Egipt: am vazut schimbarea

Postat de: - 13/02/2011, 16:18 6 comentarii, 210 vizualizari
egyptr

sursa: Fox News

Nu am cunoscut Egiptul ca turist și, poate tocmai de aceea, nu mi s-a părut niciodată o țară prietenoasă. Zâmbetele localnicilor mi se păreau false, iar ospitalitatea lor – o ipocrizie. În ciuda atracțiilor turistice și a gălăgioaselor petreceri de sfârșit de săptămână, atmosfera din Cairo mi s-a părut apăsătoare. Oamenii aveau chipurile înnegurate de griji, tonul agresiv, comportamentul brutal. Privirile le alunecau în jos, dușmănoase. Sub aparențele de calm și amabilitate, părea că mocnește un vulcan de resentimente, care mi se părea că mă vizează și pe mine. Deși rata infracționalității era minimă, nu mă simțeam deloc confortabil pe străzile din Cairo. Ìn plus, mă revolta indiferența, dacă nu disprețul oamenilor față de mediul lor: gunoaiele aruncate pe jos, mizeria de nedescris care trona pe străzile lăturalnice, aspectul sordid al clădirilor, niciodată renovate, becurile chioare care abia luminau arterele principale, consumul iresponsabil de benzină și curent (ambele, subvenționate de stat), igiena deplorabilă… Luxul, răsfățul și modernitatea servite turiștilor în reclame mi-au părut nimic mai mult decât o fațadă vopsită stângaci, un plasture lipit pe rănile în putrefacție ale unei țări bolnave. Nu m-a încântat niciodată faptul că, pentru câteva lire, orice amărât de pe stradă ar fi sărit să-mi șteargă pantofii sau să-mi care cumpărăturile până acasă, și nici nu am simțit vreodată că mă înnobilează să le împart bani în acest fel. Oamenii își ofereau serviciile de mizerie, și nu din amabilitate sau simpatie pentru turiști. În general, n-ar fi mișcat un deget fără să ceară, chiar cu insistență, bacșiș: era dreptul lor și totodată, poate, unica lor șansă de a mânca în ziua respectivă. Sau, dacă erau sincer amabili, erau excesivi: te arestau pur și simplu cu orele, pălăvrăgind cu tine, copleșindu-te cu atenții și chiar cadouri, fără drept de apel. Pe mine mă sufocau astfel de gesturi și nu întotdeauna aș fi pariat pe dezinteresul lor: după ore de conversație lejeră, de pildă, se atingea ca din întâmplare subiectul obținerii vizelor pentru intrarea într-o țară UE…

În spatele zgârie-norilor sau al palatelor somptuoase se ascundeau maghernițe absolut infecte, unde copiii și șobolanii se jucau în voie pe maldărele de gunoaie. Ìn spatele bunăvoinței se ascundea disperarea, dacă nu chiar dușmănia. Chiar și magazinele cele mai scumpe erau ticsite cu mărfuri de cea mai proastă calitate și, evident, contrafăcute. Chiar și în restaurantele de lux porțiile erau meschine și abia dacă se ridicau la nivelul unui bistro de cartier din București. Chiar și în țara unde fertilitatea luncii Nilului permite mai multe recolte pe an, singurele fructe și legume decente pe care le puteai cumpăra erau de import. Cât despre mașinile fabricate în Egipt sub câteva mărci de renume, egiptenii înșiși spuneau că sunt proaste și că nu te poți baza pe ele.

Mulți m-au invidiat pentru timpul petrecut în Egipt. Probabil aceiași ca și marea masă a turiștilor care priveau totul din goana autocarelor, și care habar n-au avut până de curând că în acea țară starea de necesitate era în vigoare de 30 de ani, că Egiptul era de fapt guvernat de o dictatură militară, sau că acolo ordinea era impusă de un aparat polițienesc de peste un million de oameni, având dreptul de a aresta și tortura pe oricine fără nicio justificare. Mulți își imaginau că traiul în Egipt e un fel de sejur la Hurghada, prelungit.

Alții – sau, poate, aceiași – m-au invidiat, mai târziu, pentru șansa de a mă afla în Egipt atunci când s-a declanșat acolo revoluția. La urma urmei, nu i se întâmplă oricui să fie martorul unei eveniment de asemenea proporții istorice. Pentru unii, e și asta o aventură, la fel ca și un safari în deșert. Ìnsă eu nu vreau să vorbesc despre tancuri, despre gaze lacrimogene, despre bandiții înarmați care jefuiau și ardeau totul în calea lor, despre morții care zăceau pe trotuare, despre avioanele militare care au survolat la un moment dat orașul la altitudine joasă, despre mașinile sau stațiile de poliție care ardeau pe marginea drumului, despre oamenii care se înarmaseră cu puști și bâte ca să-și apere proprietățile, despre ciocnirile violente din Piața Tahrir, despre focurile de armă care s-au auzit pretutindeni… Refuz să subliniez în orice fel latura “senzațională” a evenimentelor. Nu în felul acesta m-aș “lăuda”, peste ani, copiilor sau nepoților mei.

