameni, asa cum ii vezi in serile festivalului Enescu, umpland strazile pe drum de la Ateneu la Sala Palatului, de la un concert la altul. Poate ca in restul timpului ti-ai pierde cu totul speranta dar asa, cand îi vezi la un loc, parca dintr-o data lumea e mai frumoasa, mai ales ca e o lume in care se canta Mozart, Beethoven, Schumann, Rahmaninov, Enescu…

pixelstats trackingpixel

Comentariu:

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  Copyright ©2009 inessentia.net, All rights reserved.| Powered by WordPress| Design: Simpleindy

Directoare web: Director Web