Eminescu despre noi

Postat de: - 29/03/2009, 15:36 1 comentariu, 270 vizualizari

Poetului Eminescu, școala comunistă i-a înălțat osanale cu atâta zel încât a intoxicat generații întregi, îngropând orice emoție sinceră sub fraze de lemn și comentarii prefabricate. În același timp, jurnalistul a fost lăsat voit în umbră, din jenă față de unele afirmații incomode, cum ar fi cele cu tentă antisemită.

În mod ciudat, după 1989 lucrurile au trecut în extrema cealaltă. Poetul a trebuit să îndure atacuri dure din partea tuturor celor care se simțiseră până atunci frustrați de neputința de a-l critica. Iar jurnalistul a ajuns în centrul atenției tocmai datorită afirmațiilor controversate, tratate ca o sursă de senzațional.

eminescu-1885

Nu vreau să vă atrag atenția asupra unui volum sau articol anume, nici asupra vreunui comentariu sau vreunei polemici. În cele ce urmează, vă propun să redescoperim împreună un Eminescu la timpul prezent, un gânditor care analizează tendințe și fenomene esențiale din societatea și din țara sa. Nu m-a interesat să selectez nimic din ceea ce ar putea să pară îndreptat împotriva unei etnii, nații sau ideologii anume. Părerea mea sinceră este că, dacă unele articole ale lui Eminescu ar putea părea excesiv de naționaliste, xenofobe, anti-liberale sau chiar anti-democratice – și cu siguranță că pot fi găsite și dintr-acestea – ele nu fac decât să vădească, în fond, idealismul autorului, admirația lui sinceră pentru calitățile românilor și pentru istoria lor, aspirația de netăgăduit către o societate care să funcționeze pe bază de merit și de muncă, nu pe bază de speculă și demagogie, revolta lui împotriva parvenitismului, a minciunii, a șarlataniei…Idealismul și vizionarismul sunt atribute ale genialității și e firesc să genereze o multitudine de paradoxuri. Dincolo de detalii și interpretări, eu tocmai despre această combinație de idealism, și vizionarism vreau să vă vorbesc, dar nu cu cuvintele mele, ci redând unele pasaje din opera publicistică a lui Eminescu care se potrivesc șocant de bine vremurilor de acum.

Despre birocratie…

Pretutindeni, în administrație, în finanțe, în universități, la Academie, în corpurile de selfgovernment, pe jețurile de miniștri, nu întâlnim, în mare majoritate, decât, iarăși și iarăși, acele fatale fizionomii nespecializate, aceeași protoplasmă de postulanți, de reputații uzurpate, care se grămădește înainte în toate și care tratează c-o egală suficiență toate ramurile administrației publice.

Toate numirile în funcțiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputații, care, la rândul lor, atârnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de județ. Aceste comitete își împart toate în familie. Ele creează, din banii județelor, burse pentru copiii «patrioților» trimiși în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri județene pe unde «patrioții» au câte un petec de moșie, încât toată munca publică, fie sub forma de contribuție, fie sub cea de prestațiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui “patriot”.

Aministrația nu consistă în muncă, în servicii echivalente cu sumele bugetului, ci în precupețire de voturi.

Despre corupție…

Mita e-n stare să pătrunză orișiunde în țara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administrației vând sângele și averea unei generații.

Cât costă însă tăcerea unui deputat? Mii de franci. Cât produce? Nimic. Cât costă pledoariile? Milioane. Ce produc? Absolut nimic. Cât costă plagiatorii intelectual sterpi cari uzurpează catedre universitare și secundare? Sute de mii. Ce produce însă un om care însuși nu știe nimic? Nimic, fără îndoială.

Despre oamenii politici…

S-au zidit fără îndoială multe palate în București, s-a înmulțit numărul acelora cari trăiesc numai în capitală sau numai în străinătate, țara muncește înzecit pentru a întreține absenteismul și luxul, precum și pătura numeroasă de oameni cari și-au făcut din politică o profesie lucrativă.

Profesorii de universitate, în loc să-și caute de treabă, fac politică profesorii de licee și de școale primare asemenea; ingineri, medici, scriitori, muzicanți, actori chiar, toți fac politică pentru a parveni. și acesta este răul cu desăvârșire mai mare; căci relele actuale ar putea fi trecătoare, dar corupându-se însuși nervul vieței oricărei societăți, iubirea de muncă, nu mai e nici măcar speranță de îndreptare.

Când vedem pe “patrioți” cumulând câte 4-5 însărcinări publice asupra lor putem fi de mai nainte siguri că nu-și îndeplinesc pe nici una cum se cade.

Despre exercitarea puterii:

Nația, care nu numește nici funcționari, nici miniștri, și care nu-i în stare a-i controla și a-i trage la răspundere direct, își alege mandatarii pe care-i însărcinează cu această afacere importantă, sub presupunerea, bona fide, cumcă acești mandatari formează într-adevăr un corp deosebit de puterea executivă, aceștia se dovedesc a fi o companie de controlori cumpărați de către cei controlabili și înțelegându-se cu ei pe sub mână pentru a face treburi împreună iar inconvenientul cel mare este că Adunările nu pot fi făcute răspunzătoare de voturile și de actele lor, și că nația, singurul lor judecător, nu e-n stare direct a face altceva decât a alege alți oameni, atunci când actele și voturile rele sunt consumate de mult.

La comună și la județ n-ar trebui să fie vorba de alegeri cu caracter politic. Din amestecul spiritului politic în aceste alegeri, unde cestiunea nu-i decât de o bună administrație și gospodărire, rezultă că atâtea conștiințe problematice, atâtea persoane ușurele și incapabile sunt chemate a administra interese de milioane…

Despre presă:

Gazetele (…) sunt făcute pentru a trezi patimile societății și a crea în public atmosfera ce-i trebuiește guvernului sau adversarilor săi spre a inaugura suirea unora și coborârea altora.