Despre un singur lucru vreau să vorbesc, pentru că acela a fost pentru mine chintesența momentului istoric pe care îl parcurgeam. Mă aflam la cumpăraturi, într-un loc foarte aglomerat (unul din puținele care rămăseseră deschise în zilele acelea), încercând, ca și toți ceilalți, să fac provizii pentru vremurile tulburi care se anunțau. În piața Tahrir, oamenii se strânseseră în număr mare și protestau vehement. Începuseră deja violențele în stradă. Atmosfera era extrem de tensionată, ca de vulcan gata să erupă, ca de furtună la primele semne. Cu toate acestea, m-a frapat o schimbare fundamentală la oameni. Nu vorbesc de nuanțe, de simple impresii. Vorbesc de ceva care m-a izbit, pur și simplu, în ciuda temerilor mele din momentul acela.

Oamenii, de pe o zi pe alta, se schimbaseră. Erau sincer și neașteptat de amabili. Zâmbeau cu adevărat. Ìși zâmbeau unii altora, zâmbeau străinilor, fără discriminare. Erau politicoși, răbdători, cedau locul, așteptau în liniște, nu vociferau, nu se plângeau, deși cu toții erau îngrijorați și abia așteptau să ajungă acasă. Mai presus de toate, se simțea între ei o solidaritate incredibilă. Ceva cu totul nou, fabulos. Din întunecați și încovoiați, deveniseră… luminoși.

Atunci am citit în ochii lor schimbarea. Am știut că, orice s-ar întâmpla, Egiptul nu va mai fi același. Pentru că acei oameni, peste noapte, își recăpătaseră sentimentul demnității. Peste noapte, întrezăreau speranța. Peste noapte, erau liberi, nu le mai era teamă.

Acesta a fost privilegiul meu suprem: de a fi martorul acestei transformări miraculoase. Și de a înțelege ce miracol ascund în ele libertatea, demnitatea și speranța, și ce putere au de a schimba radical viața oamenilor. Mi-am adus aminte de România anului 1989. De fapt, încă de la început, avusesem sentimentul unui 1989 al lumii arabe și am întrezărit multe asemănări cu momentul căderii dictaturilor comuniste în Europa de Est. Însă cu ocazia aceasta am realizat cum trebuie să fi apărut și noi, românii, în ochii celor care ne vizitau atunci țara: cenușii, morocănoși, prost îmbrăcați, cu privirea aceea rea și suspicioasă pe care o descria atât de bine Herta Muller… Mai țineți minte cât de ușor era să recunoști un străin venit din Occident pe străzile din București? Și asta numai datorită expresiei, aerului pe care îl degaja. Un aer de om liber, care trăia decent, spre deosebire de noi.

Mi-am dat seama că, precum în România anilor comunismului, la fel și în Egipt, ostilitatea, agresivitatea sau nepăsarea oamenilor, pe care le percepusem pe străzile din Cairo, nu aveau de a face cu felul de a fi al oamenilor, ci erau rezultatul atmosferei impuse de regim. Era umbra unei umilințe care dura de 30 de ani. Oamenii urau regimul și regimul îi ura pe ei. Erau striviți și batjocoriți de regim în fiecare zi, în cele mai abjecte moduri, și nu întrezăreau măcar posibilitatea de a pune capăt acelei situații. Pentru asta, se urau pe ei înșiși și unii pe alții. Străzile nu le aparțineau, orașul nu le aparținea, țara nu mai era a lor. De aici, delăsarea, disprețul. Aruncau gunoaiele pe jos ca și cum le-ar fi aruncat pe obrazul regimului. Așa cum făceam și noi, în România: statul era dușmanul cetățeanului, iar ce aparținea statului nu merita să fie respectat sau îngrijit. (Ca dovadă că nu m-am înșelat, după demisia președintelui Mubarak, când manifestanții au început să părăsească Piața Tahrir, au făcut curat în urma lor, ba chiar au pus la loc și revopsit gardurile și bordurile. Ei simt că țara le aparține, prin urmare vor să aibă grijă de ea…)

E incredibil cât rău poate face un asemenea regim dictatorial. E incredibil cât de mult reușește să întunece tot ce e mai frumos în indivizi, ca o eclipsă blestemată care pare să fi oprit timpul în loc, nemailăsând soarele să apară. Și a fost fascinant pentru mine să văd, deîndată ce s-a îndepărat norul, lumina care a renăscut pe chipurile și în privirile oamenilor. Treizeci de ani de umilință și durere nu au putut șterge acea scânteie de umanitate care s-a reaprins miraculos deîndată ce teama a făcut loc speranței.

