Nordul Spaniei, 300 de kilometri pe jos

Camino de Santiago – magia unei carari

Itinerar:

Mi-am luat un bilet de avion spre Santander, pe coasta Cantabrica, propunându-mi initial sa parcurg trei etape din pelerinajul spre Santiago de Compostela (care în total are 32 etape, cca 780 km). Ajuns la Santander, am plecat în aceeasi seara spre Pamplona, în ideea de a face autostopul pâna la St Jean Pied de Pont, etapa initiala a traseului pe care vroiam sa îl urmez, la frontiera cu Spania (nu exista alt mod de a ajunge acolo).

Odata ajuns la Pamplona, cum era deja ora 21.30, m-am grabit sa ajung la hotelul de pelerini, despre care stiam ca urma sa se închida (e vorba de structura speciala ecleziastica pusa la dispozitia exclusiva a pelerinilor spre Compostela: un fel de hanuri cu tarife simbolice, de-a lungul întregului itinerar, unde se da stingerea la 22.00 si desteptarea la 6.00). Am dormit acolo, iar a doua zi am renuntat la ideea începerii pelerinajului din etapa initiala -  care presupunea trecerea Pirineilor într-o zi (cca 28 km cu denivelari importante) – si m-am gandit ca, avand în vedere conditia mea fizica, sa încep pelerinajul direct din Pamplona, în loc sa încep din St Jean Pied de Pont.

Chiar înainte de iesirea din Pamplona, m-am integrat într-un grup de pelerini format dintr-un elvetian, un suedez naturalizat în Franta, o norvegiana si o canadianca de 20 de ani din Apocatia (lânga Quebec, din câte am înteles), care era deja în pelerinaj de o luna, pentru ca pornise tocmai din Bordeaux. În paranteza fie spus, exista zicala aceasta: drumul spre Santiago porneste de la casa fiecarui pelerin; astfel, de-a lungul timpului, au prins contur mai multe drumuri (caminos) catre Santiago – unul porneste din Tara Bascilor, altul din Portugalia, altul si cel mai important (cel pe care am mers eu) din Franta, de lânga Lyon, motiv pentru care se numeste Camino Frances…Desigur, fiecare parcurge ce distanta poate, fiecare alege de unde anume îsi începe pelerinajul.

Am petrecut cu grupul acela de pelerini primele doua zile, urmând traseul marcat cu simbolul pelerinajului: scoica galbena. Am trecut de peisaje încântatoare de coline, cu grâu si alte cereale înca verzi, sub un soare dogoritor (asa e luna mai în regiunile acelea…), într-un ritm de 23-25 km/zi. M-am surprins cu pofta mea de mers: începând chiar cu a doua zi, când m-am destelenit un pic, înspre seara am marit ritmul, lasându-i pe ceilalti în urma. În Estella, la popasul urmator, am dormit fara ei, care ramasesera mult în urma, iar în ultima zi am mers cu un australian de 53 ani, fost profesor într-un orasel la 100 km de Perth. Nu am putut parcurge tot drumul pâna la Santiago pe jos, pentru ca la momentul acela nu aveam la dispozitie decât trei zile. Dar m-am întors deîndata ce am putut, dupa numai o saptamâna, si am parcurs, în acelasi spirit, ultimele zece etape ale pelerinajului, din Astorga pâna la Santiago. Destul însa cu detaliile itinerariului, eu despre magia pelerinajului vreau sa va vorbesc.

Impresii

Spre Santiago, poti calatori fie în compania pelerinilor întâlniti pe drum (unii mânati de motive religioase, altii de dorinta de a-si face prieteni, unii din nevoia de a medita sau de a se reface în urma unor experiente dureroase, altii pur si simplu din curiozitate…)  fie singur (pentru ca, la fel ca si nevoia de a comunica, nevoia de singuratate sau de tacere a unor pelerini e pe deplin respectata de ceilalti).  Poti merge pe jos sau poti merge calare, la fel cum faceau si pelerinii de acum o mie de ani. Mai poti merge si cu bicicleta. Majoritatea merg pe jos, e cel mai simplu, pentru ca uneori trebuie sa urmezi o poteca prin padure, alteori ai de mers pe asfalt, de-a lungul unei sosele, prin soare…Dar oricum ai alege sa parcurgi drumul, magia lui nu te va ocoli.

Mie, pelerinajul mi-a dat o anumita doza de liniste sufleteasca, prilejuindu-mi întâlniri cu persoane pe care nu le cunosteam si cu care am discutat lucruri importante într-un timp extrem de scurt… Am discutat despre optimism si despre locul central pe care ar trebui sa-l ocupe în viata fiecaruia, am discutat despre intâietatea ratiunii sau a sentimentelor în deciziile personale, si despre multe alte lucruri…cu niste persoane pe care le cunoscusem cu câteva ore – daca nu chiar minute -  mai devreme. Asta vreau sa spun cand vorbesc de magie.

Pe de alta parte, mi-am explicat entuziasmul de a parcurge pe jos atâtia kilometri  în primul rând prin existenta unei destinatii fascinante: mormântul apostolului Iacob (Santiago în spaniola), la care se ajunge pe o carare strabatuta de milioane de pelerini înca din secolul X, cu contexte culturale si istorice unice. Totusi, ceea ce m-a subjugat pe drum nu a fost contextul cultural si mitul cararii (cu toate ca a ramas foarte prezent), ci atmosfera dintre cei care aveau acelasi scop… Ajutorul reciproc si dezinteresat, împartirea cinei, ajutorul hospitalierilor (persoane ce se ocupa de hospedales de peregrinos, locurile unde sunt gazduiti pelerinii noaptea), pâna si în tratarea ranilor si durerilor provocate de la mers (entorse, basici, dislocari de disc etc.), determinarea participantilor la aventura de a continua, în ciuda tuturor barierelor fizice pe care corpul le impunea…

Lume de toate varstele, vorbind toate limbile pamântului, vorbind de la egal la egal si fara diferenta de provenienta sociala sau de nivel de cultura…Nu reuseai sa comunici cu cineva din cauza limbii? Se gasea imediat altcineva care sa te ajute. Toti mergeam în aceeasi directie, iar localnicii din fiecare satuc traversat ne întâmpinau cu zambete largi si cu “Hola”, ca si când si-ar fi salutat cunostintele. Toti eram mânati de magia unei scoici…

Atmosfera aceea a avut un impact enorm asupra mea. Iar daca, ajungând la Madrid, toti mi-au spus în cor ca arat foarte bine, nu cred ca se datora celor cateva sute de grame pe care cu siguranta le-am lasat pe drum, nici pielii închise la culoare în urma expunerii unui soare fierbinte de dimineata pâna seara, fara oprire. Cred ca era datorita starii de spirit pe care am adus-o cu mine de acolo, datorita oamenilor cu care am petrecut acele zile. Cum nu as fi vrut sa ma despart de acea poteca, nu as fi vrut sa ma despart nici de ei…

Similare:

• Intalnire cu Parintele Cleopa
• Contraste – partea a II-a
• Epistola virtuala din miezul Europei
• Apologia renuntarii
• Un alt Ev Mediu?

Altele publicate in: Repere, Societate, Spiritualitate

Altele publicate de capiscum