Pentru amăgirea celor simpli se întrebuințează protestațiile sentimentale de patriotism, naționalism, emancipare economică pentru încurcarea judecății profanilor se clădește un labirint de cifre și fraze pseudoștiințifice, fără cap și fără coadă, în care nu se vede esprimată clar nici o idee cumsecade, dar din al căror întreg reiese intenția guvernului vătămătoare intereselor Statului.

Despre justiție…

Noi credem că-n orice altă țară singur cazul Simeon Mihălescu, faptul că un om asupra căruia se fac cercetări de natură criminală e mănținut în funcție și conduce singur cercetarea făcută în contra sa și – după ce judecătorul declară că nu e caz de urmărire – își numește pe judecătorul său propriu într-o funcție bine plătită din administrația spitalelor, acestă protecție reciprocă dintre prevenitul atotputernic și judecător (…) ar fi fost îndeajuns pentru a răsturna guvernul celor ce protejează asemenea oameni. La noi nu numai însă că lucrul nu mai face nici un efect, ci, din conta, ostentativ acest om a fost ales senator și majoritatea comandată să-l spele în public.

Parvenitismul și răsturnarea valorilor…

Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință toată clădirea măreață a civilizației creștine. Shakespeare cedează bufoneriilor și dramelor de incest și adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfințesc, zeii mor.

Trădătorii devin oameni mari și respectați, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranții și proștii – administratori ai statului român.

Oameni care au comis crime grave rămân somități, se plimbă pe strade, ocupă funcțiuni înalte, în loc de a-și petrece viața la pușcărie.

Cetățeanul onest și-a zis atunci cu descurajare că secretul avuției nu e în muncă, ci aiurea: îndoiala s-a introdus în sufletul lui, dezgustat, el a repețit cuvântul lui Catone: Virtutea e o ficțiune. Exemplul pornind de la cap, contagiunea s-a lățit, cangrena a coprins parte din corpul social, și astăzi amenință să prăvălească națiunea în prăpastie.

Oamenii simt o apăsare, asemenea celei produse de atmosfera îngreunată de furtună, apăsare de care nimeni nu-și poate da seama de unde vine, dar care se manifestă prin o sumă de incidente. Desigur nu e pură întâmplare că se înmulțesc omorurile, aceste morți fizice prin violență, precum se sporesc falimentele, aceste decese economice asemenea violente. Nu credem ca circulare să poată înlătura cauzele sociale din cari răsar asemenea fenomene. În sfera vieții morale pare a nu mai fi existând nici o idee serioasă care să-ncălzească sufletele și să le ridice din mizeria vieții de toate zilele.

Economie…

Capitalul, care ar trebui să fie și să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii și, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate și fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii.

În această luptă (…) învinge cel pentru care orice mijloc de câștig e bun, cel fără scrupul față de concetățenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezișă.

Bumbacul pleacă de la producătorul din centrul Indiei, ocolește prin Calcutta, Bombay, Manchester, spre a se întoarce manufacturat, la nevasta, la copiii producătorului chiar. Tot astfel lâna noastră ocolește lumea pentru a se întoarce manufacturată la noi și a fi plătită înzecit.

La noi, în țara absolutei libertăți, este, însă, cu putință, ca lucrătorul să nu se bucure nici de duminecă, nici de sărbătoare, să nu se bucure nici de răgazul pe care Scriptura îl asigură până și animalelor. Mania de a trata pe om ca simplă mașină, ca unealtă pentru producere, este, întâi, tot ce poate fi mai neomenos; al doilea, dezastruoasă prin urmările ei.

În final, câteva cugetări pentru vremuri tulburi:

În ochii mei, acela care a muncit, dar a rămas tot sărac, se bucură de aceeași considerație ca și acela care s-a îmbogățit prin muncă iar acela care s-a îmbogățit fără să muncească e în ochii mei tot atât de mic ca și acela care e sărac pentru că nu muncește.

Celui care n-are nimic și nu știe să se apuce de nici un meșteșug dă-i toate libertățile posibile, tot rob e, robul nevoilor lui, robul celui dintâi care ține o bucată de pâine în mână, căci e cu totul indiferent dacă închizi o pasăre în colivie sau dacă ai strâns, de pretutindeni, grăunțele din care ea se hrănește.

Cultura oricărei nații empresurată de-o mulțime oarbă, gata de-a recădea în orice moment în barbarie.

Nu specula, munca trebuie să determine mersul societății și înaintarea pe scara socială.

În țara noastră e de ajuns dacă se asigură înaintarea meritului și a muncii; e destul atâta, și numai pentru atâta se cere reorganizarea socială.

Un sistem a cărui esență e spoliația îl face indiferent pe omul din popor pentru țara și naționalitatea lui.

Despotism și demagogie nu egalizează numai pe oameni, ci-i animalizează totodată.

Dintrun principiu tutelar, principiul egalității înaintea legii, s-a făcut o armă de război între clase.

Greșalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se-mpiedică dezvoltarea unei țări întregi și se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.

Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de-a privi în față ș-a recunoaște adevărul. El e crud, acest adevăr, dar numai el folosește.

pixelstats trackingpixel

1 comentariu la “Eminescu despre noi”

  1. Cornel says:

    Super… sper ca la un moment dat sa descopar si gazetarul Eminescu, caci poetu` mi-a facut ceva zile fripte la scoala.

Comentariu:

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  Copyright ©2009 inessentia.net, All rights reserved.| Powered by WordPress| Design: Simpleindy

Directoare web: Director Web