Saracia nu-i ca-n filme

Postat de: - 26/09/2011, 23:07 0 comentarii, 322 vizualizari

povertyr

În primul rând, ar trebui să spun: sărăcia nu e ca-n Europa. Sau: ceea ce în Europa se numește sărăcie, în alte părți e o binecuvântare a sorții. În raport cu ceea ce înseamnă sărăcie în Africa, în India și în majoritatea țărilor de pe planetă, nu există corespondent în lumea vestică. Nimeni, absolut nimeni în Vest nu se situează la nivelul de sărăcie și mizerie în care trăiesc adevărații săraci ai lumii. Ba chiar, majoritatea norocoșilor din țările dezvoltate nici nu-și imaginează măcar cum arată cu adevărat Sărăcia.

Cu toate acestea, din păcate, cu toții avem impresia că știm. Din filme, din poze, din presă. Avem în minte atât de multe clișee cu copii scheletici din Africa, pe care se așează muștele ca pe niște cadavre, încât aproape nu mai reacționăm la ele. Avem impresia că, dacă am lăcrimat la filmele cu Raj Kapur sau, mai noi, cu Vagabondul Milionar, am prins esența sărăciei. Și, odată ce am virat o sumă de bani către UNICEF sau vreun ONG care ajută săracii din lumea a treia, avem senzația că ne-am eliberat de problemă.

Din motive de marketing sau, poate, doar ca un reflex profesional, imaginile și pozele cu sărăcia de pe alte continente, care ajung la noi, sunt armonios compuse și viu colorate. Ochiul se delectează, inconștient, cu coloritul veșmintelor (chiar dacă acestea acoperă trupuri scheletice) sau cu reflexele luminii (chiar dacă acestea sunt date de niște mormane de gunoaie). În plus, portretele săracilor surprind, de cele mai multe ori, priviri înțelepțite în resemnare sau înnobilate în suferință, ceea ce îl apropie pe privitor, cu simpatie, de victima pozată sau filmată.

Imaginea pe care o avem despre sărăcie este, fără doar și poate, romanțată, și n-are nicio legătură cu realitatea. Iluzia ne devine atât de dragă, încât pentru nimic în lume, nici chiar de dragul adevărului, nu am renunța la ea pentru a sta față în față cu hâda realitate.

Numai în Occident, sărăcia înseamnă să n-ai bani. În alte părți, sunt mult mai multe lucruri de care oamenii se lipsesc, până să ajungă măcar să-și pună problema banilor, lucruri elementare pe care, chiar și dacă ar avea bani, tot n-ar avea de unde să le obțină, pentru că, acolo unde ei trăiesc, astfel de lucruri nu se găsesc, pur și simplu: apă curentă, mâncare, adăpost, îngrijire medicală.

Hâda realitate presupune, în cazul contactului direct cu sărăcia, câteva elemente pe care noi de obicei omitem să ni le imaginăm atunci când ne construim ideea. Mai presus de toate, presupune șocul experienței directe – acel ceva care face diferența între, să zicem, a te uita la un film cu un avion căzând și a te afla tu însuți în acel avion. Nu, sărăcia nu e zglobie și frumos colorată. Este mai degrabă mohorâtă și prăfuită. Te izbește cu urâțenia ei, și cu durerea care izvorăște din ea. Iar sentimentele nobile nu prea au loc să se înalțe, pentru că le cam doboară mirosurile pestilențiale și poluarea (care nu au cum să fie redate în poze sau la televizor).

Sărăcia adevărată înseamnă, în primul rând, mizerie. La propriu. Locuințe dărăpănate și insalubre, înconjurate de mormane de gunoaie în putrefacție, oameni nespălați cu lunile, trăind laolată cu animalele, apă lipsă sau infestată din cauza deșeurilor și mortăciunilor, picioare desculțe, mâini pline de bube, șobolani, păduchi, malarie, boli de tot felul. Nu pe rând, ci toate odată. Toate în aceeași poză. Cu mirosul lor cu tot.