Mulți jurnaliști au relatat deja despre această schimbare. Ìntr-adevăr, nu este o simplă metaforă, ci un adevăr izbitor. Alții sunt sceptici cu privire la capacitatea Egiptului de a digera o schimbare majoră în sensul democratizării. Există teorii și scenarii care prevăd radicalizarea, instaurarea legii islamice… Poate că nu întâmplător, primii sunt cei care au relatat de la fața locului, iar ceilalți au privit totul de la ei de acasă, din studiourile de televiziune.

La rândul meu, mă îndoiesc că Egiptul va deraia într-o nouă formă de totalitarism. Poate că, într-adevăr, nu sunt copți pentru democrație (cum nu era nici Europa de Est în 1989 – de unde să fie ?), dar cu siguranță sunt pregătiți să înceapă. La urma urmei, pentru toate există un început.  Și am să amintesc doar faptul că, la fel ca și în celelalte țări din regiune, majoritatea populației e formată din tineri sub 30 de ani, dintre care mulți au studii, sunt informați și comunică prin intermediul Internetului. Cu siguranță, aceștia nu-și doresc ca țara lor să devină un al doilea Iran. În plus, au dovedit deja cât sunt de pașnici și disciplinați. Tot ce își doresc e să fie și ei în rând cu tinerii din alte țări, cu care se împrietenesc pe Facebook și Twitter, fără a mai fi disprețuiți pentru țara lor și fără a mai fi considerați cetățeni de mâna a doua ai planetei.

Sigur că vor fi obstacole și provocări și mai mult ca sigur că vor fi nenumărate dezamăgiri, așa cum au fost în toate tranzițiile. Însă, cel puțin pentru mine, dovada schimbării (chiar dacă această schimbare va cere ceva timp) e limpede și ireversibilă : e acea lumină pe care am văzut-o născându-se în ochii lor.

pixelstats trackingpixel

6 comentarii la “Egipt: am vazut schimbarea”

  1. valeriu says:

    Ce ii asteapta pe oamenii astia dupa “eliberare” ? Au trait o clipa de viata fericita,cum am trait si noi la revolutie.Ne iubeam ,ne imbratisam si eram mandrii ca suntem romani.Cum suntem acum dupa eliberare?Sa ne punem o oglinda in fata !Importarori la greu de rele occidentale,furnizori de organe,consumatori de droguri,profesiunisti ai traficului de persoane etc.S-a eliberat smecheria romaneasca,care a dus la un colaps al statului.In Oltenia se spune despre cineva inteligent “ce otz e “.Pentru asta am sperat noi ?Ma tem ca si pe ei ii asteapta ceva similar !Si ar fi mare,mare pacat !

    • santal says:

      Sigur vor avea dezamagiri, dar eu imi pastrez optimismul. Spre deosebire de noi, macar ei au o grija in minus: nu cred ca Rusia va incerca sa-i aduca sub influenta ei! :)

  2. Cristi Abulafia says:

    Stii Santalule,

    cumva la acelasi lucru m-am gandit si eu cand a fost revolutia in Romania – nu am constientizat in aceiasi termeni ca mai sus, dar imi amintesc ca m-a izbit prietenia care era pe strazi, intre oameni care nu se cunoasteau – era acea solidaritate care schimba omul intr-o clipa.

    si apoi, peste ani, dupa epoca iliescu(nu l-ar mai tine Doamne Doamne pe planeta noastra) lumea devenise din nou indiferenta – era parca aceeasi senzatie pe care o spui – urau regimul, urau statul si se urau intre ei ca nu faceau nimic.
    nu ca acum ar fi mai bine, dar tare mi-ar parea bine sa mai vad oameni zambind la loc pe strada.

  3. scortisoara says:

    O analiza fina a revenirii la umanitate a oamenilor din Egipt, frumos Santal!

  4. Excelent articol – iti multumesc personal pentru el.

Comentariu:

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  Copyright ©2009 inessentia.net, All rights reserved.| Powered by WordPress| Design: Simpleindy

Directoare web: Director Web