Mircea Ciobanu – pictura si destin

O poveste uluitoare!

Născut în 1950 la Bucureşti, dintr-o familie de intelectuali, absolvent strălucit al Academiei de Arte Plastice. De foarte tânăr, se dovedeşte o personalitate tumultoasă, cu o cultură care deseori complexează pe cei din jurul său. Trăieşte de timpuriu cu sentimentul că are de îndeplinit o misiune, un destin, iar destinul său este opera sa.

În Bucureştiul începutului anilor ’70, se impune rapid în cercurile artistice. Talentul său uimeşte, diplomaţii străini se înghesuie să-i cumpere lucrările. Dar un asemenea talent nu poate fi îngrădit şi nici domolit, aspirând în permanenţă la libertate.

Ideea de a pleca din România se naşte, deci, în mod firesc. După un sejur la Paris şi unul la Bruxelles, pictorul şi soţia ajung în Elveţia, în 1981, unde cer azil politic. Curând, succesului şi răsfăţului familial şi intelectual de la Bucureşti îi fac loc rapid umilinţele din lagărul de refugiaţi, sărăcia, spălatul vaselor, dezrădăcinarea, şocul unui contact brutal cu “libertatea”.

Totuşi, cu puţin noroc şi cu ajutorul unor prieteni, cuplul Ciobanu reuşeşte să depăşească şi aceste momente dificile, instalându-se la Lausanne. Artistul nu încetează să picteze, este preocuparea lui cea mai importantă. Nu trece mult timp şi talentul său atrage din nou atenţia. Personalitatea lui magnetică, generoasă, explodând de idei şi creativitate nu poate rămâne neobservată. Oamenii vin către el precum fluturii către lumină. Picturile sale au din ce în ce mai mult succes, cota lui e în creştere, veniturile la fel.

Însă, după cum nu ştie să-şi pună stavilă inspiraţiei şi nevoii de a crea, artistul nu înţelege nici să se limiteze la o existenţă modestă. Stilul său de viaţă ajunge să frizeze opulenţa, parte din încercarea de a recupera mediul îndestulat din care provenea, parte din încercarea de a compensa toate umilinţele îndurate până atunci, ca refugiat dispreţuit, ca artist ignorat. Şi poate, şi din dorinţa de a se impune în faţa unei lumi care, în ciuda unei aparente preocupări pentru frumos, nu se închină decât banilor. Într-adevăr, printre cei care îl frecventează, nu sunt nici pe departe doar prieteni, admiratori şi binevoitori, ci şi oameni interesaţi să exploateze financiar opera sa. Ei îl încurajează pe artist să investească în “cota” sa, unii chiar se oferă să-i finanţeze expoziţii importante. Mircea Ciobanu expune nu doar în Elveţia, ci şi la Paris, la New York, la Sao Paolo, şi pretutindeni e elogiat. Nimic nu pare să-l mai oprească din ascensiunea sa…

Câţiva ani mai târziu (în 1991), se stinge la Geneva în urma unei “complicaţii respiratorii”, lăsând în urma sa un număr impresionant de lucrări cărora nu li s-a mai putut da de urmă şi o pretinsă datorie de nouă milioane de franci. Soţia sa crede că artistul s-a stins, pur şi simplu, de inimă rea. Spune că ajunsese să îşi dorească să moară. Din nou sărac şi plin de datorii, văduvit de operele sale, n-a mai găsit puterea să-şi depăşească dezamăgirea. A murit dintr-un fleac, poate şi dintr-o eroare medicală. Şi a murit spunând: dacă asta este libertatea, atunci e o mare minciună.

Ce s-a întâmplat între culmea succesului şi declinul cel mai abrupt, e greu de zis. Cum de s-a trezit şi cu datorii, şi cu operele confiscate, nu e clar, dar după stilul de operare nu mi-e greu să-mi imaginez un soi de credite subprime şi alte “produse” sofisticate, construite pe lucrările sale. Nu mi-e greu nici să-mi imaginez un artist total, un spirit efervescent, o personalitate renascentistă care şi-a greşit secolul, un idealist format în umbra comunismului, cu vise prea mari despre lumea liberă, care nu s-au adeverit niciodată. Pe lângă acestea, trebuie să ne imaginăm şi un scriitor vizionar, autor unui roman tulburător: Estetica morţii. Norocoşi cei care au prins un exemplar atunci când s-a editat şi la noi, prin ’95.

Pictura lui Mircea Ciobanu e greu de definit, pentru că artistul n-are nici cea mai mică preocupare de a se încadra într-un curent sau altul, de a demonstra ceva, de a-şi căuta într-un anume fel identitatea, de a semăna sau nu cu unii şi cu alţii. Putem spune, desigur, că este clasică şi figurativă, dar în acelaşi timp modernă şi oarecum abstractă, pentru că pare a fi mereu în căutarea a ceva imaterial, dincolo de forme. Putem spune că ne duce cu gândul la El Greco sau la Goya, dar totuşi ţine mai degrabă de expresionism. Sau, lăsând pretenţiile la o parte, putem spune că e o pictură pur şi simplu frumoasă, dincolo de orice controverse. Luminoasă, caldă, puternică.

Pictura lui Mircea Ciobanu pur şi simplu este. Este sufletul artistului, în culori, pe pânze. Prin aceasta, ea este autentică în cel mai înalt grad, paradoxală şi fantastic de bogată. Opera unui artist pur.

Unde se află acum toate aceste picturi, în ce seifuri din ce bancă îmbâcsită, în ce dormitoare ale unor contabili speculanţi, nu se ştie. Se pare că naivitatea financiară nu rămâne niciodată netaxată. Cine mai vorbeşte despre el, un artist care a făcut atâta vâlvă până acum douăzeci de ani…aproape nimeni. Parcă i-ar fi fost şterse urmele. Puteţi vedea totuşi imagini, împreună cu toate detaliile despre viaţa artistului şi despre impresionanta luptă de 19 ani a soţiei sale pentru a-i recupera picturile, la www.ciobanu.ch (de unde am preluat şi eu pozele şi majoritatea informaţiilor, cu acordul si prin amabilitatea d-nei Michaela Ciobanu, vaduva artistului).

PS Despre destinul unui astfel de om merita făcut un film (artistic, nu doar documentar)…

NB Daca doriti sa aflati mai multe, exista o petitie catre TVR pentru redifuzarea unui documentar detaliat despre viata artistului,  pe care o puteti semna aici.

De asemenea, puteti citi aici fragmente impresionante din biografia artistului, povestite de sotia acestuia:
http://inessentia.net/index.php/refugiati-artistic/proza/#ciobanu

Similare:

• Marturia unui destin de exceptie: pictorul Mircea Ciobanu
• Maestrul si Margareta – cheia mistica
• Impresii de la festivalul Enescu
• Despre calamitati
• Sa-ti traiesti viata

Altele publicate in: Arte, Diaspora, Repere

Altele publicate de bleu_ciel