Sărăcia înseamnă, în al doilea rând, ignoranță. Lipsă de educație. Nimeni nu vine să verse mormane de gunoaie în capul sărmanilor. De cele mai multe ori, ei sunt cei care le aruncă în jur și le lasă să putrezească acolo. Nimeni nu-i ține nespălați cu lunile; majoritatea pur și simplu nu văd rostul. Cuvinte ca igienă sau poluare nu există în vocabularul lor. N-au de unde. Imensa majoritate a săracilor sunt analfabeți.

Ei bine, dacă încă mai aveți încă imaginea lui Raj Kapur dansând în ploaie, sau a Unchiului Tom cel bun și înțelept… mai gândiți-vă, logic, ce șanse ar avea cineva să devină (sau să rămână) vesel sau nobil sufletește, când trăiește în asemenea condiții. Mai degrabă, se umple de ciudă, de furie și de disperare pe zi ce trece.

Sărăcia înseamnă, în al treilea rând, violență. Pretutindeni în lume, cartierele sărace de la marginea marilor orașe sunt în același timp cele mai periculoase, înregistrând cel mai mare număr de incidente care implică violența. În astfel de cazuri, sărăcia se numără cel puțin printre factorii catalizatori, dacă nu constituie chiar o cauză directă a conflictelor. Pe de altă parte, majoritatea țărilor sărace ale lumii sunt în același timp țări profund măcinate de conflicte – în astfel de cazuri, cu siguranță, putem spune, războaiele și violențele de tot felul au creat, sau cel puțin perpetuat, sărăcia.

Nu spun că nu există și excepții. India, de pildă, este un caz aparte, unde pacea socială și resemnarea individuală, aflate la cote mari în raport cu alte țări, datorează mult sistemului de caste și doctrinei reîncarnării. În India trăiesc așa-numiții “intangibili” (paria), oameni despre care se spune că s-au născut în afara oricărei caste ca să ispășească păcate mari din viețile trecute (atât de mari încât le e interzis să atingă măcar pe cineva, ca nu cumva să-i transmită din karma lor – de unde și numele de intangibili). Mulți dintre ei nu dețin pe lume nimic altceva în afară de cârpa pe care și-o leagă de șolduri, unica lor îmbrăcăminte, și dorm pe trotuare. În total, sunt peste 150 de milioane. Desigur, unii pot fi resemnați cu ideea că, dacă s-au născut așa, înseamnă că-și merită soarta, sau chiar sunt bucuroși să ispășească în viața asta, fiindcă asta le garantează o viață mai bună la viitoarea reîncarnare. Însă, până la urmă, nicio filosofie din lume nu ține de foame, și sub imperiul instinctelor lumea capătă nuanțe barbare. În India, nu hinduisimul e cea mai răspândită religie, ci islamul și creștinismul, în care mulți dintre “intangibili” iși găsesc refugiu. Asta arată limitele până la care sunt dispuși oamenii să-și accepte soarta (karma).

Venind din Europa, sărăcia de pe alte continente e un șoc. Însă, nu doar mizeria și ignoranța șochează. Mie, cel puțin, ca martor și trecător, cel mai greu de suportat nu mi s-au părut nici bolile, nici gunoaiele, nici mirosurile… ci privirea din ochii multor oameni. O privire care numai la Raj Kapur sau la Unchiul Tom nu m-ar fi făcut să mă gândesc. O privire întunecată, dar nu atât de suferință, cât de ură. Nu de lipsuri, cât de agresivitate. Mai mult sau mai puțin ascunse de vreun zâmbet forțat. Poate și fiindcă era în contradicție totală cu clișeele pe care le gustasem până atunci.

La drept vorbind, e logic, e previzibil. Pentru cine va privi cu atenție, se va vedea oglindit, cel mai adesea, în imaginea “afurisitului de străin bogat”. Concepție legitimată într-un mod destul de nefericit: atât creștinismul, cât și islamul, hrănesc în mințile simple și dornice de consolare concepția (greșită) potrivit căreia faptul de a fi sărac și chinuit în viața asta le asigură automat un loc în rai, în timp ce faptul de a trăi îmbelșugat îi va împinge pe nemernicii de bogați direct în iad. Dacă mai adăugăm și un strop de naționalism sau socialism, preluat grație guvernelor dezastruoase care se perindă de obicei prin țările sărace, vom obține un coktail destul de indigest. Străinul bogat (prin extensie, neam de colonialist ticălos) nu merită să aibă parte decât de ură. Săracul, prin simplul fapt că este sărac (deci, iubit de Dumnezeu), are dreptul să-l urască pe bogat, are dreptul să încerce să-l jefuiască sau, în cel mai bun caz, să-l stoarcă de bani prin toate mijloacele. E un act compensator, de justiție socială, care nu poate fi decât plăcut lui Dumnezeu.

Acesta este poate aspectul cel mai neplăcut al sărăciei: mizeria de afară, de cele mai multe ori, o reflectă pe cea dinăuntru. Nu mă lansez în speculații cu privire la relația de cauzalitate dintre ele: dacă viața grea și nedreaptă îl înrăiește pe om, sau dacă omul care a făcut rău are parte pe drept de o viață grea. Oricum ar fi, e o realitate greu de acceptat de societatea noastră iubitoare de romanțe, și e poate chiar periculos să o acceptâm pentru că, în cine știe ce creiere netede, ea ar putea să servească la a justifica lipsa de compasiune și tratamentul nedrept aplicat unor comunități sărace. De fapt, din punctul meu de vedere, acesta ar trebui să fie cel dintâi și cel mai întemeiat motiv de compasiune: nu atât lipsurile materiale, cât cicatricile sufletești care le însoțesc. “Săracii n-au inimă unul pentru altul”, îmi spunea cineva. E de ajuns să vezi cât de rău se poartă cu cei de teapa lor deîndată ce le surâde norocul și dobândesc o situație materială mai bună. Aceasta este adevărata tragedie umană, pe care nu ar putea-o șterge toți banii din lume.

Pe de altă parte, însă, adevărata compasiune și adevărata milostenie trebuie făcute fără judecăți, fără condiționări și fără la a te aștepta la ceva în schimb, iar dacă primești o palmă, să întorci și obrazul celălalt. Poate tocmai aceasta este lecția pe care trebuie să o învățăm noi, “bogații”. Un astfel de gest ar avea infinită mai multă valoare decât un cec semnat orbește în urma vreunui anunț lacrimogen, cu gândul la niște oameni de care nu am ști cum să fugim mai repede, dacă i-am cunoaște în realitate.

Desigur, dacă începi să privești lucrurile în ansamblu, dacă începe să-ți pese de lumea săracă în ansamblul ei și îți dorești să poți schimba ceva, micile gesturi individuale, oricât de frumoase, oricât de eficiente, nu pot face prea multe. Deja, dacă poți schimba durabil în bine viața unui singur om, e o realizare extraordinară.

Tristul adevăr este că sărăcia definește lumea în care trăim, mult mai mult decât electricitatea, televiziunea, democrația sau globalizarea. Majoritatea locuitorilor planetei sunt săraci, trăiesc în ignoranță și mizerie. Asta e regula, nu excepția. Acesta este profilul statistic al locuitorului Terrei: sărac, ignorant, mizerabil. Câte mii de ani, câte eforturi, câte resurse ar fi necesare ca să schimbe această realitate?

Probabil tot atâta cât ar fi necesar ca să aflăm cu certitudine răspunsul cu privire la cauza fundamentală: Sărăcia – e o năpastă, e un dat al destinului, sau ne-o facem cu mâna noastră?

pixelstats trackingpixel

Comentariu:

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  Copyright ©2009 inessentia.net, All rights reserved.| Powered by WordPress| Design: Simpleindy

Directoare web: Director Web